Istoria şi frica
Istoria şi frica, două dimensiuni
în oglinda destinului. Voicu Lăzăruţ în romanul său În umbra fricii*, apărut la Editura Gligor Haşa din Deva în anul
2016, ne poartă prin meandrele istoriei. Frica este motorul care pune în
mişcare oamenii pentru un timp al eroilor. Autorul are pasiunea povestirii, are
curaj şi dorinţa de a pune pe tapet problemele care frământă individul în faţa
agresiunii istoriei. Romanul este o cronică de familie, personajele acţionează
cu frenezie pentru a-şi câştiga viaţa pe care au primit-o în dar. Personajul
este autorul care povesteşte şi se povesteşte.
Nick Stoicoi din Ţara Haţegului a
gustat moartea în Primul Război Mondial, s-a zbătut pentru a reveni în satul
său, la familia sa. Evenimente neprevăzute îi marchează destinul, este obligat
să migreze în America, acolo îşi construiește un mod de viaţă aventuros,
câştigă suficient. E pe punctul de a se realiza, viaţa îi scapă printre degete,
ajunge din nou în România, o ia de la capăt, se zbate. Familia sa este zguduită
de evenimente. Autorul, apoi, se concentrează asupra vieţii mamei sale, o
figură luminoasă, învăţătoare de profesie, se realizează ca om, îşi întemeiază
o familie, se nasc alţi copii, lumea a ia de la capăt.
Voicu Lăzăruţ are dorinţa de a se
mărturisi, tabloul de familie se transformă în tabloul unui neam. Mărturia îl
eliberează. Frica a pus în mişcare oameni, societăţi, armate, iubiri
neîmplinite. Tabloul istoric se întinde generos de la primul război până în
actualitate. Personajele gustă tăria fricii în războaie, în schimbări de regim,
de la capitalism la comunism, de la familie la singurătate. Frica mereu naşte
singurătate, este o aripă a singurătăţii care acoperă faţa personajelor. Sunt
tablouri care pun în lumină faptele unor oameni în căutarea destinului. Averea
făcută de Nick Stoicoi în America rămâne mereu o enigmă, munca, însă, e o
realitate care marchează oamenii. În căutarea averii, a visului, a iubirii.
Frica ocultează valul istoriei. Dumnezeu a dispărut din lume, așa povestește
autorul indirect… Sunt fapte care duc la omoruri, personaje implicate în marile
mișcări din istorie: liberalism, legionari, comunişti, soldaţi, ţărani care-şi
apără bruma de avere, dascăli pasionaţi care modelează conştiinţe, femei care
iubesc şi sunt părăsite, bărbaţi care se luptă pentru viaţă dar nu se pot lupta
pentru destinul lor… O luptă în umbra fricii.
Voicu Lăzăruţ nu are un plan al
naraţiunii sofisticat, el povesteşte direct, timpul îi este reper. Iubirea îi
este reper. Un personaj bine conturat este Nick Stoicoi, unul de poveste. Scapă
de moarte, de închisoare, de boală, de timp. Nu-şi poate realiza familia.
Femeile din viaţa sa, inclusiv soţia, sunt abandonate uşor. El se descurcă
mereu, de frică, de gheara iubirii. Acest personaj merita un roman al său,
povestirea este palpitantă. Secvenţele din America sunt dramatice, par preluate
dintr-un film cu mari gangsteri. Fuga de comunism şi de comunişti este un mod
de a evada dintr-o situaţie limită, istoria îşi arăta ghearele. Nebunia lui,
cruzimea, duritatea sunt generate de frică. Îşi câştigă şi-şi pierde
identitatea, este un bogat sărac care sfidează istoria.
