“…După 300 de ani de suferinţe
şi de prigoniri, Biserica creştină s-a putut bucura şi de zile mai senine, mai
ales în vremea de domnie a împăratului Constantin cel Mare.
Îndemnat şi de împărăteasa Elena,
mama sa, care era o creştină cu frica de Dumnezeu, Constantin cel Mare a arătat
multă dragoste pentru creştini şi a oprit persecuţiile împotriva lor.
Constantin cel Mare stăpanea numai
partea apuseană a Împărăţiei Romane. Spre sud, în părţile Italiei de azi,
domnea Maxenţiu, care era un mare duşman al creştinismului. Maxenţiu îl
duşmănea de moarte şi pe Constantin şi, în ascuns, lucra la dărâmarea puterii
lui. Din aceste pricini, între cei doi împăraţi s-a iscat un
război. Constantin cel Mare a pornit către Maxenţiu. Oastea lui nu era prea
numeroasă, dar avea cu ea nădejdea în victorie , căci ostaşii lui
Costantin erau, în cea mai mare parte, creştini.
În drum spre câmpul de
bătălie, lui Costantin i s-a arătat, la amiază, deasupra soarelui,
o cruce strălucitoare, pe care sta scris: “In hoc signo vinces” - ,,Prin
acest semn vei învinge”. În noaptea următoare, Mântuitorul Hristos i
s-a arătat în vis împăratului şi îi spuse că Sfânta Cruce are să-i fie semn de
izbândă. A doua zi, la porunca lui Costantin, pe toate steagurile s-a cusut
semnul crucii, iar ostaşii l-au aşezat pe coifurile şi pe scuturile lor.
Într- adevăr, Costantin cel Mare
a ieşit biruitor din luptă şi, în chipul acesta, a ajuns stăpân peste
partea de sud a Împărăţiei Romane. În semn de preţuire pentru
creştini, Constantin a alcătuit un act foarte important, cunoscut sub
numele de ,,Edictul de la Milan” (în
anul 313). Prin el, li se dădea creştinilor dreptul de a se închina, în
libertate deplină.
…Constantin cel Mare avea un
cumnat, cu numele Liciniu. Acest Liciniu stăpânea în răsăritul imperiului. După
o vreme, Liciniu s-a îndepărtat de Constantin şi îi persecuta
pe creştinii din partea locului.
De aceea, Constantin a
pornit război şi impotriva lui - l-a învins şi i–a luat
tronul. Liciniu a murit, iar Constantin cel Mare
a ajuns singur stăpânitor peste întreaga Impărăţie Romană.
Cu biruinţa lui
Constantin cel Mare, a izbândit şi creştinismul. Împăratul i-a scos pe
creştini din temniţe, le-a restituit averile, pe care ei le pierduseră,
în vremea prigoanelor, i-a aşezat, pe mulţi, în slujbe de
seamă şi le-a ridicat biserica , chiar pe cheltuiala imperiului.
…La fel de multă
vrednicie şi spirit de sacrificiu, în numele Lui HRISTOS, a arătat şi mama sa, Elena. Ea s-a aşezat,
cu locuinţa tocmai la Locurile Sfinte - şi şi-a
cheltuit averea întreagă, pentru ajutorarea celor necăjiţi şi
neputincioşi, cât şi pentru înălţarea unor lăcaşuri sfinte.
Împărăteasa Elena a pus lucrători să sape, pe Golgota,
şi să dezgroape CRUCEA
MÂNTUITORULUI. Săpând, ei au aflat trei cruci, dar nu ştiau pe care a
fost răstignit Domnul HRISTOS.
Tradiţia spune că o femeie foarte bolnavă, atingându-se de cele trei
cruci, se tămădui îndată, atunci când atinse CRUCEA LUI IISUS HRISTOS. SFÂNTA CRUCE a fost, apoi, ridicată de
acolo, şi înălţată, cu toata cinstea, într-una din bisericile
Ierusalimului.
De atunci, la 14 septembrie, din fiecare an , prăznuim sărbătoarea ,,ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI”.
…Mama împaratului, Elena, împreună
cu soţia şi sora acestuia, au acordat sprijin material şi moral
creştinismului. Astfel, s-au construit o sumedenie de biserici
creştine, unele din ele, cu adevărat monumentale (cum sunt cele din Palestina, Roma, Nicomidia
etc.), iar unele temple au fost transformate în Biserici creştine.
Construirea unei noi capitale, Constantinopol, fără edificii păgâne, cu
biserici creştine , a arătat că împăratul Constantin a dorit să dea
imperiului o capitală creştină.
…Deşi s-a botezat abia pe patul de
moarte, făptuirile cele măreţe (dar şi pioase, adânc închinate Lui HRISTOS!), ale împăratului
Constantin, întru ADEVĂRATA CREDINŢĂ
CREŞTINĂ, vorbesc, desăvârşit limpede, despre smerenia şi râvna lui
Constantin, de a-şi merita, fără nicio
umbră de îndoială, SFÂNTUL BOTEZ
CREŞTIN!
…ELENA este un nume foarte vechi şi răspândit, mai ales, în
lumea greacă; se pare că a fost numele unei divinităţi a luminii şi se aseamănă
cu cuvintele greceşti helàne = făclie, torţă, şi hèle = Strălucirea Soarelui.
Prin paralelă implicită: STRĂLUCIREA LUI
HRISTOS-DUMNEZEU!”
Adrian Botez
