Dumitru Hurubă: Jerome K. Jerome, umor şi viaţă (fragment, continuarea pe acest blog)

…În timpul respectivei conflagraţii mondiale, la 56 de ani, Jerome a considerat că ar fi normal să se ofere voluntar în serviciul armatei britanice care, însă, l-a refuzat pe motiv că era prea în vârstă. În urma acestei respingeri, un an mai târziu, în 1916, în plin război mondial, Jerome se angajează în armata franceză ca șofer pe ambulanță de unde se va întoarce în Anglia după terminarea războiului. Între alte amănunte despre viața sa, Jerome, cu umorul său specific și special, scrie și despre perioada petrecută în armata franceză în autobiografia intitulată My Life și Times (Viața mea și vremurile), care a fost publicată în 1926. De amintit că, în timpul primului război mondial, Jerome a combătut cu vehemență în paginile revistei Common sense (Bunul simț), atât ororile războiului cât și imperialismul. 

Revenind la opera lui Jerome K. Jerome, consider că, măcar în prima fază, dar şi pentru a ne fixa mai bine asupra valorii ei, este bine să ne oprim asupra câtorva titluri pe care le-am ordonat cronologic, dar şi respectând titlurile originale:  Idle Thoughts of an Idle Fellow (1886, Gândurile trândave ale unui pierde-vară); Three Men in a Boat (1889, Trei într-o barcă, însă cu titlul complet: To Say Nothing of the Dog, [fără a mai socoti şi câinele, trad. completă, Leon Leviţchi]), cel mai celebru roman al său; The Diary of a Pilgrimage (1891, Jurnalul unui pelerinaj); Novel Notes (1893, povestiri Stranii); Second Thoughts of An Idle Fellow (1898, Gândurile trândave ale unui pierde-vară, vol. II); Three Men on the Bummel (1900, Trei pe două biciclete); Three Men on Wheels) (1900, Trei hoinari); Paul Kelver (1902, roman); Tommy and Co (1904, Tommy şi prietenii săi); They and I (1909, Ei şi eu); All Roads Lead to Calvary (1919, Toate drumurile duc la patimi); Anthony John (1923); The Love of Ulrich Nebendahl (1909, Iubirea lui Ulrich Nebendahl); The Philosopher's Joke (1909, Glume filozofice)…

Ca o menţiune specială, sau ca un amănunt important, trebuie (re)amintit că, sub titlul comun şi în traducerea semnată de Carmen Faţac, în anul 1980, apare la Bucureşti, la Editura Albatros, volumul intitulat Gândurile trândave ale unui pierde vară cuprinzând: Jurnalul unui pelerinaj (Diary of a Pilgrimage (1891) şi Gândurile trândave ale unui pierde-vară (The Idle Thoughts of an Idle Fellow (1886); Gândurile trândave ale unui pierde-vară, vol. II (Second Thoughts of An Idle Fellow (1898). Mai târziu, în anul 2005, Editura Leda publică volumul Arta de Nu scrie un roman (288 de pagini), traducerea aparţinând Liei Decei. 

Şi, dacă tot veni vorba: în anul 1957, apar în româneşte volumele Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi câinele), traducere: Leon Leviţchi, Editura Albatros, şi Fantoma lui Whibley, E.S.P.L.A., traducere: Sergiu Dan. De asemenea, în anul 1989, Editura Dacia publică într-un singur volum: scrierile Tommy şi prietenii săi (Tommy and Co (1904) şi Idei trîndave, traducerea fiind asigurată de Horia Hulban şi Călina Gogălniceanu, Idei trîndave fiind un fel de extras după/din Gândurile trândave ale unui pierde-vară, vol. I şi II.  

În anul 2009, la Editura Biblioteca Adevărul, sunt publicate romanele: Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi câinele) (Three Men in a Boat (To say nothing of the Dog, 1889, în traducerea lui Leon Leviţchi), şi Trei pe două biciclete (Three Men on zhe Bummel, 1900, în traducerea lui Dan Duţescu).  

Diary of a Pilgrimage (1891, Jurnalul unui pelerinaj); The Idle Thoughts of an Idle Fellow (1886, Gândurile trândave ale unui pierde-vară); Second Thoughts of An Idle Fellow (1898, Gândurile trândave ale unui pierde-vară, vol. II)

Dramaturgie – titluri originale

The Passing of the Third Floor Back (1908) (ecranizată prima oară în 1918, apoi în 1935

The Maister of Wood Barrow: play in three acts (1890); The Night of 14 Feb.. 1899: a play in nine scenes; Miss Hobbs: a comedy in four acts (1902) – cu Evelyn Millard; Fanny and the Servant Problem, a quite possible play in four acts (1909); The Master of Mrs. Chilvers: an improbable comedy, imagined by Jerome K. Jerome (1911); The Soul Of Nicholas Snyders : A Mystery Play in Three Acts (1925); The Celebrity: a play in three acts (1926); Robina's Web ("The Dovecote", or "The grey feather"): a farce in four acts; The Passing of the Third Floor Back (1908) (ecranizată prima oară în 1918, apoi în 1935

În antologii

Told After Supper (1891, Conversaţii după cină); John Ingerfield: And Other Stories (1894, John Ingarfield şi alte povestiri); Sketches in Lavender, Blue and Green (1895, Schițe de lavandă, în albastru și verde); The Observations of Henry (1901, Observațiile lui Henry); The Angel and the Author and Others (1904, Îngerul, autorul şi alţii); American Wives and Others (1904, Soţii americani și alții); The Passing of the Third Floor Back: And Other Stories (1907, Trecerea de la etajul trei şi înapoi: Şi alte povestiri), scriere adaptată şi ca un scenariu de film, pentru prima data in 1918, apoi, din nou, în 1935; Malvina of Brittany (1916, Malvina din Bretania); A miscellany of sense and nonsense from the writings of Jerome K. Jerome. Selected by the author with many apologies, with forty-three illustrations by Will Owen (1924, Un Miscelaneu de sens și nonsens din scrierile lui Jerome K. Jerome. Selectate de către autor, cu multe scuze, cu patruzeci și trei ilustrații de Will Owen).

