Nicolae Băciuț: Muntele Athos din Muntele Athos

 

 

Când scriitorul „fură” timp pe muntele din munte

 

 

Nicolae Băciuț este atent la marile evenimente ale literaturii, ale istoriei, ale culturii române. Cu ocazia Zilei Limbii Române din anul 2025, eveniment prezentat în Grecia, scriitorul a lansat o carte simbol: Muntele Athos din Muntele Athos. Meteora via Bizanț. Jurnal, apărută la Editura Vatra veche, în anul 2025, prefața IPS Andrei, Mitropolit.

Autorul ne arată de la început că suntem în prezența unui jurnal, însă cartea este mult mai complexă, avem în față, de fapt: un jurnal (două călătorii), documentar, carte de apologetică, marcată în unele zone ale textului de dialog, scurte eseuri, gânduri de viață, poezie, istorie etc.

Este și o carte inițiatică, autorul și cititorul inițiindu-se în istoria creștinismului, cu particularitatea dedicată credinței creștine ortodoxe din zona limbii române, dar și o inițiere în paradigma credinței. În paralel, scriitorul a avut forța de a integra jurnalul în valorile culturale mai largi referitoare la identitatea românilor, accent pe istoria, literatura veche, geografia credinței. În corpul textelor sunt înserate și câteva poezii, semn că spiritul divin era la lucru în acea comunitate de „turiști”, pelerinaj spre patria din inimă.

La inițiativa și solicitarea ÎPS Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, scriitorul intră într-o nouă experiență. Ca păstor al bisericii, domnia sa l-a invitat într-o călătorie inedită în Grecia, la Muntele Athos, loc cunoscut ca zonă a credinței creștine ortodoxe, cumva un „oraș interzis” pentru laici, doar la prima vedere. Invitația avea tâlcul ei, un scriitor are capacitatea de a transmite obiectiv și dedicat evenimentele pe traseele propuse, fără extremism, dar cu pasiunea de a marca timpul trăit și timpul mărturisit instantaneu sau generat de meandrele culturale. Deși călătoriile la Muntele Athos și la Istanbul, sunt sub același semn, ele au dimensiuni spirituale deosebite. Probabil că autorul a dorit să pună accent pe diferența dintre Rai și Iad, dintre locul unde pământul se întâlnește cu cerul și locul unde oamenii au lăsat firea pământească să dezorganizeze timpul, viața, credințele. Autorul a reținut în carte:

 

“Despre Athos, muntele din Peninsula Halchidică a Greciei, majoritatea occidentalilor nu ştiu nimic; cei care ştiu ceva îl asimilează cu centrul ultraortodocşilor bizantini. Dintre creştinii ortodocşi, cei mai mulţi consideră că este locul unde se retrag cei mai nevoitori călugări, locul unde se fac cele mai puternice rugăciuni, locul în care Cerul este mai aproape de Pământ decât în oricare loc de pe planetă. Cei docţi şi sofisticaţi, catolici şi ortodocşi deopotrivă, îl consideră ultimul bastion al unei vieţi spirituale autentice, în timp ce feminiştii văd în Athos un loc al discriminării. Dincolo de faptul că orice revedere îţi descoperă noi frumuseţi, noi înţelegeri, (în funcţie de ce şi cum priveşti), de această dată, pentru mine Athosul s-a revelat ca locul unei profunde bucurii” (p. 99).   

 

În călătoria la Muntele Athos scriitorul este însoțit de profesorii de teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, astfel jurnalul capătă o greutatea aparte, martorii sunt gata să mărturisească despre miracolul venit din geografia credinței.

Autorul notează: „M-am tot gândit sub ce titlu să pun însemnările mele. Iniţial m-am oprit la <<Athos după Athos>>, în ideea de a sugera amintirea Athosului în sufletul, în credinţa celui care a avut o astfel de şansă. Azi însă, în biserică, la Vatopedu, am avut revelaţia altui titlu: Muntele Athos din Muntele Athos, într-o relaţie de semnificaţii cu <<Lumină din lumină>> sau <<Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat>>” (p. 52). Titlul este bine ales, dincolo de faptele oamenilor, de realitatea imediată, există Muntele Credinței, de el omul se apropie mult mai lent, dar mult mai profund, este acolo, înăuntrul conștiinței.

Sunt mai multe mănăstiri pe care le-au vizitat călătorii  în luna septembrie 2003, apoi în anul 2005, din aceste popasuri scriitorul a reținut unele puncte de reper pentru lumea spirituală. Călugării (dar și călugărițele în mănăstirile lor) dedicându-se unui stil de viață impus de disciplina liber asumată, venită dintr-o credință sinceră și eliberată de constrângerile lumii de astăzi.

Nicolae Băciuț reflectează: „Nu vreau să fac din aceste însemnări ghid turistic. Cred că există destule ghiduri turistice cu Muntele Athos în multe limbi. Am văzut şi eu câteva, la preţuri de neatins pentru români. Vreau doar să consemnez cât mai multe stări, să fiu cronicarul unui pelerinaj, chiar dacă ritmul şi timpul scurt nu e în măsură să ofere prea mult răgaz pentru meditaţie. Trebuie să <<fur>> timp pentru însemnări fugare” (p. 48).

