În lungile noastre convorbiri telefonice, îl regăseam
de fiecare dată pe omul şi scriitorul care, după un sfert de secol de
nedreptăţire pentru domnia sa, tot mai credea că va prinde ziua când… Nu a fost
să fie, din nefericire, iar parşivenia unui postdecembrism, şi în cultură şi
literatură, l-a marcat profund. Şi bine ar fi ca, măcar unii dintre cei care
i-au provocat atâta suferinţă, să fie răsplătiţi aşa cum şi merită. S-ar putea
ca spusele mele să sune mai mult sau mai puţin patetic, dar îmi permit să afirm
că l-am cunoscut destul de bine şi pe scriitorul, dar, în egală măsură, sau,
mai ales, pe Omul Mihai Sin şi ştiu prin ce a trecut… Să se înţeleagă adevărul
că, de la prima noastră întâlnire în redacţia revistei Vatra, în 1976,
în prezenţa şi a regretatului Romulus Guga, au trecut cu ceva peste 40 de ani,
timp în care am ţinut legătura permanent, pe baza unor sentimente
reciproc-prieteneşti – îmi permit să spun. De altfel, în decembrie, 2009, când
l-am vizitat la domiciliul său din zona Livezeni a Târgumureşului, am
avut parte de-o primire extrem de frumoasă, împreună cu Doamna Anca, menţinând
o atmosferă absolut cald-familială. Atunci, între altele, mi-a povestit cu
dezamăgire şi tristeţe cum, după ce i se propusese turnarea unui film pe
scenariul unuia dintre romanele sale, din motive ciudate, proiectul a fost
abandonat pur şi simplu de către regizor…
Păcat…
Şi trebuie să mai recunosc sincer că, de multe ori,
vocea şi îndemnurile sale, m-au ajutat în clipe dificile, cum, probabil, se
întâmplă la destui autori. Inclusiv la el, cum mi-a mărturisit la ultima
noastră convorbire telefonică în legătură cu romanul la care lucra: „-Sper
să-l pot termina, să termin ultimul capitol care mă chinuie pentru un final
potrivit…” „-Ei, nu cred, i-am zis, asta n-o cred. E un moment,
va trece şi totul va fi bine…” „Sper, dar am opt variante de final la
roman…” „Până la urmă a reuşit, iar cartea se află deja la editură,
mi-a mărturisit al fost coleg de redacţie la Vatra, spus Nicolae Băciuţ.
Doamne-ajută!
Şi cred eu, ar fi nedrept să nu redau in
extenso o scurtă dar semnificativă corespondenţă dintre Mihai Sin şi unul
dintre foştii săi colegi de redacţie de la Vatra, Dan Culcer, stabilit
la Paris în urma cererii de azil politic (1987?), corespondenţă care
atestă frământările sufleteşti ale doi reprezentanţi importanţi ai scrisului
românesc. Iată, aşadar, cu dezlegare de la Dan Culcer, schimbul de
corespondenţă:
7 mai 2014
Dan Culcer: Invitaţie la colaborare
Dragă Mihai
Sin,
m-am gândit că
ar fi mai mult decât potrivit și necesar să te invit să
colaborezi la revista Asymetria,
pentru anul 2012, cu o rubrică al cărui titlu, ritm și conținut
și
extensie le vei stabili singur.
Mi se pare cât
se poate de trist că nu-ți văd semnătura nicăieri.
Știu
care sunt calitățile tale de scriitor și
publicist și aș dori să particip la
exprimarea lor plenară într-o actualitate care are nevoie de un spirit ca al
tău.
În raport cu
această actualitate, consider că toate neînțelegerile
care ne-au marcat relația pot fi definitiv
stocate, nu uitate, dar cântărite ca fiind fără semnificație.
Sper sincer că
vei acționa
pozitiv și că nu mai e nevoie de vreo altă explicație
sau motivație. Scrisul tău este așteptat
la Asymetria.
Cu tot binele, Dan
Mihai Sin, către
Dan Culcer
Draga Dane,
propunerea ta a
fost o surpriză. Nu mă grăbesc să spun "plăcută", ținând
seama de sinuoasa noastră relație, dar ceva prin
preajmă. Am avut nevoie de câteva zile de reflecție, dar să
nu crezi că am despicat firul în 44.
Deci îți
mulţumesc pentru propunere și accept.
Am ales două
titluri de rubrică: "Roata vremii" și „Scrin”.
Lasă-mă să mă mai gândesc. Spune-mi și părerea ta (ca să
hotărăsc invers).
Acum, în privința
absenţei semnăturii mele, sunt multe de spus. Și tu ar
trebui să știi destule, dar nu totul, desigur. Motivele
esențiale,
tot desigur, doar eu le cunosc.
