Scrieri __________________________________
CONSTANTIN STANCU
PE MASA DE OPERAŢIE
- FRAGMENT -
BOALA NEVĂZUTĂ
Stăteam întins
pe masa din cabinetul spitalului, era un spital de urgenţă, poate nici locul,
nici timpul nu mai aveau importanţă. Eram consultat la ecograf, vedeam
interiorul meu pe ecranul acelui aparat de consultaţii, era ca un mister
interiorul corpului, păream destul de liniştit pentru că aveam doar vagi dureri
pe care le credeam că vin din cavitatea abdominală, dintr-un loc secundar,
poate o constipaţie, mă aşteptam să mi se găsească ceva „ pietre „ la fiere,
pentru că „ pietrele „ sunt vestigii din istoria mea nevăzută. Dar n-a fost
aşa. La un moment dat telefonul mobil a sunat şi medicul, o femeie, în timp ce
urmărea toată investigaţia şi o aplica pe trupul meu putrezitor, a spus:
- Sunetul acesta nu deranjează, altă dată mă bulversează
sunetele care vin brusc şi întrerup toată consultaţia, mă agresează… Sunt
atâtea melodii şi sunete, unele stresante, altele stridente…
E un sunet plăcut pentru că este o melodie plăcută, „ Pace
pe pământ”, aşa aveam la dispoziţie şi am preferat-o! …Dar pacea pe pământ
pare o amintire de început a omenirii, acum pacea este ceva sofisticat, aproape
imposibil în lume, în ţară, poate în familie, chiar şi pentru fiinţa fragilă a
individului…
A tăcut o perioadă, apoi s-a uitat la mine lung, lung, parcă
nu se mai termina, o privirea ca o sentinţă greu de pronunţat...
- Urinaţi sânge, puroi, vă doare?
- Nu, n-am dureri insuportabile, doar vagi dureri, sunt
unele semne neclare pentru mine, i-am răspuns…
- Aveţi o tumoare la rinichi, ar fi trebuit să urinaţi
sânge sau puroi, destul de periculoasă…
- Mă ştiu sănătos, aşa cred, dar numai Dumnezeu cunoaşte
omul cu adevărat!
A fost o scurtă pauză, continua consultaţia medicală cu
aparatul acela, vedeam şi eu, aveam capul puţin întors, dar vedeam interiorul
meu, bănuiam câte ceva părea interesant, poate chiar cu o doză de lirism, vezi
nevăzutul…
- Domnule, chiar dacă voi fi dură, dar cred că e bine să ştii
– ai cancer şi ar fi bine să scapi de tumoarea asta de la rinichi ! Cât mai
repede! Nu ai mult timp de gândit…, nu
mai ai posibilitatea asta …
Am privit-o lung,
părea că nu vorbeşte despre mine, ci despre o altă persoană, mi-am dorit asta,
speram să fie vorba despre o altă persoană, dar eram eu, chiar trupul meu,
slab, sau puternic, locul unde locuiam în viaţa aceasta, nu mai aveam un trup
de rezervă, era şansa mea un trup real, bun sau rău... Nu cred că m-am gândit
la moarte, ci doar la o catastrofă, la un eveniment pe care nu-l voi putea
evita, prin care va trebui să trec, ştiindu-mă sănătos credeam că era o eroare,
poate o confuzie, ceva, o greşeală în univers, o deviere de moment, va trece şi
nu vor fi probleme. Speranţa este cea care ne marchează imediat, mai speri că
viaţa poate continua.
- Îţi indic să te operezi cât poţi de repede, să scoţi
mizeria de acolo, de la rinichi, să te grăbeşti, să nu ajungă la rinichi,
tumoarea pare capsulată, dar se poate extinde în tot organismul şi nimic nu mai
poate opri totul...