Călugării au un stil de viață aparte, semn pentru credincios. Se întrețin singuri din munca lor, veniturile vin din valorificarea unor articole specifice, confecționate prin strădania lor. Mănăstirile au fost ridicate și prin contribuția acestora, ajutați de meseriași dedicați. Își procură hrana zilnică, bazată pe produse agricole cultivate de ei în zona mănăstirilor, carne puțină, poate de pește, simbol evanghelic asumat. Activitatea zilnică este supusă disciplinei spirituale, închinarea prin cântare, predicare, recitarea de psalmi. Repetarea unor principii religioase, cu accentul pe forța Cuvântului, modelează sufletul, mintea, intră în rezonanță cu Cerul. Aceste momente sunt chiar și noaptea, la ore fixe, mintea și trupul fiind în legătură cu forța cuvintelor citite, cântate, asimilate prin rugăciune, contemplare, umilință în fața Timpului Absolut. În pagina 69, Nicolae Băciuț redă aceste etape zilnice care fac legătura între om și Dumnezeu. Disciplina spirituală lasă amprente în trupul omului, îl formează pentru o închinare continuă prin ritual, muncă, alimentație, relație cu ceilalți, contemplare. Închinarea de noapte se susține din Învierea lui Cristos, la momentele când lumina a biruit întunericul. Motivația celui de la Munte: „Pentru că la mănăstire pleci cu o înaltă misiune. Te duci cu <<nebunie>> pentru Hristos, căci e ceva ilogic să mai ai voinţă liberă” (p. 132).

De asemenea, în mănăstiri sunt tezaure literare, istorice, teologice, muzicale, hărți, peceți, manuscrise, icoane, unele „făcătoare de minuni”, epistole, biblioteci adunate în timp, el transmit mesaje despre momentele importante din viața comunității dar și din viața românilor. O parte bună a istoriei noastre aflându-se în aceste mănăstiri, chiar dacă, unele, în grafia slavonă.

Dialogurile cu părinții din mănăstiri sunt relevante, pun în lumină idei spirituale importante pentru credincioși, laici, profesori de teologie, pelerini, călători spre alte orizonturi. Părintele Dionisie de la Mănăstirea Colciu mărturisea, referitor la chilia pe care a dobândit-o: „A trebuit să lucrăm la mănăstire, la Iviru. Acolo ne dădeau 20 de drahme pe zi, pentru lucru de la răsăritul soarelui până la asfinţit. Şi mâncarea era pâine şi fasole. Fasole în toată ziua. Dimineaţa, seara, tot fasole. Şi dădeau măsline şi sardele sărate, ca să poţi bea apă. Şi aceea era tot. Şi-ţi plăteau douăzeci de drahme pe zi. Şi ce puteai lua cu douăzeci de drahme? Mai nimic” (p. 65).

Pe de altă parte, există și miracole,  la Mănăstirea Sfânta Treime, locașul a fost construit cu strădanie pe o stâncă, are forma de cruce, accesul s-a făcut, la început, pe o scară de frânghie, apoi pe un sistem de scripeți, ulterior s-au realizat 140 de trepte pentru a ușura călătoria la biserica locului.

În paralel, Nicolae Băciuț trece în revistă problema credinței creștine în Bulgaria. Răspunsurile, la fața locului, sunt dezamăgitoare, multe biserici au sărăcit, sunt atinse de falsuri (scaune de plastic), nu au resurse. În școli nu se preda religia, facultățile de teologie sunt puține și modeste, puțini sunt și slujitorii și pregătiți precar. De reflectat atent, raportat la situația de la noi…

Probleme pentru mănăstiri vin din administrarea lor, mulți călugări trebuie să dobândească, forțați de regulile sociale, cetățenia greacă sau să folosească limba slavonă în dauna limbii române. Resursele care se distribuie sunt făcute în mod subiectiv. Există și un extremism religios, se resping deschiderile spre alte orizonturi spirituale, motivat de faptul că învățătura sfinților părinți este suficientă pentru spiritualitatea călugărilor. Pe Muntele Athos, au acces doar pisicile și catârii, femeile fiind interzise. Întrebarea pusă de autor referitor la această oprire a rămas imponderabilă, e complicat să vezi dincolo de ceața timpului. Pentru cei de acolo răspunsurile vin simplu, pentru cei din zona de trecere de la sacru spre laic, răspunsurile nu se relevă în aceeași lumină. Cronicarul notează „Singurele animale domestice acceptate pe Muntele Sfânt sunt pisicile şi catârul, animal bun la toate: ajută la muncile agricole, de la arat la storsul strugurilor, la căratul lemnelor, la transportarea alimentelor. Pe cărările din Munte, catârii mai scutesc de efort pe călugări. Catârii nu pot fi însă călăriţi decât pe lateral. Pisicile se aciuează pe lângă bucătării şi ele sunt admise pentru că mai stârpesc rozătoarele. Dacă nu, rămân pisici vegetariene!” (p. 25)

O idee vine să completeze limitele: „În Muntele Athos sunt, cu siguranţă, mulţi teologi învăţaţi, în sensul tradiţional al termenului. Părintele stareţ George Capsanis e unul dintre aceştia, dar e unul pragmatic. Părintele Vanca îl citează pe călugărul Daniel Noica, cu o afirmaţie provocatoare în acest sens: <<În lume sunt mulţi Dumnezei, unul singur însă e profesionist>>” (p. 25).