Altele

My Life and Times (1926); Great Short Stories of Detection, Mystery and Horror 1st Series (1928); A Century of Humour (1934); The Mammoth Book of Thrillers, Ghosts and Mysteries (1936); Alfred Hitchcock Presents (1957); Famous Monster Tales (1967); The 5th Fontana Book of Great Ghost Stories (1969); The Rivals of Frankenstein (1975); The 17th Fontana Book of Great Ghost Stories (1981); Stories in the Dark (1984); Gaslit Nightmares (1988); Horror Stories (1988); 100 Tiny Tales of Terror (1996); To Say Nothing of the Dog: How We Found the Bishop's Bird Stump at Last (1997); Knights of Madness: Further Comic Tales of Fantasy (1998); 100 Hilarious Little Howlers (1999).

Short stories (proză scurtă)

The Maister of Wood Barrow: play in three acts (1890); The Haunted Mill (1891); The New Utopia (1891); The Dancing Partner (1893); The Night of 14 Feb.. 1899: a play in nine scenes; Miss Hobbs: a comedy in four acts (1902) (Domnișoara Hobbs: o comedie în patru acte (1902); Fanny and the Servant Problem, a quite possible play in four acts (1909); The Master of Mrs. Chilvers: an improbable comedy, imagined by Jerome K. Jerome (1911); The Soul Of Nicholas Snyders : A Mystery Play in Three Acts (1925); The Celebrity: a play in three acts (1926); Robina's Web ("The Dovecote", or "The grey feather").

Sursa: Dumitru Hurubă

Mirela-Ioana Borchin: Călătoria spre apele vieţii...

Apa, apa...

Mirela-Ioana Borchin, în cuvinte puţine şi încărcate de energie, ne transmite povestea femeii moderne în căutarea fericirii de început. Cartea sa Apa, apărută la Timişoara: Editura Mirton, 2016, este o carte în care se refece mitul frumuseţii spirituale a femeii. Dragostea îmbracă povestea, o face agreabilă şi penetrantă. Proză scurtă, textele se leagă prin personajul principal, prin căutările femeii în lumea bărbaţilor. Refacerea cuplului perfect produce bucurii. Cuplul este mereu o prezenţă în aceste texte. Biografia este încrustată în naraţiune, autoarea depăşeşte momentul şi ne oferă o secvenţă din societatea modernă. Bucuria întâlnirii cu jumătatea sa, bărbatul, este un semn al regăsirii în labirintul vieţii şi al morţii. Este confirmarea formării întregului. Limitele sunt depăşite, contextul pare eludat, dragostea se manifestă cu putere. Sunt parcurse etapele din viaţa femeii, aşa cum le vede ea prin ochii arhetipului pus într-un corp fragil şi tare, în acelaşi timp, de Dumnezeu. Mirela-Ioana este sinceră şi îşi suprimă dezamăgirile, descoperind că dragostea care se revarsă spre ceilalţi este mai necesară decât jocul dragostei în arena timpului propriu, special şi mirific. 

Cartea este un răspuns dat „artei urâtului”, atât de promovată de unele cercuri din literatura română. Vezi Cristina Nemerovschi, cu ale ei cărţi brutale şi vulgar moderne! Pe scriitoare nu o pasionează succesul cu orice preţ. Este atrasă de taina relaţiei cu ceilalţi: Bărbatul, părinţii, rudele, colegii, studenţii, celelalte femei în căutarea dragostei adevărate, familia, oraşul, apa ce străbate oraşul, profesorii, cărţile.

Titlu este aparent banal, în spatele lui se ascund secretele femeii! Zbuciumul sufletului poate fi potolit lângă o apă, pe malul râului care îşi cunoaşte izvoarele. Apa poate curăţi fiinţa de zgura vremii. Mirela-Ioana Borchin nu o spune, dar înţelegi că simbolul transmite totul: Apa este elementul vital, dă viaţă. Apa, lichidă, este în căutarea vasului care să-i dea forma perfectă, să o desăvârşească. Lucrurile se liniştesc în braţele bărbatului. Femeia ia forma pusă la dispoziţie de Creator, prin bărbatul ei!  

Eugen Dorcescu, în prefaţă, ne atrage atenţia asupra paradisului pierdut la Mirela-Ioana Borchin. El scrie:

Conştiinţa alungării din Eden (consubstanţială memoriei filogenetice şi ontogenetice) generează, în mod fatal, simţământul nimicniciei, care, la rându-i, conduce, treptat, la sesizarea caracterului iluzoriu al contingenţei şi la intuiţia neantului, a vidului. Nu-mi este limpede dacă, pe calea meditaţiei artistice, autoarea accede, fără dubiu, şi la reprezentarea vacuităţii, adică a realităţii ultime – infinitudinea de posibilităţi latente, în metafizică aşteptare. Deşi, într-o replică fugară, ni se oferă o creionare credibilă a conceptului: „Vacuitatea nu e neant, nu e vid. Este esenţa – de nedefinit – a fenomenelor învelite în materie. Spiritul”. (Aleea personalităţilor) – pagina 7.