Mi-a spus
despre un spital şi despre o echipă de medici, a ţinut să precizeze că totul
este foarte serios, că nu încearcă să mă amăgească pentru ca nişte medici să
pună mâna pe bani, totul este real, singurul obiectiv al meu este să mă
grăbesc, cu cât mai repede cu atât mai bine, tumoarea trebuie eliminată …A
evitat să pronunţe cuvântul moarte, dar sensul ducea acolo, vorbea clar, exact,
pătrunzător, parcă încercam să înţeleg, deşi era foarte greu, nu avusesem de a
face cu spitalul, cu tratamente, cu boli, m-a fulgerat un gând că ar fi putut
fi tratamente cu substanţe chimice care te bulversează, sau cine ştie…
- Dar nu am avut nici un semn, nimic, analizele de sânge,
plămâni, inimă, toate sunt bune, i-am răspuns, ce spuneţi vine ca un fulger în
viaţa mea, pe nesimţite, în vârful picioarelor, nu am avut dureri, nu m-am
gândit la rinichi, la boală, la moarte, de ….Dar nu am mai continuat să pun
întrebarea, era mai bine, cine eram eu să întreb ceva. Stăteam întins pe pat,
într-o poziţie puţin solemnă, de abandon …
Un fel de halou
m-a înconjurat, am simţit o anumită uşurare, treptat veneau răspunsuri la
întrebări care nu le puneam, dar care în subconştient s-au pus, le-am evitat
multă vreme, aşa fac oamenii, cred că lucrurile merg bine, cele nevăzute le
laşi aşa, dar ele sunt şi la un moment dat ies la suprafaţă, izbucnesc şi nu le
mai poţi opri.
Mi-a pus în faţă un bilet, copii după imaginea interiorului
meu atins de boală. Speram că nu este vorba despre mine. Mi-a dat sfaturi bune,
scurte, dar preţioase, totul depindea de mine, de ceea ce aveam să fac în
continuare, înţelegeam asta, atât cât poate un om în momentele acelea…
M-am îmbrăcat,
într-un fel sigur pe mine, de fapt ştiam ce aveam să fac, nu aveam altă
opţiune, o altă alegere, am părăsit cabinetul medical, într-un fel lucid, dar
parţial mecanic, parcă eram pe pilot automat deasupra oceanului infinit, apoi
am trecut şi pe la laboratorul de analize, acolo sângele era în regulă, nu
aveam semene despre vreo boală, am trecut şi pe la medicul de la urgenţă,
acesta mi-a dat un alt bilet, nu avut puterea să mai spună nimic, m-a privit
scurt şi la ieşire am auzit vorbele ei, o femeie iarăşi:
- Grăbiţi-vă, nu am ce tratament să vă prescriu, analizele
sunt bune, dar la ecograf s-a văzut…
Nu ştiu dacă eram
cu faţa, sau în ce poziţie eram atunci, începeam să plutesc, nimic nu mai conta
deja, în viaţa de zi cu zi aveam atâtea de rezolvat, serviciu, familia,
colegii, apartamentul, alte decizii importante, acum nu mai conta, aveam de
luat şi de dus la bun sfârşit o singură decizie- referitor la viaţa mea, care
era un dar… M-am învârtit vreo zece minute pe stradă, aveam nevoie să mă adun,
eram tot mai lucid că va trebui să trec pe acolo, pe masa de operaţie, dar
poate totuşi mai era o şansă, dacă era doar o umbră …
I-am spus soţiei
indirect că este o tumoare şi va trebui să aprofundez investigaţiile la
spitalul şi la echipa de medici indicată deja, aveam o ţină. Nu am avut curajul
să pronunţ cuvântul cancer, mă feream, fugeam de asta… Ea a primit totul cu o
lovitură mare, doar de trei săptămâni fusese şi ea operată, o operaţie la
fiere, una uzuală, dar totuşi operaţie, nu i-am spus totul dar insistam să
ajung la spitalul de specialitate.
Acolo, la camera de urgenţă, aşteptam să vină medicul de
specialitate. Am insistat ca şi ea să
fie în cabinet, după ce a analizat actele, după ce m-a consulat scurt, medicul
acela, destul de tânăr, un rezident, mi-a spus:
- Cancerul va putea fi evitat, se va scoate rinichiul cu
totul, cu tumoare, cu învelişul şi grăsimea lui pentru ca boala să nu se
extindă la alte organe şi să nu mai fie probleme…