Pentru autor, călătoria a fost o experiență inedită. A trebuit să se adapteze la regimul alimentar, la felul de a fi a călugărilor. Să se mulțumească cu o chilie modestă, uneori neluminată. A trecut în revistă momente ale culturii române și universale prin care valorile creștine au înflorit. De la Zoe Dumitrescu Bușulenga la Nicolae Steinhardt, de la Cehov la S. Becket sau Cioran. Cultura a potențat ideile creștine, limbajul, viața cărților, lumea bibliotecilor. El notează, referitor la gândurile lui Cioran: „<<Singura cale de mântuire>>, spune Cioran, în Silogismele amărăciunii, carte pe care am luat-o cu mine, <<e tăcerea>>. <<Dar limbuţia noastră e prenatală”. Dar spune tot el, <<în mod chimic suntem legaţi de cuvânt>>” (p. 153).

Au fost momente în care poezia a biruit curiozitatea, Nicolae Băciuț scriind mai multe: Îngerul din cuvânt (p. 136); Cu timp cu tot (p. 145); Schimbarea la față (p. 147).

Reținem - Schimbarea la faţă: „Tu scrii cu mine -/ scrii cu umbra mea,/ cu sângele din altă viaţă/ cum scrii cu ploile/ de toamnă;/ îmi scrii cu piesele de şah/ dar jocul nu va-ncepe/ niciodată./ Îmi scrii cu anotimpuri/ ce n-au fost,/ cu anotimpuri/ dintr-o altă viaţă,/ îmi scrii cu viaţa mea,/ cu sângele/ schimbărilor la faţă”. (Istanbul, 19 septembrie 2005). Evident, emoția întâlnirii cu Dumnezeul din cuvinte a fost o călătorie pe verticală, scriitorul este și el atins de valurile geografiei spirituale. A descoperit și o veche „meserie” (pentru unii nouă), canonarhul, un călugăr care citea textul pentru restul călugărilor care nu știau să citească, toți cântând cuvintele rostite cu glas tare de acesta (p. 101).

Comunitatea de la Muntele Athos are o capitală, modestă, cu cele necesare. Este descrisă cu multă căldură, Nicolae Băciuț face legătura cu volumul de versuri a lui Matei Vișniec, Orașul cu un singur locuitor. Magazine cu cele necesare, fără opulență, o pistă de aterizare pentru elicoptere, în centru este o toaletă publică. El remarcă: „Liniştea de aici e spartă mai ales de dangătele clopotelor şi, din când în când, de câte o apariţie ciudată pentru acest loc: câte un tractor cu remorcă, un excavator, toate însă la dimensiuni care le fac mai degrabă utilaje-jucărie. Iar dacă la volan este un călugăr, îţi vine să te freci la ochi, nu cumva să ai halucinaţii” (p. 49). La celălalt capăt de timp, la Istanbul, autorul descoperă Babilonul, cu hărmălaia și agitația lumii, cu mult comerț, prostituție, istorie veche și nouă, oraș pe două continente. Există și religie, comunitatea creștină ortodoxă are, din anul 2004, o bisericuță preluată de la comunitatea grecească… Rădăcinile istorice, de credință, migrația oamenilor aduc lumea în punctul de fierbere, raportat la comunitatea de la Muntele Athos. Dinamica vieții îl poartă pe călător de la biserică la moschee, de la Palatul Sultanilor la Ediculeea, închisoarea în care a stat captiv și prizonier Constantin Brâncoveanu. Povestea prostituatelor, industria sexului trage în jos istoria, aduce argumente pentru Noul Babilon, de fapt, unul dintre celelalte.

Așa dar, între Rai și Iad geografia are alte coordonate, o călătorie inițiatică prin care scriitorul a pus față în față ființa omului cu vedenia sa, instrument al comunicării fiind limba română.

Din acest pelerinaj putem trage câteva gânduri: oamenii au nevoie de mai puține resurse decât clamează că au nevoie; legătura cu natura este importantă; există miracole prin credința omului; istoria noastră se află nu numai în cărțile de istorie sau muzee, se află în locuri răspândite în multe zone ale lumii, purtată de oameni rămași, uneori, anonimi; trecerea vămilor reprezintă trecerea dintr-o stare în alta; credința poate muta și munții; un stil de viață bazat pe alimentație, activitate motivată, credință, rugăciune, disciplină poate asigura echilibrul; cuvintele au puterea lor de a schimba oamenii în bine; suntem călători pe acest pământ frumos…

Putem privi Muntele din Muntele Athos cu alți ochi.