Mirela-Ioana Borchin are o concluzie perfectă: Timpul ca un glonţ!

Nu regret sfârşitul unei excursii sau al unui sejur, căci revin acasă, unde mi-e bine. Nici că s-a dus şi acest Crăciun, nu regret. Fiindcă mă întorc la munca mea, adică la pasiunea pentru carte,  care-mi dă o stare de plăcută elevaţie. Nu voi regreta nici finalul vacanţei de iarnă. La capătul ei, voi fi, din nou, printre studenţi, în amfiteatre, unde mă simt în apele mele. Îi sunt recunoscătoare Bunicului că m-a învăţat să fac,din hobby, o profesie... Nu mi-e greu, nu mă plictisesc. În plus, sunt iubită. Iubesc!

Doar timpul zboară, ca un glonţ, spre inima mea (pagina 237).

Temele textelor scurte cu bătaie lungă sunt: Visul, fuga, castanul, Rusalca, fotografia, pana de pescăruş, aleea personalităţilor, salvarea sufletului, Celosa, valurile, unda de şoc, focul... Cu alte cuvinte, gelozia are regulile ei, focul este şi el prezent! Cartea este fulgerată de autodialoguri, acolo sunt decriptate mesajele secrete, femeia în dialog cu femeia, o discuţie pe margine de vreme, cu întrebări serioase, cu răspunsuri, cu diletantism şi profesionalism, un univers special. Autoarea se opune idolatriei, în epoca modernă trupul femeii a devenit loc de închinare. Refuzul lui Dumnezeu s-a făcut constant prin distrugerea mitului de început, prin falsificarea chipului, a cărnii, prin minciună. Mirela-Ioana Borchin refuză idolatria, este conştientă că destinul nu poate fi ocolit.

„Scrie, dacă simţi că te ajută. Dar tu nu de literatură ai nevoie!”

„Toţi văd în scrisul meu, în fantezia mea, un refugiu”. „Un refugiu?

Din faţa cui?” „A loviturilor vieţii”. „Dimpotrivă! Le deschizi larg

poarta de intrare. Ai curajul să le primeşti, să le recunoşti, să le

înfrunţi...” „Ai văzut cum le sorb? Până la ultima picătură”.

„«Suferinţă tu, dureros de dulce». Şi suferinţa e de la El. Totul” (pagina 27).

Iată luciditatea în faţa destinului, suferinţa care modelează mintea şi mintea pune în forme prefecte corpul!

Ceea ce defineşte existenţa în miracol este naşterea. Cu o frenezie extraordinară sunt descrise faptele femeilor într-o lume complicată şi complexă:

De două ori am născut şi, de fiecare dată, a fost ca-n filme. În

dimineaţa zilei de 2 februarie 1990, pe la şase, inund patul cu un

lichid sângeriu. Disper, când văd sânge, dar îmi amintesc cuvintele

Academicianului Munteanu: „Copilul e perfect, numai tu ai o hibă.

Şi nici aceea nu-i mare, că nu-i la cap...” (pagina 96).

Naşterea este un act fundamental, el provoacă universul la mişcare, Mâinile lui Dumnezeu sunt la lucru! Femeia îndrăgostită se metamorfozează, devine mamă, îşi dobândeşte statutul de monadă, de cheie, şi bulversează istoria. Naşterea defineşte natura umană, femeia este purtătoarea miracolului, ideile tuturor se întrupează prin femeie într-un trup de carne, este taina păstrată pentru noi (vezi naşterea lui Iisus).

Reacţia celor din jur este relevantă, natura are o putere care marchează fiinţele, energia este necreată şi greu de oprit: „Pe la zece, ajung în salon. Dau buzna Ovi şi soacră-mea,   nevenindu-le să creadă că a mers atât de repede. Sunt fericiţi că avem un băieţel. Dar      soacră-mea nu se poate abţine să nu-mi spună: – Ai născut ca ţigăncile!” (pagina 99).

Reacţia bărbatului la a doua naştere:

L-am aşteptat toată ziua, ca să-i arăt copilul, de care mă bucuram

tot mai mult. N-a mai apărut. Nu erau pe atunci telefoane mobile.

Presupuneam că s-a îmbătat, în periplul lui de răspândire a veştii. Şi

totuşi, nu-l scuzam pentru lipsa lui de curiozitate de a-şi vedea cel

de-al doilea copil. Pe la 11 noaptea, când tot spitalul dormea, intră şi

el în salon, cu un halat atârnând după el, şi strigă-n gura mare:

–      Vreau să-mi văd feciorul! (pagina 102).

Apoi, reproşul, femeia naşte un „copil urât!?” Privită în oglindă, naşterea se vede într-un fel în dreptul femeii, sânge şi suferinţă. La bărbat, naşterea copilului său este o viaţă între paranteze, o singurătate între paranteze!

Replica femeii:

Şi, ca să pun paie pe foc, toată noaptea mi-am amintit nişte versuri, pe care ni le dictase, în nu ştiu ce împrejurare, profesorul nostru de folclor sau de dialectologie: „Lasî, barbati, că, de-a hi în lumi paşi,/ Noi copii tot om mai faşi!/ Şi de-aşei di cari-ţ’ plaşi!” (pagina 103).

