Un fulg de
zăpadă pe o piatră încinsă
(Virgil
Diaconu, Atelierul de fluturi)
Virgil
Diaconu ne oferă o carte de hermeneutică specială, o carte despre şi întru
poezie. Atelierul de fluturi*, un
titlu cât un tablou impresionist de valoare. Cartea a fost lansată la Piteşti
în anul 2016, este dedicată fiului său Victor şi reprezintă laboratorul secret
şi deschis, în acelaşi timp, al poetului. Poezia este un fapt de viaţă mult mai
important decât pare şi face parte din ritualul special prin care omul poate intra
în mall-ul eternităţii. De reţinut un
aspect important: Cartea a fost scrisă în perioada canonică 26 – 37 de ani,
perioada cea mai dinamică din viaţa unui scriitor. A purtat iniţial titlul Calea parabolei, un titlu de rezervă
profund şi care trădează esenţa gândirii poetului. Parabola ca zicere în
cetate, ca mesaj pentru ceilalţi. Cartea a fost cizelată de mai multe ori, a
trecut prin „cenzura” de casă a scribului, cu toate rigorile posibile. Virgil
Diaconu nu a şlefuit lentile, a şlefuit parabole până au ajuns poeme de
diamant. Finalizată în anul 2011, cartea a apărut în anul 2016, dovadă că orice
laborator are camere secrete şi tainice.
Avem o scurtă
prezentare a vieţii scriitorului, un script menit să fundamenteze textele din
carte, să le susţină prin armătura rigorii. Virgil Diaconu s-a născut la
28.XI.1948 în Râmnicu Sărat şi a parcurs o cale peste muntele vieţii cu
eleganţa scriitorului care are o viziune proprie, originală, cu mesaj şi
delicateţe. Important pentru scriitor este această delicateţe de a spune
lucruri incomode şi adevărate până la capăt. E semn de iubire pentru semeni...
E semn de puritate şi rigoare.
Cartea este
structurată pe mai multe paliere:
·
Portret cu
cireşul în braţe;
·
Absurdistan;
·
O clipă de
nemurire.
Titluri care
duc mesajul spre cititor în mod elegant şi corect, naşterea poeziei din coapsa
poetului este un miracol, absurdul vieţii poate fi străbătut sub călăuzirea daimonului, există posibilitatea
eternităţii pentru cel iniţiat deşi pare doar o clipă în eternitatea cea mare a
lui Dumnezeu. Scriitorul percepe realitatea ca reflexie a lumii nevăzute.
Intrând în
laboratorul poetului, înţelegem că secretele poeziei de valoare sunt: iubirea,
cultura, răbdarea, perseverenţa, credinţa, puţin umor, acceptarea regulilor
ascunse ale miracolului din care se ridică fluturi.
Cartea se
citeşte cu interes, aduce o viziune curată, bazată pe sinceritate şi pasiune,
pe durere şi cântec...
Mesaj brodat
în poeme, pentru poet lucrurile importante şi care contează sunt muntele care-i
stă în faţă, avuţia sa spirituală, tiparul lăsat de Dumnezeu omului, vederea cu
inima, călătoria spre cer, copilăria şi copilul bolnav de iubire, scrisorile de
la maestrul hergheliei de fluturi, îngerul care priveşte la cireşul înflorit
şi, bineînţeles, doctrina suferinţei...
Cartea are
înserat un dialog cu Virgil Diaconu realizat de Petruţ Pârvescu în anul 2009. Răspunsurile poetului fixează
ideile din text şi definesc chiar viziunea lui...
„Acum, adică
în democratură, literatura este eliberată, desigur, de cenzura politică. Dar
libertatea nu te ajută neapărat să fii un scriitor mai bun. Revoluţia nu a
făcut pe nimeni poet, ci doar i-a permis acestuia să se exprime liber şi să-şi
promoveze opera” (p. 105).
De reţinut
titlurile date subcapitolelor din interviul realizat:
·
Eu scriu
poezie sub daimon;
·
Am
„debutat” în cărţile poştale de 25 de bani...;
·
Eu nu am
ca reper poetica generaţionistă;
·
Patru
literaturi generate de puterea politică;
·
Guvernul literar,
literatura oficială şi neoficială;
·
Scriem
pentru că viziunea este mai puternică decât noi.
Suntem în
faţa unui program literar puternic, pragmatic, bazat pe substanţă solidă.
Virgil Diaconu nu pleacă de la supoziţii, el lansează certitudini...
„Acest guvern
literar poate să pună în fruntea ierarhiilor literare şi a listelor literare
canonice poeţi modeşti, precum plagiatorul Mircea Cărtărescu, deci să
oficializeze poeţi nesemnificativi, şi, în acelaşi timp, poate să ignore poeţi
de valoare. În general, falsificarea istoriei literare este la ordinea zilei”
(p.106).
Lecţia de
hermeneutică despre poezie se face prin poezie. Când textul este eseu, proză,
memorialistică, parabolă, manual de montat fluturi în catedrală, suntem în faţa
poeziei...
„Aflaţi atât
de departe unul de altul, munţii nici nu vorbesc între ei. Dar ei se întâlnesc
întotdeauna în cer” (Muntele, p.7).
Despre femeia
iubită, averea poetului, adevărata avere, Diaconu mărturiseşte că a trebuit să
o ascundă în cântec!
„Cei mai
mulţi nici nu ştiu că se află în labirint. Nici nu ştiu că labirintul este
hrănit chiar de ignoranţa lor” (Labirintul,
p. 10).
„Eu lucrez
toată noaptea în atelierul de fluturi. Cânt Bach! Eu nu am visurile culturii de
masă, Aplauzele care urcă scara până la mine, sunt, desigur, discrete” (Atelierul de fluturi, p.19).
Copilul nu a
murit când s-a copt poetul cu cireşul în braţe, copilul reprezintă logica
poeziei: „Ce ar putea egala îmbrăţişarea copilului tău? Cele mai frumoase pagini din Cartea îmbrăţişării sunt scrise de copii (Copilul, p. 51).
Virgil
Diaconu este atent şi la rigoarea ştiinţei, ştiinţa are poezia ei, poezia este
o ştiinţă ca în Mitologia apei: apa
vieţii, apa morţii, stările apei, ce se mai poate spune despre apă, simboluri,
expresii, metafore sugerate de apă... Miracolul: „Un fulg de zăpadă pe o piatră încinsă” (p.96).
Reţinem
concluzia poetului, una de esenţă: „În visul meu încape toată lumea (Omul-proiect, p. 98).
Această carte
se alătură cărţilor despre paradigma hermeneuticii în viaţa scriitorului: Etern, într-o eternă noapte-zi, despre
opera scriitorului Eugen Dorcescu, scrisă de Ioana-Mirela Borchin; Dialog în larg, dialogul dintre Monica
Pilat şi Radu Ciobanu, şi chiar Documentele
haosului, antologia lui Daniel Corbu, văzută de Daniel Corbu etc.
Plus alte
cărţi solide aflate în depozitele de frig ale guvernului literar...
* Virgil
Diaconu, Atelierul de fluturi,
Editura Tiparg, Piteşti, 2016. Sponsori: S.C. LAGUNA S.R.L., S.C. PENTAROM
S.R.L., S.C INTES PREST S.R.L.
Constantin Stancu