Un alt personaj este dascălul de
la ţară, de fapt mama povestitorului, Mărioara Lupulesc. Pasiunea pentru a-i învăţa pe copii minima cultură,
patriotismul, igiena, toate ne arată o figură luminoasă de femeie. O biruitoare
pentru că a format oameni. Sunt pagini superbe în care o femeie tânără se luptă
cu dramele istoriei într-un sat părăsit de munte. A găsit oameni sufletişti,
oameni muncitori în satul de munte, oameni uitaţi de algoritmul istoriei. A
fost nevoie de multă muncă pentru a-i civiliza, de a impune igiena personală, obiceiuri sănătoase, orbirea
lor a fost o problemă socială. Dascălul a învins prin pasiune şi curaj. O
comunitate la margine de imperiu, trăind ancestral…
Povestea tatălui, Horea Lăzăruţ,
este una specială, starea funcţionarului public în comunism, inspector la fisc,
o meserie grea, o meserie care prin natura ei distrugea oameni. Horea a răzbit,
viaţa însă i-a dat mereu lovituri, până şi cei care munceau cinstit s-au trezit
sub presiunea legilor inumane din comunism, a fost bănuit că şi-a făcut averea
în mod ilicit.
Voicu Lăzăruţ are darul
povestirii. Sincer şi direct el pune în lumină o istorie a bărbaţilor. Femeile
sunt doar jucării în mâna acestora, doar partenere de iubire. Ele mereu trăiesc
o dramă: bătăi, avorturi, schimbări de parteneri, copii bolnavi, gospodării
abandonate, boli care copleşesc, morţi de îngropat. Bărbatul este preocupat cu
ritualurile fricii. Este un deficit de iubire la personajele lui Voicu Lăzăruţ,
mereu ceva scapă individului copleşit de valul înalt al istoriei. Etapele sunt
arse aproape instantaneu, timpul este scurt, viaţa s-a dus…
Sunt unele pagini în roman care
nu au dinamism, ele au fost puse ca mărturie. Descrierea obiceiurilor din satul
românesc este plată, personajele nu sunt implicate. Astfel de tablouri fac
parte din monografii, ele sunt necesare acţiunii în sine dar nu au viaţă.
Astfel de tablouri ar fi trebui tratate altfel. Romanul este inegal, pagini
superbe cu bărbaţii în acţiune şi pagini statice, naraţiunea suferă pe unele
locuri, dar atrage prin glisarea planurilor şi prin dramatism.
De remarcat sinceritatea
autorului, pasiunea pentru memoria familiei, analiza fricii prin faptele
personajelor, căutarea esenţei, dialogurile puse în scenă cu pasiune, cuvinte
rupte din realitate, bucuria de a transmite enigmele istoriei. Efectul unei
vieţi în umbra fricii este boala, medicamentele de la capătul patului,
spovedania, singurătatea, povestea care ridică moralul celui aflat în
mandibulele epocilor. Individul singur în faţa istoriei, cu toate ghilotinele
deasupra lui. Sunt lucruri care scapă omului obişnuit, el se supune vremii,
este marele fricos-curajos, paradoxul care macină colectivităţi, naţiuni.
Energiile oamenilor se
declanşează cu tărie datorită războaielor, crimelor care macină societatea
indiferent de continent sau ţară, căutarea drumului spre libertate, cruzimea
vieţii şi distanţa dintre viaţă şi moarte, egală cu lungimea unei arme.
Mişcările banilor în societate trasează drumul fricii: dolar, rublă, leu,
marcă, euro. O istorie pe scurt, din banii care au circulat în lume. Planurile
se schimbă, urmează şcoala la stână, drumurile dascălului din munte în munte,
drumuri care se întretaie, drumuri care se pierd. Amintirile dinamizează
istoria prin timpurile furate morţii, iubirile sunt şi ele în paradigma fricii,
călătoriile în vremuri mai libere fac viaţa mai spectaculoasă dar frica e mereu
prezentă prin nesiguranţă şi prin lipsa de iubire.
Despre Nick, la 99 de ani (!),
ironie la adresa istorie şi marilor imperii: „Muri în noapte de Crăciun,
uitându-se după execuţia lui Ceauşescu, strigând triumfător că a murit şi
comunismul. A trăit mult şi controversat toată viaţa, vorba sa era
zeflemitoare: <<De-al Dracului trăiesc, ca să le fac contra duşmanilor
mei!>>” (p.336).