Vorba poetului Marin Sorescu: Trebuie să faci zilnic naveta între Rai și Iad…

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. „Vatra veche”, nr. 9/2025

Deva - CARTE ȘI ISTORIE... Eveniment - Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca

 

Frumusețea culturii la Deva

 

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca a organizat un eveniment de excepție, lansarea cărților:

1.    „Între local și european: 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan”, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru al Academiei Române, și Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva, antologie a studiilor prezentate la conferința cu același titlu, organizată în perioada 22–23 mai 2025 de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu biblioteca.

2.    „Perspective istorico-demografice asupra familiei hunedorene. Continuitate și schimbare (1850–1938)”, semnat de prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă.

Evenimentul a avut loc în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara în data de 16 februarie 2026, începând cu ora 17:00.

La eveniment au participat personalități ale culturii și instituțiilor din județ, dar și istorici, profesori universitari, cercetători științifici și numeroși oameni pasionați de istorie, cultură, literatură, presă. Au fost prezenți membrii Asociației pentru Cultură și Artă din Județul Hunedoara (ASOCA), membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, iubitori de frumos.

Evenimentul a fost coordonat de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, care a deschis manifestarea, mulțumind celor care au făcut posibilă apariția acestor lucrări de ținută academică.

Domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a exprimat cuvinte de salut, oferind câte un buchet de flori celor două autoare prezente, în semn de apreciere pentru activitatea lor academică. A prezentat  volumele, punând accent pe importanța lor istorică în Transilvania și județul Hunedoara.

 A luat cuvântul, apoi, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru al Academiei Române. În calitate de Cetățean de Onoare al județului Hunedoara s-a simțit „acasă”, și i-a mulțumit domnului Laurențiu Nistor pentru sprijinul culturii și a cercetării istorice din această parte a țării.

A ținut să anunțe conferința internațională intitulată „Instituțiile în serviciul națiunii. 160 de ani de la înființarea Academiei Române și 165 de ani de la înființarea „ASTREI”, în perioada 11–12 iunie 2026. Vor fi prezenți cercetători din România și din străinătate, materialele vor avea succesul scontat, la fel ca celelalte  conferințelor organizate anterior în județ.

A urmat doamna conf. univ. dr. Sorina-Paula Bolovan, director al Departamentului de Didactica Științelor Socio-Umane din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, specialitatea demografie și istoria familiei, distinsă în anul 2001 cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române.

Intervenția a fost una bazată pe documente și studii, dar și emoționantă, deoarece a declarat că o cunoaște pe prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă din anul 2015, când i-a fost îndrumătoare pentru lucrarea de gradul I. Cartea dedicată familiei hunedorene este bazată pe cifre, statistici și date riguroase, este și o fotografie a vieții de zi cu zi, cu obiceiurile și atmosfera familiei: „familia este esența unei societăți”, după cum a precizat.

Doamna prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă, care a mulțumit organizatorilor pentru momentul acestei lansări de carte, familiei Bolovan, pentru sprijinul și îndrumarea oferite de-a lungul anilor. Dânsa a mulțumit pentru căldura celor care i-au fost alături în acest moment important, cartea este rezultatul unei munci disciplinate, răbdare, rigoare și pasiune pentru aflarea adevărului istoric.

Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, președintele Asociațiunii Transilvănene pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA), prezent la manifestare, a mulțumit celor prezenți pentru dedicarea lor față de cultura română și a subliniat importanța  rădăcinilor noastre, familia și credința sunt repere care dau sens  societății și o ajută să-și păstreze identitatea, armonia, prosperitatea și echilibru spiritual.

La final, autorii au oferit autografe pe volumele lansate, iar publicul a avut prilejul de a dialoga cu invitații și de a felicita autorii pentru munca lor de ținută, pentru emoționantele cuvinte adresate, ziditoare. S-au făcut fotografii, unele sunt prezente pe contul de Facebook a bibliotecii.

O seară emoționantă în care trecutul s-a legat de prezent prin viitorul proiectat de ideile autorilor cărților prezentate.

 

A consemnat C Stancu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revista „Vatra veche”, nr. 2/2026. Constantin Brâncuși -150. Semnal, sumar, semnele zborului

 

Sursa: Nicolae Băciuț

Cărțile Hațegului: Alexandrina Terlea, poezie, 4 volume: Gândului meu/ Rugăciune și dor/ Lupta vieții/ În marea trecere, la Carmel P&DC, 2026. Semnal, câteva note

 Sursa: Alexandru Terlea

Revista „Discobolul”, nr. 334-335-336 (oct.-nov.-dec.)/ 2025. Semnal, sumar, literatura în Cetate

 

Sursa: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba - Lecturi libere pe situl bibliotecii

Aurelian Sârbu - PSALM UTOPIC

 

