ARTA BANALULUI
tot şovăim prin lumea-ntunecată
bănănăind pe drumuri cunoscute
de-am dispărea – nu este judecată
iar de-am rămâne -
nu se-observ volute...
e-un aer de lehamite şi vrajă
la Cer de mult nu se mai pune strajă
şi – bucuroşi – ne azvârlim singuri în mreajă
cu sufletul scobit – un golf de plajă...
nimic nu-i neceasar ori important:
să fie cât mai liniştit şi mai pedant
nimicul fie – el însuşi - ghid constant
spre dispariţia supremă: spre neant...
...aşa ne-am calicit de-o veşnicie
şi dispărem – hârtii la primărie...
***
Adrian Botez