Mirela-Ioana ne pune în faţă măştile omului. La limită, omul îşi descoperă adevăratul chip, natura dobândită din complexe mituri. Vechi şi noi, acceptate sau nu!

Iubirea dintre bărbat şi femeie are taine. Ele se devoalează simplu, cu energie. Mirela-Ioana captează momentul, îl pune în ritual, acceptă, a primit mesaje simple şi luminoase. Sufletul şi carnea sunt împreună, nu pot fi despărţite în această viaţă, viaţa este un dar...

Nicăieri nu e ca pe canapeaua din atelierul tău. Totdeauna desfăcută, acoperită de perini. Verzi şi albastre. Cu frunze galbene.

În faţa ei, şevaletul. Pânza albă. Aş vrea să pictezi ceva. Să mă întind pe canapea şi să mă pictezi pe mine. Sau măcar perinile albastre. Sau vreo două valuri verzi. Paspoalate cu alb. Ori un nufăr galben. Pe un pat de frunze verzi. Dar pânza rămâne neatinsă. Mă îmbii cu fructe.

Cu caise. Cu ciocolată. Cu mentă. Cu alune. Îmi aduci ceaşca de cafea pe canapea. Fierbinte. Nu pot să mă ating de ea. Îţi sorb cuvintele. Mă scald în ochii tăi. Şi te înhaţ, ca să uităm de toate. Până în clipa aceea unică. În care îmi spui că mă iubeşti. În care îţi arăt că sunt a ta. Iar. Acum. Pentru totdeauna. Sărutări mereu reluate. Ca refrenul unui cântec fără sfârşit. Şi lenevirea pe canapea. Ca pe o punte de vas (pagina  49).

Cartea urmăreşte motto-ul, direcţia este prezentată de la început. Uşi care se închid, soluţii care sunt accesibile, viaţa îşi urmează cursul. Ca o apă. Meandrele justifică dinamismul ei, valul, energiile care pot aduce pacea. Energiile care modelează destinul. Apa, forţa de început a lumii, pământul nu mai este pustiu şi gol. Apa îi modelează istoriile... 

Mirela-Ioana Borchin este atentă la toate aspectele vieţii, le acceptă. Suferinţa, privită din partea bună a timpului, temperează vieţile. Frumuseţea dă argumente, iubirea alungă moartea, inevitabil.

Lansarea era, în mintea mea, lecţia despre Poezia lui Eugen Dorcescu. A fost seara unui Poet de geniu. Raportat la cei mari. A fost seara unui cărturar de excepţie. Unic prin postură, dicţie şi retorică. Nu am mai văzut pe cineva care să vorbească, atât de expresiv, româneşte, de la Profesorul Tohăneanu încoace. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul recită. Sunt fascinaţi. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul vorbeşte despre antologie. Sunt curioşi. Mă uit la studenţi, atunci când Maestrul se referă la mine. Sunt mândri. Un mănunchi de suflete curate. Au văzut un Poet (pagina 144).

Mirela-Ioana a dorit să transmită cititorului plenitudinea vieţii. Cum Dumnezeu este departe pentru unii, cum omul este poemul ieşit din cuvintele Creatorului, ea ne prezintă poetul. Este substitutul miracolului. Ioan Mureşan, poet, afirma despre poezie: Poezia este dovada existenţei lui Dumnezeu!

Dragostea are valoare în măsura în care ucenicii (studenţii) stau faţă în faţă cu Absolutul... Profesorul se mută în alte suflete... Mai tinere, mai doritoare de iubire...

Prin autodialog, omul se întreabă şi răspunde, află... apa îl poartă mai departe, spre alte peisaje, pe alte alei...   

Constantin Stancu

Februarie, 2016

* Mirela-Ioana Borchin, Apa, proză scurtă, Timişoara: Editura Mirton, 2016, cu o prefaţă de Eugen Dorcescu.

Semne, o revistă cu stil. Paulina Popa şi eleganţa poemului

Raul Constantinescu: VIA DOLOROSA

Raul Constantinescu își continuă drumul în ţinutul literaturii cu un volum de versuri intitulat Spre Aleph, un volum profund, dens, cu sensuri multiple într-o lume orfană. Cartea a apărut la Sibiu, Editura CronoLogia, 2016, a fost prezentată la Salonul Editurilor Alba Transilvania, 2016, eveniment care a fost organizat în luna mai 2016, la Alba-Iulia. A fost remarcată la Festivalul-Concurs „Credo”, mănăstirea Lăpuşna, august 2016, fiind premiată de Revista „Vatra veche”, redactor şef Nicolae Băciuţ.

Este o carte serioasă, densă, are o prefaţă semnată de Maria-Daniela Pănăzan, o cunoscătoare a poeziei religioase, editor şi istoric literar. Cititorul va putea aborda notele biobibliografice şi referinţele critice selectate de autor pentru a marca istoria unui poet în relieful vremii sale.

Cartea se structurează pe mai multe paliere:

I.                  INIMA INIMILOR

II.               VIA DOLOROSA

III.             SPRE ALEPH

Cele trei secţiuni sunt simbolice, marchează viaţa omului sub puterea divină, trei fiind număr de referinţă în revelaţia dată oamenilor prin Scriptură. Cele trei părţi ne prezintă şi viziunea poetului despre destinul omului aflat sub umbra Mâinilor lui Dumnezeu. Multe poeme poartă titlul de psalm, deci un gen al poeziei religioase prin care omul îşi cântă relaţia sa cu Dumnezeu într-un mod ales, în curăţie de inimă şi cu mare atenţie pentru a nu strivi minunile din viaţa sa, pentru a nu obtura lumina divină.