PSALM  UTOPIC

 

e scris prin Scripturi

      c-am fost plămădit în oglinda Ta

           și prunc

          și holtei

          mai la urmă vârstnic

          am tot rostit frânturi chinuite

         din cuvântul Tău sibilinic

 

m-am jucat de-a castele în nisipul clepsidrei

am alergat după iele prin poieni

la despărțire m-am înstrăinat de clipă

 

de mai fi lăsat alături Ție

        învățăcel  în meșteșugul făcător de lumi

aș fi fost mai îngăduitor cu trupul meu

mi-aș fi lăsat ora măsurată în veacuri stelare

 

ci Tu - vistiernic hulpav -

mi-ai ciuntit din toate darurile date

și când să mă chemi

        la reîntoarcere calea mi-e pe cruce

 

 

Aurelian Sârbu

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara -Deva: LANSARE DE CARTE, 16 februarie 2026, ora 17. Semnal, cărțile, istoria, memoria culturală

 

Mirela-Ioana Dorcescu: BONANZA, un roman al prozei confesive. Semnal, câteva semne

 Roman al interiorității asumate și al eticii creației Romanul Bonanza (2026) de Mirela-Ioana Dorcescu se înscrie într-o zonă distinctă a prozei românești contemporane, aceea a prozei confesive reflexive, cu pronunțat caracter autobiografic sublimat literar, în care narațiunea nu urmărește spectaculosul exterior, ci dramatismul discret, interiorizat, al existenței trăite sub semnul responsabilității morale, al credinței și al creației. Bonanza este construit sub forma unui roman-jurnal, articulat la persoana I, în care instanța narativă coincide aproape integral cu instanța biografică. Această opțiune nu conduce însă la un simplu document existențial, ci la o literaturizare a trăirii, realizată printr-o permanentă reflecție asupra sensului faptelor, a timpului și a vocației creatoare.

Al. Florin Țene

Aurelian Sârbu: SENS INTERZIS...

 

SENS  INTERZIS

 

m-ai îmbiat cu o scânteie iute cenușă

 

numai priviri în depărtări

numai gura însetată

numai mâinile prăbușite

        te vor ține minte

        ca-ntr-o oglindă

        în care nu mă zăresc

                 formă de cer

 

voi lăsa rănile drumului

        gravate în rugăciuni

        lângă fântâna ochilor tăi

 

dacă trupul tău ar fi fost cruce

        aș fi urcat nesilit calea răstignirii

        m-aș fi repetat și m-aș fi întregit

 

ci totul e cu sens interzis

        fără țărm la vedere

 

am adunat în grabă vocalele de preț

        înainte să eșuez pe vreo insulă anonimă

 

Aurelian Sârbu

 

Memoria literară: scriitorul Eugen Evu recomandare pentru scriitorul Ioan Barb (2011)

 

RECOMANDARE

Ioan BARB

pentru USR

   Ioan Barb al adolescenţei ( anii 80…) oarecum post - labişiene, ( sub zodiile unor Georg Trakl şi R. Maria Rilke, dar şi Eminescu, Blaga, Bacovia…) - venise sub semnul tulbure al protocronismului pe bună dreptate încondeiat mai recent de Nicolae Manolescu, în boema ipostază de „ navetist” cenaclier, cu poeme plasticizante, ale etnosului şi eposului transilvan originar, învelind expresionist şi subtextualist, o zbatere, o ardere, o exuberanţă în care etapele arderii se închegau şi se rupeau în metafore surprinzătoare mereu, şocante şi semne sigure ale unei Vocaţii. Frenezia aceasta, impulsiunile spontane, irepresibile, de a comunica elevat, aveau să se adune într-un prim volum tematizat prin religiozitate autentică, ne ipocrită, cum se mai întâmplă, Barb având  înnăscută o pietate şi o fragilitate  ( inocenţă nepierdută, de tip paradiziac) - prin cuvântul reumplut de semnificaţie…, al unui Sine în sforţarea autocunoaşterii. „ Tăcerea ca o flacără”, paradoxal, exprimă de fapt sunetul intim al Fiinţei , redefinitoriu în arte poetice pe leit - motivul obsedant – ciclic, al lui „cine sunt eu”.

      Experienţa jurnalistică a fost cu mult aplomb şi  avea să-i aprofundeze  traiectoria soteriologică, pe fond elegiac, în expresie psalmică  modernă, poate tangentă trans - modernismului postulat de Ioan Popescu Brădiceni şi noul val susţinut de Ioan Es Pop, Ioan Groşan, St. Doru Dăncuş, Gabriel Cojocaru, Felix Nicolau…( Vezi Antologia revistei „Singur”, Grinta, 2010). Un exeget deplin îndrituit îi este valorosul concitadin Silviu Guga. Ca antologator, l-am inclus cu bucure în „ Harfele Harului” şi în revista „Provincia Corvina”.

 

 Au urmat cărţile accentelor proprii, conturând o personalitate autentic poetică, cu propensiune meditativ - aforistică: Ioan Barb neo - romanticul, a evoluat prin „Sub via fiinţei plâng strugurii”, discursul descătuşat de formele prozodice clasice, asimilând evident o cultură poetică şi filosofică benefice.

     Poemele devin explicite, ideea se despodobeşte de metafore, ori le încorporează, versul este eseistic, temele majore se fixează şi clarifică semantic.