Să-ţi spun totuși
ceva: ultima rubrică pe care am avut-o a fost in „Însemnări ieșene”,
revista condusă de Al. Dobrescu, de la Iași, și
a ţinut doar câteva numere, până acum vreo doi ani. Se numea „Însemnări din
România profundă” (ia te uită, titlul acesta ar fi bun şi pentru „Asymetria” – un motiv în plus să mă
mai gândesc.) Erau de fapt un ciclu de articole, scrise cu câțiva
ani în urmă, înainte deci de propunerea lui Dobrescu. Începusem să le public,
dar ba se desființa revista, ba era
transformat ziarul în tabloid... La ultimul articol, îl lăudasem pe Băsescu
pentru niște declarații din,
pare-mi-se, Adevărul, făcute în
problema națională, și care imi
plăcuseră. Spre surprinderea mea, Dobrescu mi-a cerut să scot pasajul. Am
bănuit că s-a temut ca primarul Iașului, care dădea bănuții
pentru apariția revistei, să nu se supere că era și
e încă PSD-ist. Am refuzat si atunci, fără nici o explicație,
a dispărut și rubrica.
Încă o
precizare: deși, prin anii ’90, mi-am propus să nu mai
public fără ca munca să-mi fie plătită (prea făcusem multă muncă voluntară),
Dobrescu mi-a promis că mă va plăti, e drept, cu o suma mai mult simbolică. Ei
bine, n-am văzut nici un firfiric. E bine să ne înțelegem: tu
plătesti colaborările? Chiar dacă sunt semi-analfabet în computeristică, e
vorba de o revista on-line și știu
că în unele situații (accesări, un anumit
fel de publicitate...), pot intra și bani. Oricum, între
timp, după douăzeci de ani, am mai renunțat și
eu la unele „principii”.
Încă ceva, și
nu e vorba de o condiționare a colaborării
mele: acum câteva luni, ți-am trimis un mail, dar nu sunt deloc sigur ca ți-a
parvenit. Era vorba de niște scrisori de demult,
scrise de tine și de Mary. Vreau să stiu
doar dacă ai primit mail-ul.
Atât.
Recunosc că nu
prea știu
mare lucru despre Asymetria.
Pentru rubrica mea, m-am gândit la o ritmicitate bilunară, cel puțin
pentru început. Despre extensie, sugerează-mi tu, nu mă pricep la spațiul
electronic.
Numai bine, Mihai
Apoi, Dan Culcer:
Colaborarea la Asymetria s-a concretizat
sub forma unei rubrici, intitulată, așa
cum îl sfătuisem, Roata vremii, pe care scriitorul a alimentat-o vreme de
douăsprezece luni.
Aflu acum
titlul romanului, de pe situl Editurii Nemira: «un nou manuscris era în
pregătire. Ei bine, mai corect spus ar fi că este în continuare în pregătire şi
va fi lansat luna aceasta la Târgul de carte Bookfest, în ciuda faptului că
soarta l-a răpit dintre noi pe Mihai Sin chiar astăzi. Am fi dorit, desigur, ca
el să fie alături de noi la acest eveniment, pentru a ne bucura împreună de
noua sa reuşită. Dar iată că uneori lucrurile se potrivesc altfel decât am
vrea. Vom încerca, prin urmare, să mergem înainte cu lansarea a ceea ce se
anunţa a fi cea mai importantă carte a acestui mare autor –Ispita izbăvirii.
Credem că asta este ceea ce şi-ar fi dorit. Şi mai credem că vom aduce la
îndeplinire acest lucruaşa cum ar fi dorit. Într-un cuvânt, cu invitaţi de
calibru, care să marcheze lansarea acestei cărţi pe potriva literaturii pe care
o conţine.»”
Păstrându-ne în atmosfera consideraţiilor Acelaşi Dan
Culcer, despre povestirile din volumul Aşteptând în linişte, notează: „Proza
lui (Mihai Sin, n. d.h.) e comprimată, învăluitoare şi febrilă, realistă
fără adjective, dramatică fără scrâşnete inutile, subtilă pentru că e simbolică
dincolo de aparenţa aridă a cotidianului”.
…Şi ultima… scrisoare a lui Dan Culcer, cu titlul, original:
NU CREDEAM…
Dragă Mihai
Sin, nu credeam că plimbarea noastră în păduricea de pe dealul Somoș,
din Târgul nostru dulce-amar, la începutul lunii aprilie 2014, ar putea fi
ultima noastră întâlnirea AICI. Despre cele de dincolo nu am nici o putere să
fabulez.
De vreo câțiva
ani am pus amândoi în paranteză patrată mai vechile noastre dispute, încercând
amândoi să ne regăsim așa cum fusesem când eram
mai tineri și la trup frumoși.
Nu știu
dacă puteam să sperăm o întoarcere în timp ca în basme. Acolo întoarcerea din
lumea Tinereții fără bătrânețe este
pedepsită. Și se pare că, în cazul nostru, pedeapsa a
sosit mai repede decât am fi vrut amândoi.