Raul Constantinescu

În prefaţa cărţii, Maria-Daniela Pănăzan arată importanţa dată de marii scriitori ai lumii unui astfel de simbol. Prima literă din alfabetul sacru, Aleph, a constituit argument pentru scrierile lui Eminescu sau J.L. Borges. Putem preciza şi atenţia acordată de Eugen Dorcescu acestor teme, motivul avatarului ca atracţie exercitată de lumina necreată, ori de atenţia acordată numelui lui Dumnezeu etc. Atracţia pe care Dumnezeu o are faţă de om este absolută, Raul Constantinescu este conştient de acest lucru, acceptă gravitaţia ca pe o necesitate. De remarcat faptul de primă perspectivă, cum el pune în joc şi raţiunea şi revelaţia generală, dar şi scurte fulgerări care vin din revelaţia personală. Puţini poeţi au capacitatea de a rezona în felul acesta. El păstrează un echilibru foarte fragil şi delicat între cele două moduri de cunoaştere. Este înfiorat de prezenţa fulgerului divin, chiar dacă nu durează prea mult.

Efortul spiritual depus de poet este considerabil. Se simte tensiunea din poeme. Intră în joc marea cultură a lumii, folclorul, teologia, ştiinţele exacte, mitul. Poetul se cabrează pe vechile scrieri, acceptând limitele impuse de ştiinţa modernă. Limbajul este unul al invocaţiei, al imnului, pentru ca tainele să se deschidă, a temerii în faţa miracolului, al acceptării autorităţii divine ca un dat necesar. Când echilibrul se stabileşte, poeme se revarsă în cântec nou-vechi, în rugăciune, imn. Cântecul de laudă se adresează persoanei supreme, numelui său, lucrării sale, puterii care radiază din acestea, frumuseţii absolute care depăşeşte momentul estetic efemer. Simetria, armonia, rigoarea, haloul de mister, rugăciunea, toate se regăsesc în imnul omului smerit. Raul Constantinescu ia totul în serios şi acceptă suferinţa spirituală care vine din acest mod de cunoaştere şi relaţionare, este un poet matur care nu se joacă, nu e joaca jocului, e lauda, simplu, clar, cu mijloacele poeziei.

Pe scena poemului intră corul ceresc, îngerul absolut, orga de bazalt, soarele singurătăţii, inima inimii, tragedii vechi şi noi, visul... Sunt puşi în pagină psalmii, instrumentul poetului de a aduce mulţumire, laudă, mijlocire pentru sine şi omenire, jertfa spirituală a celui care locuieşte în mijlocul universului şi departe de mijloc în acelaşi timp. Împins de energii speciale, poetul înaintează spre Aleph, mereu spre locul acela unic. Sunt simboluri, vise, viziuni, ochiul clepsidrei, turnul interior, un cer mirobolant, norii deşertului roşu, sub cruce, la cruce, sub semnul crucii, în paradigma ce se leagă în vertical şi orizontal. Fiecare motiv din poemele scrise ar merita o analiză specială. O analiză mai profundă a cărţii va scoate la iveală multe nestemate literare.   

Raul Constantinescu este argonaut în cer, a fost în Arcadia, a înţeles ce înseamnă gândcuvântul unu... Mereu formează cuvinte noi prin compunerea unor cuvinte simbol, ca formă de manifestare a lucrării divine în univers.

„Aleph! Aleph!/ Pe mări de sidef/ te văd, te aud/ limpid nord-sud!/ te ghicesc, te caut/ şuier de flaut;/ de-o viaţă ascult/ al zilei tumult – ...” (Aleph, p.17).

Simpla invocare a numelui în contextul imnului atrage prezenţa divină. Numele este o taină, un mod de a pătrunde nepătrunsul.

Un poem special este Ecce Homo! (p.21-22). Simbolul este clar, omul pus la zid, în valea plângerii, umil anonim, cel care a luptat în toate războaiele lumii, Omul (cu literă mare) drept legat la stâlpul infamiei, Golgota eternă... Pe sine s-a învins, biruitor prin speranţă. Nu aşteaptă nimic de la nimeni, jertfă a timpului său. Totul în gerul absolut! Omul care poartă pecetea divină... Gerul, mintea divină, existenţă prin sine...

Cunoaşterea se aseamănă gerului absolut, ţinta: punctul punctelor din punct. Concluzia finală, fruct oprit şi nădăjduit.

Finalul căutării este prezenţa copleşitoare: „Aleph! Aleph! Aleph!/ (repetat de trei ori, Sfânta Treime) preaînalt relief// nicicând atins/ zenit – cer necuprins/ neasfinţit vis/ ochi întredeschis/ altă viaţă lume...” (Zoralia, p. 128; Zoralia – Tărâm mitic, pur, în plin mister al zorilor).

Din nou, invocarea numelui atrage prezenţa celui absent-prezent, e Prea Înaltul...