 Dragostea, (care îşi zideşte templu din femeie),  „ eul şi moartea călătorind în acelaşi ( labişian)

 tramvai” ,…obsesia esenţială a Timpului, fiorul metafizic al atemporalului, definesc o evoluţie poetică convingătoare, bine receptată critic, cu toată relativa izolare de viaţa bulversantă a „ grupărilor”. Nota bene, Ioan Barb fondează recent o revistă în care - , cum genericul o arată, caută, în afinităţi elective cu autori români sau din diaspora, ceea ce numeşte „Algoritm literar” – recte  o metaforă a redefinirilor perpetue pentru o întreagă generaţie. Ioan Barb vădeşte nu doar simţul acut al propriei valori, ci şi al valorilor altora, lucru rar, empatic, şi cu efect benefic asupra propriei personalităţi.

  Cartea  sa definitorie, negreşit, este „ Picătura de infinit”, cartea atitudinii soteriologice, a catarsisului şi a conştientizării Rostului vindecător al scrisului liric. Absenţa virgulei însăşi, sugerează afluirea unui timp fără captivitatea Duratei, un timp interior, spiritual, clipirea de eternitate în care pulsează „ scânteile lui Iov”. Barb defineşte gestul eliadesc, un timp al „ reîntoarcerii din timpul steril”: el percepe „ strigătul vântului către tunet”; „ extincția negativului egoului”, redeschiderea unui „ celălalt ochi”…Ioan Barb este un poet nocturn, itinerariul cărţilor este cel Cohellian, al „ poveştii proprii”, akl „ întoarcerii din exil” ( citeşte realul delirant la pierderii posibile de sine ) …; Obsesia constantă a întregii sale (re) deveniri - conştientizări este rezistentă şi discursul poetic scapă din restricţiile artificiale, tinde spre o respiraţie amplă ( Vezi poemul Obsesie …) Limbajul este convergent implicit terminologic –şi semnificant ca atare -  cu cel al blogurilor, al internet-ului, poetul sforţând o semiotică novatoare, de fuziune între scris şi virtualitatea „ hologramică” ….Viziunea acestei cărţi este explicit a unei mecanici a cogito-ului: creierul este un computer”, apar sintagme ca „sistem digital”, textualismul post - modernist este unul eseistic, explicit - teoretizant, cu vagi reminiscenţe de ironism sau nuanţe de manifest contestatar - cu acute sociale. ( Ianuş, Vakulovski, două - miiştii, interferenţi).

Ironismul revine şi el, cu ţintă de „ condiment”, versus „ beţiile cu Marx „ dinesciene. Barb se apropie mai mult de Petre Ţuţea, decât de Cioran, de Blaga, decât de antimetafizica stănesciană.

Cele şapte frici (vezi Popper), se constrâng în una singură, fără a i se „îngenunchea cu privirea”, cum spune, teama escatologică, însă căreia i se opune tocmai prin substanţialitatea luminoasă, obsedată de motivul Arderii, aşadar Ioan Barb este un poet de fapt al serenităţii şi al speranţei ce ni se comunică prin harul spunerii, prin abundenţa analogiilor şi prin evitarea modelelor.

„ Este greu de crezut că poţi trece zilnic/ prin ceva ce nu există/ o fata morgana ce îmbrăţişează/ râul în câmpie şi îl ascunde/ ca şi când nu ar exista” ( pag. 110).

Bestiarul obsedant al liricii sale este al felinelor, al scrutării spectrale, pe dimensiuni subtil – energetice - perceptive, aşadar al auto - scrutării în inefabilul mental. Acel terror-mentis  acuzat de psihanalişti  ca „ praguri de încercare” pentru devenirea poetică, sublimează  incantatoriu în mai toate poemele sale, având darul de a se comunica elevat şi seminaristic.

   Ioan Barb are deja conturat un univers propriu. Memoria cu frustrările ei subliminale, revine regresiv şi eliberator, cu inserţiuni auto - referenţiale, biografice, acuzând tăios şi rafinat – motivat, amintirile unui sistem de tip cazon, devastator: „ de douăzeci de ani/ alerg să uit un coşmar/ în care vânzătorii din templu/ mi-au confiscat existenţa”…” mi-au închis identitatea/ pe  o pasăre de noapte/ în colivia istoriei/…şi au scos ochii păsării/ să nu-i străpungă strălucirea lor”… Neîndoielnic, Barb a cucerit  şi cizelat o gândire şi un limbaj eminamente Poetic.

    Aluzia la privighetoarea cu ochii scoşi – metaforă consacrată a condiţiei scribului (vorba lui Constatin Stancu), este sămânţa artei- poetice barbiene. Întrebarea retorică, amintind-o pe a Blandianei : „Cine sunt eu ?/ ioan barb să trăiţi/ un fost stegar al libertăţii” ( pag.  93), este proba înţelegerii de sine a poetului faţă cu… mulţimile lui Gustave le Bon.