Despre învăţătoarea de la ţară,
personaj puternic şi luminos, capabil de mari transformări pentru sine şi
pentru alţii: „Ne place sau nu, românii au evoluat tare greu la ţară, iar
acolo, istoria parcă a încremenit. După ce mă instalasem deja în şcoală, pe uşa
ce devenise noaptea patul meu, Baciul Teodorescu îmi aduse blănuri de oaie şi
miel. Simţeam nevoia de dimineaţă, să mă spăl pe faţă într-un lighean amărât,
iar adesea îmi făceam focul cu lemnele ce erau din abundenţă, într-o sobă de
tuci, toată spartă care afuma mereu şi unde îmi încălzeam apă pentru a mă spăla
peste tot, adică îmi făceam baie” (p. 186).
Problema familiei a fost mereu
una importantă pentru personajele romanului, o problemă reală, vremurile
afectează mai ales familia: „Din 1983 până în 1989 eu am trăit o viaţă de
familie cam de coşmar, în care eu şi soţia mea nu ne mai iubeam, nu ne stimam
şi ne înşelam reciproc, de comun acord, într-un <<modus vivendi>>,
cum ea îmi propusese. Bietul Nick, care locuia atunci ca un chiriaş la mine în
apartament, îmi spunea disperat ca să nu divorţez, că el nu are cu cine se
duce, dacă eu nu mai locuiesc acolo! Tot el îmi zicea zurbagiu: <<Dă în
ele până eşti tânăr, nepoate, recuperează tu ce n-am făcut eu!>> (p.389).
La începutul fiecărui capitol
autorul a pus un citat profund, menit să marcheze esenţa naraţiunii, de obicei
din S.J. Lec, un scriitor cunoscut pentru umorul său fin şi agresiv. Citatele
pun în mişcare mintea cititorului şi sunt argumentele lui Voicu Lăzăruţ pentru
ca viaţa să aibă un twister care să
atragă atenţia, un stil consacrat şi care apare şi în alte cărţi ale sale. De
asemenea, el apelează la un discurs a lui Barack Obama, preşedintele Americii,
despre frică: „Sigur că ne este frică, nu văd de ce am ascunde asta. Şi faptul
că o ascundem ne face mai puternici. Nu poate să nu mi se rupă sufletul, când
aud că această frică se împrăștie din ce în ce mai mult. E dureros să ştiu că poporul
meu are o asemenea anxietate şi o asemenea frică. Frica poate provoca nişte
reacţii stranii şi neaşteptate” (ultima copertă).
Mereu o chemare a imperiilor: „Am
plecat la război ca toţi românii ardeleni, din casele noastre cele amărâte, cu
familii sărace şi cu mulţi copii, în vara-toamna anului 1914 şi am făcut
frontul în toate luptele, pe unde a fost mai greu, lăsând peste tot jertfe de
sânge şi multe vieţi de tineri români. Cum a fost la război? Ca Dracu! Eu am
fost încorporat împreună cu alţi 171 de țărani tineri din zona mea de pe Valea
Streiului…” (p.7).
Romancierul se confesează, are o
concluzie la cronica de familie: „Trăiesc sinestezia trecerii timpului, a
vieţii, a plăcerii, a bucuriei, a parfumului vieţii, a iubirii cu nepăsare şi
cu dorinţă nebună să trec peste ultimele evenimente ale vieţii mele, chiar
frumoase, dorite sau incredibile, cât mai repede, ca apoi să contracarez firul
vieţii şi să plec demn din această lume, pe care însă am iubit-o şi respectat-o
imens şi intens” (p. 316-317).
În
umbra fricii, în
umbrele istoriei, ne prezintă un romancier care are suflul de a duce povestirea
pe mai multe planuri, cu bucurie, cu deschidere, cu tâlc, punând în lumină
dramele oamenilor. Are nevoie de mai multă răbdare şi atenţie în redarea
poveştii pe viitor. De la istoria unei familii la istoria imperiilor şi mai
departe, la istoria care se strecoară pe sub uşă în locul ziarelor tipărite pe hârtia
ce poate arde, care au dispărut în norul de semne din noul anotimp al
globalizării.
*Voicu
Lăzăruţ, În umbra fricii, roman, 430
pagini, Deva: Editura Gligor Haşa, 2016.
Constantin Stancu