Efortul spiritual este evident, cuvintele s-au tocit, poetul le încarcă pe îndelete cu lumină, suferinţa se preface în vers. „Pe Via Dolorosa cad sub cruce,/ mă ridic, recad, din nou pornesc ades.../ din gânduri, rugi, psalmi, cuvinte zilnic ţes/ Cărarea-ngustă către Tine duce/ pe căi înguste cerului deschise,/ viaţa mea – drum – spirală de spirale – ...” (Via Dolorosa, p. 58).

Poezia se impune a fi citită cu atenţie, simplitatea cu fâşii de folclor autentic, izvorât din poezia populară, compune o complexitate a poemului specială, la limita dintre poezie, rugăciune, ritual secret şi transparent concomitent. Raul Constantinescu este un  poet matur, care ştie ce doreşte de la sine.

Călătoria spre Aleph este o călătorie specială:

„suflet silf fulgurant

smuls din cătuşele cărnii

zbori din vamă în vamă tot mai uşor

prin urechea acului te strecori

glisezi ochi-lame liber

din mii de arome te distilezi pur

suflete hrisov, palimpsest de păcate...” (Argonaut în cer, p. 118).

Cititorul se întoarce la psalm, la imnul vechi, atins de energii noi, descătuşând viziunea: „Prin psalomi Te caut până Te găsesc,/ oricât ai fi de-ndepărtat ori de ascuns;/ talantul, viaţa nicicând nu-mi irosesc/ cu amăgiri, când Tu eşti tot mai nepătruns” (Psalmul Psalmilor – 15-, p. 75).

De remarcat un cuvânt nou, psalomul, ca operă a Creatorului, psalmul scris de Dumnezeu prin fiinţa omului, reflectat în creaţia omului, ca reflex al luminii în umbra de carne.

Despre Raul Constantinescu au scris mai multe personalităţi ale lumii literare. Valeria Manta Tăicuţu reţine: „Timpul poetic rezultă din suprapunerea unor planuri temporale foarte îndepărtate, peste stratul arhaic existând un timp al istoriei politice şi un timp interior al memoriei... (p. 176, referinţe critice).

Maria-Daniela Pănăzan notează în prefaţă: „Cu o viziune poetică originală, Raul Constantinescu dăruieşte scriiturii de azi un exemplu de artă realizată în deplin acord cu postmodernitatea pretenţioasă în realizarea sensului liric. El dovedeşte că se poate scrie poezie de calitate într-un  limbaj autoreflexiv ce corespunde fără nicio îndoială cerinţelor discursivităţii actuale” (p.10).

Poetul descrie cel mai bine starea poeziei sale:

„Un singur vis mai licăre în preajmă

din trupuri albe ning spre cer scântei,

se-nfioară stelele în flori de tei;

în zori vine cel cu sufletul în palmă” (Prinos, p. 90).

* Raul Constantinescu, Spre Aleph, (poeme), 235 pagini, Sibiu: Editura CronoLogia, 2016

Constantin Stancu

 

Vatra veche, nr. 10/2016. Nicolae Băciuţ şi mirajul literaturii

Lecturi: 

https://constantinstancuscrib.wordpress.com/

Isabela Hașa, portret

COMUNICAT DE PRESĂ

PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția 121

Pentru sâmbăta aceasta vă invităm să ne vedem în spațiul public pentru a mulțumi unei doamne care a împlinit de curând trei decenii pe scenă, trei decenii de activitatea teatrală în Deva. Este vorba despre Isabela Hașa, actrița Teatrului de Artă Deva care a acceptat invitația la Campania „Premianții fără premii”. Pentru întreaga sa strădanie, ca actor, scriitor, ca un om care a încercat și a reușit să bucure oamenii din jurul său, actrița deveană a fost declarată cetățean de onoare al municipiului Deva.

Isabela Hașa s-a născut în judeţul Harghita, a terminat facultatea la Cluj- Napoca, iar din anul 1986 până în prezent a jucat pe scena Teatrului de Artă Deva. A ocupat şi funcţii de conducere în teatru, dar cel mai important este că a jucat roluri principale în 58 de piese din dramaturgia românească și universală, spectacole de revistă, dramă, monodramă, comedie, cabaret politic, spectacole pentru copii. De asemenea, actriţa a publicat lucrări cu următoarele titluri: „Teatrul devean la moment aniversar – prefațată de Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu – critic și istoric literar”; „A fi sau a nu fi… actor – Isabela și Mara Hașa”; „Iubire fără cuvinte; „Ham-Ham, Miau-Miau și semnele de circulație”; „Eseuri teatrale în Ardealul Literar”, „Vox Libri”, „Noua Provincia Corvinia”, „Destine literare și alte reviste de cultură”; „Monografia Județului Hunedoara” – Autor cap. “Societatea pentru fond de teatru român și Viața teatrală”, „Județul Hunedoara, monografie – Personalități hunedorene” – Coautor cap. Cinema. Teatru.

„Să fac parte din galeria „Premianții fără premii” este o onoare, o bucurie, un frumos gest de apreciere! Mulţumesc acestei campanii, care de trei ani reuşeşte performanţa (cu un buget zero) de a descoperi oameni valoroşi. Suntem suma lucrurilor pe care le facem. Noi, artiştii, trăim prin oameni şi pentru oameni, suntem plămădiţi să oferim şi dacă nu mai avem cui să oferim, ne stingem, încet, discret, visând săli pline, aplauze… nu cerem prea mult, nu-i aşa? Vom fi oglinda dumneavoastra la bine şi la rău. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, ne-a mărturisit Isabela Hașa după ce i-am adresat invitația de a ne permite să-i mulțumim pentru tot ce a oferit publicului devean.