Pentru mine,
prin pierderea unui prieten cu care mai aveam multe de evocat și
lămurit, pentru tine prin ruperea bruscă de soața ta, de ai
tăi, de lumea asta și de cea literară, chiar
dacă o îndepărtare începuse, ca o falie, să apară, cu voia sau fără voia ta,
din pricina unor opace minți sau grăbite lecturi
care ți-au
deformat bizar intențiile epice dar poate și
din pricina reacțiilor și
orgolilor tale ce mi se păreau uneori inutile.
Ai acceptat să
colaborezi la revista mea Asymetria, colaborare pe care ți-o
solicitasem fiindcă izolarea ta mi se părea dăunătoare, în atmosfera penuriei
de purtători atipici ai unor valori morale, printre care te socoteam.
Ne-am îmtâlnit
de mai multe ori în anii din urmă, avem și proba ospitalității
tale, a Doamnei tale, proba fotografică că am stat împreună pe teresa unei
filegorii din fundul grădinii de sus a casei tale. Ne-am fotografiat reciproc,
fiecare singur pe un fotoliu de grădină. Nu ne trecuse prin minte că putem pune
în mișcare
aparatul de la distanță cu un mecanism de retardare
a declanșatorului.
În dimineața
de 6 mai, declanșatorul tău s-a pus singur
în mișcare
fără să-ți ceară acordul.
Știu că ai terminat un
roman, al cărui titlu nu mi l-ai comunicat **, probabil din vreo veche
suspiciune sau superstiție. Sper să-l pot citi
cât de curând. O să mă pun la soare, la adăpost de frigul care ne cuprinde, iar
ochelarii îmi vor deveni fumurii nu de frigul luminii ci de căldura lacrimilor.
Te-am pierdut
de trei ori ca prieten. Odată, în 1983, după moartea lui Romulus Guga, când am
făcut alegerea de a propune și susține
candidatura altcuiva la postul de redactor șef. A doua
oară când am plecat în Franța și
când ne despărțeam fără să fi apucat să lămurim dacă
alegerea mea nu fusese, indirect, benefică scriitorului care erai. A treia oară
acum, când ai plecat atât de brusc încât nu am mai apucat să-ți
strâng mâna care, poate, devenise mai caldă sub soarele primăvăratec al lunii
aprilie, pe banca pe care mi-ai surâs sceptic, ironic și oleacă
suspicios, când ți-am spus că ne vom vedea
cât de curând ca să mai vorbim de una-de alta.
Acum, doar de
alta…
Înalta.
Sit tibi terra levis.
Odihnește-te în pace!
De ce am redat aceste texte-scrisori ale celor doi
scriitori? Fiindcă Mihai Sin, după cum rezultă din spusele/scrisele lui Dan
Culcer, dar şi din afirmaţiile lui însuşi, inclusiv faţă de mine, acesta trăia
efectiv o dramă sufletească sau, cel puţin, o stare de lehamite după ce unele
calomnii din anii ’80, trecuseră victorioase peste ’89 ajungând până la
acuzaţiile în legătură cu Quo vadis, Domine?
Este cât se poate de limpede că marele scriitor era victima a două sisteme, sau
unul derivând din celălalt, adevăr constatat şi de către o seamă de comentatori
ai operei lui Sin. Se pare că în special totul a pornit de la romanul Schimbarea la faţă (1985), respectiv de
la calomniosul articol din organul partidului, Scînteia. O re-citire cu atenţie a respectivului material ne poartă
gândul înapoi cu ceva ani, la un realism special emanat din toată proza lui
Mihai Sin, care constituie o materie primă mereu surprinzătoare şi mereu
incitantă pentru critica, teoria şi chiar pentru istoria literară. Faptul că, de la bun început, creaţia sa
„atrage” privirile celor mai importanţi comentatori de literatură de la noi, semnifică
sau subliniază acest adevăr, aceasta şi pentru că Sin nu a fost un autor…
cuminte, ci evoluţia sa scriitoricească a ajuns la „apogeu”, din acest punct de
vedere, în anul 1985 când secţia de propagandă a C.C. şi cenzura s-au
împotrivit la premierea romanului Schimbarea la faţă în urma unor
acuzaţii calomnioase publicate într-un articol nesemnat (adică, un material „de serviciu, cum se practica în acei
ani, dacă ceva nu era pe placul propagandei
de partid, dar nici nu putea fi trecut cu vederea…) din cotidianul PCR-ului, Scînteia…
Aşadar, cu realism
analizând lucrurile, ar fi nedrept să eludăm adevărul imposibil de contestat că
autorul volumelor Aşteptând în linişte (1973),
Ierarhii (1981) şi… vârful
aisbergului, Schimbarea la faţă (1985),
a fost şi va rămâne un nume important în literatura română. De-aceea,
chestiunea este binecunoscută, şi apreciată ca atare: Mihai Sin a intrat în
literatură cu forţă în proza anilor ’70 debutând cu volumul Aşteptând în linişte şi imediat intrat
în vizorul criticii literare.(va urma)
Dumitru Hurubă
