Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2017
Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2017, alcătuit din: Dan Cristea (Preşedinte), Al. Călinescu, Gabriel Dimisianu, Ioan Holban, Mircea Mihăieş, Nicolae Oprea și Răzvan Voncu, a acordat următoarele premii:
Premiul pentru Poezie: Eugen Suciu, pentru volumul „Frica”, Editura Tracus Arte
Premiul pentru Proză: Andrei Cornea, pentru volumul „Lanţul de aur”, Editura Humanitas (dintre autorii nominalizați la Premiul pentru Proză, Gabriel Chifu s-a recuzat)
Premiul pentru Dramaturgie: nu s-a acordat
Premiul pentru Critică, Eseu şi Istorie literară, Memorii, Jurnale,
Publicistică: Ion Simuţ, pentru volumul „Literaturile române postbelice”, Editura Școala Ardeleană
Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret: Olga Delia Mateescu, pentru volumul „Basme cu O-Glinda”, Editura Tracus Arte
Premiul pentru Debut: Alexandru Done, pentru volumul „Downshifting”, Editura Polirom
Premiul pentru Traducere din Literatura Universală: Alexandra Coliban, pentru Philip Roth, „Contraviaţa”, Editura Polirom
Premiul Special: ex aequo, Niculae Gheran, pentru volumul „Rebreniana. Studii, articole, documente”, Editura Academiei Române; Alexandru Niculescu, pentru volumul „Creştinismul românesc. Studii istorico-filologice”, Editura Spandugino
Premiul Național pentru Literatură: Alex Ştefănescu.
Comisia pentru Minorităţi a Uniunii Scriitorilor din România, alcătuită din: Markó Béla, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci și Karácsonyi Zsolt, a acordat Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2017 – cărţi în limbile minorităţilor:
- în limba maghiară: László Bogdán: „A vörös pók hálójában” [„În plasa păianjenului roșu”], poezie, Editura Tinta;
- în limba slovacă: Dagmar Mária Anoca: „Renesančný kruh” [„Cercul renascentist”], poezie, Editura Waldpress.
La ediția I a Premiului „Constantin Țoiu”, acordat în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, juriul, alcătuit din: Nicolae Manolescu (Președinte), Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric și Răzvan Voncu, l-a desemnat laureat pe Radu Cosașu, pentru Opera Omnia.
La Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România a fost acordat, de către inițiatorul său, Eugen Negrici, Premiul „Mircea Ciobanu”: Floarea Ţuţuianu, pentru volumul „Corp de literă”, Editura Brumar.
Premiile A.R.I.E.L. (Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare), la ediția a VIII-a, au fost acordate de juriul alcătuit din Nicolae Manolescu (Președinte), Daniel Cristea-Enache și Adrian Popescu:
Premiul pentru Cartea Anului: Vasile Dan, pentru volumul „Focul rece și alte poesii”, Editura Cartea Românească;
Premiul pentru Revista Anului: ex aequo, revistele „Luceafărul de dimineață” și „Ex Ponto”.
Sursa: USR
Foto: Sarmizegetusa, Cetatea