MARIA ISABELA HAŞA

ACTOR, SCRIITOR, TRAINER

STUDII:

Facultatea de Teatru şi Televiziune - Universitatea “Babeş – Bolyai” Cluj – Napoca;

Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice Bucureşti- master;

Trainer - Diplomă Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi M.M.F.P.S.

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ: 30 de ani

1986 – prezent Actor - Teatrul de Stat de Estradă Deva, Teatrul de Revistă, Teatrul de Artă Dramatică, Teatrul Municipal Deva, Teatrul Judeţean Hunedoara, Teatrul de Artă Deva.

2000 – 2007 – Şef secţie actori;

Din 2000 – Membru în Consiliul Artistic şi Consiliul Administrativ al teatrului;

Roluri principale în 58 de piese din dramaturgia românească şi universală, spectacole de revistă, dramă, monodramă, comedie, cabaret politic, spectacole pentru copii.

Participări între anii 1996 – 2000 la “Festivalul Teatrelor de Revistă” Constanţa; Festivalul medieval-Sibiu;

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio – Piteşti, 2014;

Nominalizare: Cel mai bun spectacol –„ Taina Mănăstirii”;

Festivalul Internaţional de Teatru Scurt Oradea – OSTIF-2015;

Festivalul Internaţional “Ecofest Junior” 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014; 2015, 2016.

Prezentări: Festivalul de umor – “Liviu Oros” ediţiile ’92 -‘95;

Stelele Cetăţii; Zilele Oraşului Simeria;

Prezentare Gala anuală – Premianţii fără premii - 2014;

Prezentare şi regie – Fiii Sacarambului 2013, 2014, 2015, 2016.

Preşedinta juriului la Festivalul „Actori VESTiŢi”.

Colaborări cu posturile locale de radio şi televiziune;

Invitată în diverse emisiuni: Cărţi, Personalităţi, Confesiuni, Punctul de Vedere, La cafea cu Anca, Detaliu şi Perspectivă, Magazin de weekend, etc.

Invitată frecvent pentru a susţine recitaluri de poezie sau teatru lectură la diferite lansări de carte şi la Salonul Editurilor Hunedorene, Noaptea Bibliotecilor;

Spectacole alături de: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Ion Dichiseanu,Horia Şerbănescu, Puiu Călinescu, s.a.

Numeroase interviuri şi cronici în presă;

Preşedinte Asociaţia Pro Thalia – Pro Dacia

Concepţie costume spectacol “Nastratin Hogea” de Anton Pann.

Regie, scenografie, coautor text spectacol păpuşi Bunica şi Extraterestrul.

CĂRŢI PUBLICATE:

Teatrul devean la moment aniversar – prefaţată de Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu – critic şi istoric literar;

A fi sau a nu fi...actor – Isabela şi Mara Haşa;

Iubire fără cuvinte;

„Ham-Ham, Miau-Miau şi semnele de circulaţie”.

Eseuri teatrale în Ardealul Literar, Vox Libri, Noua Provincia Corvinia, Destine literare şi alte reviste de cultură.

Monografia Judeţului Hunedoara – Autor cap. “Societatea pentru fond de teatru român şi Viaţa teatrală”.

Judeţul Hunedoara, monografie - Personalităţi hunedorene – Coautor cap. Cinema. Teatru.

Recenzii apărute: Cuvantul care zideşte - Maria Toma Damşa

RECOMPENSE PRIMITE:

Diplomă de recunoștinţă – Ministerul Culturii şi Cultelor – Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural a jud. Hunedoara;

10 Medalii de excelenţă- Festivalul Internaţional Ecofest;

Trofeu Festivalul Internaţional Ecofest – Trupa Pro Thalia, 2014, 2015, 2016.

Diplomă de apreciere – Asociaţia “Cuviosul Arsenie Boca”;

Diplomă de excelenţă – Asociatia umanitara nonprofit SETRAS;

Diplomă omagială Valeriu Bârgau;

Diplomă de excelenţă - Biblioteca Judeţeană "Ovid Densuşianu" Hunedoara-Deva.

MEMBRĂ :

UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA - UNITER

CREDIDAM

SPECTACOLE reprezentative jucate în teatru:

Trei surori de A. P. Cehov (Anfisa) regia Constantin Podu;

Taina Mănăstirii (Maica Stareţă), după Agnes of God de John Pielmeier – Spectacol nominalizat la Festivalul   Internaţional al Teatrului de Studio – Piteşti – 2014 la secţiunea „Cel mai bun spectacol’’

Diplomă de excelenţă la Festivalul Naţional Reşiţa – Scena ca o stradă;

Spectacol invitat la Festivalul Internaţional de Teatru – OSTIF– Oradea, 2015;

Trandafirul tatuat de Tennessee Williams, (Assunta), regia, scenografia, adaptarea şi ilustraţia muzicală Marius Oltean;

Gaiţele de A. Kiritescu, (Lena) regia Doina Migleczi;

Bună seara...iubire după Oscar Wilde, (Miss Prism) regia Marius Oltean;

Presedintele de Molnar Ferenc, regia şi scenografia Pintican Claudiu;

Arta Adulterului de Piere Chesnot, (Nadine), regia Marius Oltean;

Păcală după Ion Ghelu Destelnica, ( Codina), regia M.Panaitescu;

Năzdrăvăniile lui Păcală după Ion Ghelu Destelnica, ( Floarea) regia M.Panaitescu;