        Religiozitatea de tip cultural a acestui poet, dominantă, este  şi una a atitudinii Civice, nu doar a unui apostolat asumat sau manifest ca „spirit ce se agită „ - astfel că Ioan Barb este pe drumul spre sine de care  Nicolae Steinhard, bunăoară, ni-l mărturisise. Cunoscându-l de peste 3o de ani, adaug acestor succinte consideraţii un „bonus” special –amical - confratern, pentru moralitatea probată de el în viaţa şi poezia trăită cu o specială fervoare. În măsura în care poetul din Călan va continua pe această direcţie, sunt convins că va confirma nu doar un talent înnăscut şi cultivabil cu o anume acribie, ci o autentică vocaţie de poet, de scriitor. Recomand primirea lui Ioan Barb în rândurile scriitorilor profesionişti din  România, implicit cu privilegiul de a-i fi fost mentor literar în cenaclul Lucian Blaga, de „când eram mai tineri şi la trup curaţi”…

 

Eugen EVU,

Titular  USR,

Legitimaţia nr. 80

 Ian. 2011,

Hunedoara

 

                              

                                                                       Semnătura : Eugen EVU

 

Revista „Răsunetul cultural”, nr. 2/2026. Semnal, câteva semne, o revistă de cultură și literatură

 Sursa: Menunț Maximinian

Proiectele Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2026. Calendar literar

 
Proiectele Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2026

·           Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, ediția a XXXVI-a, Botoșani, 15 ianuarie
·       Premiul Național de Proză „Ion Creangă”, Târgu Neamț, 1 martie
·       Colocviul „Proza iese pe scenă”, Alexandria, 12 martie
·       Clubul de Lectură, Oltenița, martie, iunie, octombrie
·       Festivalul de Literatură pentru Copii și Tineret „Dimineața cuvintelor”, ediția a III-a, București, 2-3 aprilie
·       Colocviul de Literatură, Memorialistică și Eseu „I. D. Sârbu”, Petroșani, 16-18 aprilie
·       Colocviile Tinerilor Scriitori, Alba Iulia, 18 aprilie
·       Colocviul Editurilor de Literatură Actuală Română – CELAR, ediția a III-a, Oltenița, 23-27 aprilie
·       Festivalul de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu”, ediția a VI-a, Craiova-Băilești, aprilie
·       Festivalul Național „Alexandriada”, ediția a X-a, Bacău, la sfârșitul lunii aprilie
·       Colocviul Revistelor de Cultură, ediția a IX-a, Săvîrșin, 8 mai
·       Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, ediția a XIII-a, Iași, 8-17 mai
·       Premiul „Lucian Blaga”, ediția a X-a, Alba Iulia, 9 mai
·       Colocviul și Premiul „Garabet Ibrăileanu”, ediția a IX-a, Roman, 15-17 mai
·       Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediția XLV, 22-24 mai
·       Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2025, București, 1 iunie
·       Turnirul de Poezie, ediția a XV-a, Grecia, 4-11 iunie
·       Gala Poeziei Române Contemporane, ediția a XVI-a, Alba Iulia, 20 iunie
·       Festivalul Naţional de Literatură „FestLit”, ediția a XIII-a, Cluj-Napoca, 24-25 iunie
·       ART CITY – Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – Port la Dunăre”, ediția a V-a, Galați, 26-29 iunie
·       „Literatura tinerilor”, ediția a IX-a, Neptun, 11-13 septembrie
·       Festivalul-Concurs de Literatură „Prima Verba”, Severin, a doua jumătate a lui septembrie
·       Colocviul Naţional de Proză, ediția a XIX-a, Alba Iulia, 25-26 septembrie
·       „Toamna bacoviană a scriitorilor”, Bacău, la începutul lunii octombrie
·       Festivalul „Limba română”, ediția a V-a, Brașov, 8-9 octombrie
·       Interferențe literare româno-maghiare, ediția a IX-a, Târgu Mureș, 10-11 octombrie
·       Gala Națională „Scriitorii Anului”, ediția a XI-a, Iași, 5-6 noiembrie
·       Simpozionul Național despre Traducere și Retraducere Literară, ediția a III-a, București, 6-7 noiembrie
·       Premiul „Cartea Anului”, acordat de revista România literară, București, decembrie

SuSursa: USR
 

Revista „ALTERNANȚE”, nr. 1/2026. Semnal, sumar, redacția, semn

 

În numărul acesta semnează:

Stanislas de Guaita, Dorin Tudoran, Andrei Zanca, Miron Kiropol, Liviu Antonesei, Mircea Petean, Barkan H. Stanley, Magda Ursache, Vasile Gogea, Nicolae Silade, Mircea Pora, Mirela Roznoveanu, Paula Bârsan, Diana Cârligeanu, Adrian Munteanu, Radu Ciobanu, Viorel Dădulescu, Iulian Dămăcuș, Adrian Grauenfels, Renate Done, Clelia Ifrim, Dan F. Seracin, Sorin Grecu, Franz J. Brüseke, Herbert-Werner Mühlroth, Theodor Damian, Stefan Melancu, Rosemarie Haines, Mihaela Oancea, Veronica Balaj, Dan Dănilă, Bianca Marcovici, Christian W. Schenk, Eugen D. Popin, Camelia Oprita, Florentin Smarandache, Luca Cipolla, Hans Dama. 