O poveste de viaţă de Alexandr Ghelman, regia Boris Melinti;

Cosânzeana şi un Făt-Frumos, Cloanţa şi-un Zmeu mofturos, regia Marius Oltean;

Nunta lui Figaro dupa Beaumarchais, (Marcelline), regia Marius Oltean;

Opera de trei parale de Bertolt Brecht (Charles Filch, Dolly, Jacob-Sfarma-Teste), regia

Radu Olareanu;

Fram, ursul polar după C.Petrescu, ( Directoarea circului), regia Dan Mirea

O poveste de viaţă de Alexandr Ghelma,, regia Boris Melinti;

Scufiţa roşie după Fratii Grimm, (bunicuta), regia Mihai Panaitescu;

Simplu complicat – Thomas Bernhard (teatru lectură);

Nastratin Hogea de Anton Pann, regia Mihai Panaitescu;

Visul, adaptare dupa “Fetiţa cu o mie de riduri” de Nora Iuga, regia Mihai Panaitescu;

Viaţa, cel mai greu casting de Mara Haşa (teatru lectură);

Legenda fântânii, regia Mihai Panaitescu;

Natură moartă cu îngeri de Bogdan A. Toma (teatru lectură);

Detectivi pe portativ (Samanta) text Geo Iancu Călinescu, regia Alexandru Boureanu;

Cu pumnul în gură! Cu vălul negru pe ochi! (Monodrama - Angela), text Cristina Iancu,regia Mihai Panaitescu;

Pelicanul de A. Strindberg (Mama Elise), regia Mihai Panaitescu;

Farsa lui Paturini (Margelina), regia Mihai Panaitescu;

Ivan Turbincă (Moartea), regia Boris Melinti;

Eminesciana (spectacol de muzica si poezie);

Revelion la Terzo Mondo (Contesa), text Ovidiu Moldovan;

O parte din sufletul meu – concert Ovidiu Komornic (prezentare, monologuri);

Caravana basmelor (Scufiţa roşie, Motanul încălţat, Albă ca Zăpada);

Nu plătim, nu plătim! de Dario Fo (Antonia), regia Liviu Schapira;

Pacientul român, text Mircea Chirila, (Pensionara, Ţiganca, Asistenta), regia Daniel Vulcu;

Răzbunare în lumea basmelor (Artista), text Alecu Popovici, regia Ileana Portase

Răpirea Zânei florilor (Zâna florilor), text Mircea Andras, regia Boris Melinti

Conu’ Iancu la revista dupa I.L.Caragiale (Leanca vaduva), regia Boris Melinti

Mărul fermecat (Bunica), text Gheorghe Calamanciuc, regia Boris Melinti

Oile Domnului (Maria), text Valeriu Butulescu, regia Boris Melinti

Fata moşului şi fata …moaşei (Moaşa şi Sfânta Vineri), regia Bogdan Ulmu

Prinţesa mofturoasă (Regina), regia Marcela Timiras

Alege-mă…sunt fierbinte! (Candidata fierbinte), text Mircea Chirilă, regia Daniel Vulcu

Deva renaşte (Monolog, scenete), text Cornel Udrea, regia Marcela Timiras

Mai ceva ca-n basme (Prinţesa Isabela), text C.Zarnescu, regia Alina Hiristea

Un tun la tutun (Cabaret politic), text M.Chirila, regia Daniel Vulcu

Cocoşelul neascultător (Cocoşelul neascultător), text Ion Lucian, regia Eugen Aron

Muschetarii măgăriei sale (Muschetar), text Ion Lucian, regia Eugen Aron

Spiriduşul poznaş (Spiriduşul poznaş), text si regia Alexandru Darian

Concert de primavară (scenete, monolog), text si regia George Mihalache

Noapte de Crăciun (Mama) după Charles Dickens, regia Eugen Aron

Concert extraordinar de vacanţă (scenete), text şi regia George Mihalache

Ali Baba şi cei 40 de hoţi (soţia lui Ali), text Alexandru Darian, regia Emil Sassu

Revista-n draci (monolog, scenete), text Alexandru Darian

Revista în tranziţie (monolog, scenete), text şi regia Alexandru Darian

Mortul viu de milioane (Carola Larskarson), text şi regia Alexandru Darian

Servus, revista! (monolog, cuplet musical, scenete), text Alexandru Darian, Petru Mărilă, regia A. Darian

Caut urgent nevastă (Melania) text Alexandru Darian, regia Eugen Aron

Deva intră-n Europa de Aurel Felea, regia Eugen Aron

E bine, bine, e vai de mine!!! (cuplet muzical,scenete), text G. Mihalache, regia Eugen Aron

Mofturi la revistă (scenete), regia Eugen Aron

Bimbo western (Tica), text G. Mihalache, regia Eugen Aron

Deva show, variete (scenete, monolog) text G. Mihalache, regia Eugen Aron

Workshop: Regizor Frank Kelber (Suedia)

Pentru exemplul său de dăruire, pentru modul în care și-a urmărit visul, pentru modul în care a slujit publicului iubitor de teatru și de lectură vă propunem să ne întâlnim cu acest om sufletist și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă din prea plinul sufletului său. Sâmbătă, 01 Noiembrie 2016, ora 11.00, doamna Isabela Hașa vine să o întâlnim. Aveți ocazia să o priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă csaldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

DEVA, 01 NOIEMBRIE 2016

Sursa: Dan Terteci, prin email