În Biblioteca Alternante volumul V.Coșereanu-C.W.Schenk - Eminescu - Afinități lirice de tinerețe, ed. Junimea, Iași, 2022
În Biblioteca Alternante volumul Florin Daniel Dincă - Dosarul Dorin Tudoran, editura Amphion, Bacău, 2022
În Biblioteca Alternante volumul Nicolas Dima - în dialog cu Dana Oprita, editura Destine literare, Montreal, 2024
În Biblioteca Alternante EBook Adrian Grauenfels - Arta plastică germană între războaie, editura Saga Publishing, Rishon Le Zion, 2024
În Biblioteca Alternante interviul Diana Cârligeanu - Lansarea volumului EMINESCU-SONETE, editura Eikon, București, 2025

Cu buzunarele pline de cuvinte

 

Buzunarele pline de cuvinte

 

La început a fost cuvântul, iar eu nu-mi găsesc cuvintele,

și Cuvântul era El, brusc mă apucă frica.

Aș dori să rostesc un cuvânt, două și cuvintele se îneacă în lumina dimineții.

Cineva trebuie să mă învețe să vorbesc clar, limpede, cu mesaj,

am buzunarele pline de cuvinte, sunt cuvinte în sertare, prin rucsac și

aștept să mă nască cineva.

Stau așa, între a fi și a nu fi, între o tăcere și alta,

iar ecoul tăcerii mă orbește…

Constantin Stancu ©

 

Istorie literară: Eugen Evu, critica și cărțile sale. Un răspuns la o anchetă a revistei „Discobolul” din anul 2010

  

ANCHETA DISCOBOLUL

 

Revista noastră are onoarea să vă întrebe despre raporturile cărţilor Dvs. cu critica literară; vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare: 

1.Ce imagine aveţi despre autoritatea critică, raportată la cărţile Dumneavoastră?

                                    Cu prietenie şi gratitudine,

                                                        Aurel PANTEA 

Eugen Evu: (Hunedoara,  Filiala Timişoara a USR).

 

…Înainte de 1989, cu toată starea specifică „ epocii”, am fost receptat critic în mod favorabil. Au făcut referinţe semnificative între alţii: Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ciobanu, Al Cistelecan,  Lucian Alexiu, Ioanichie Olteanu, Ion Mircea, Adrian Popescu,  Ioan Flora; Maria Teresa Liuzzo ( Italia),  Pierre Dubrunquez, Linda Bastdie ( Franţa) Carlos Chacon Zaldivar ( Cuba) ş.a..  Înainte de 1989, am avut referinţe elogioase şi la Europa Liberă şi Vocea Americii, efectul fiind hărţuiri în plus în dosarele D.U.I. Am fost susţinut de majoritatea revistelor literare şi de cultură din ţară şi   reviste româneşti  din Iugoslavia, Ungaria.

      După 1989, am obţinut de la CNSAS patru dosare ( 460 file) şi am făcut demersuri pentru a desconspira oficial anchetorii mei care au făcut poliţie politică, semnalate apoi în Buletinul Oficial al României. În 1990 am fost in fine titularizat ca membru al USR;  am continuat a edita şi a face publicistică, am fondat o revistă, ziare, etc. Am editat peste 50 de autori tineri sau vârstnici, marginalizaţi, din zona mea geo - culturală. Continui să editez revista Provincia Corvina, FĂRĂ SPRIJIN DE LA Uniune sau instituţional. Promovez literatura română în occident şi autori din diaspora, în româneşte. Cooperez cu majoritatea revistelor importante din ţară şi câteva din străinătate.

     Receptarea critică a luat amploare atât în ţară, cât şi în occident. Public şi sunt receptat favorabil în majoritatea revistelor, mai puţin în „România literară” şi „Luceafărul”. Public în reviste internet din lume.  S-au scris două cărţi de exegeze la opera mea de până acum. Am editat 44 de cărţi de poezie, eseu, pamflet, teatru, umor,critică literară şi de arte plastcice, etc. Sunt cuprins în numeroase dicţionare române, academice sau zonale; în Who’s”vho ( trei ediţii americane şi una română), etc. Deţin numeroase trofee şi diplome de excelenţă, atât în România, cât şi în Italia şi  SUA. Sunt membru onorific a trei academii, una italiană şi sunt inclus în istorii literare europene.

…

Cu aceste lapidare fraze, conchid că sunt corect receptat, dincolo de eternele avataruri ale vieţii noastre literare din vechiul sistem, ca şi din cel actual.

Condiţia marginalizării de tip provincialist este, ca în caturile multor confraţi scriitori din teritoriu, o stigmă şi o resimt şi eu din plin, în principal din vina absenţei unei LEGI A LUSTRAŢIEI autentice.

                           Vă mulţumesc de întrebare, 

eugen evu

 

 

Revista „Acolada”, nr. 12/2025. Semnal, sumar, redacția, câteva semne