Toamnă latină

Zilele sunt coapte, miros a grâu şi veşnicie,

se culeg mere la Densuş,

copii se caţără pe gardul toamnei,

intră în mere, e un joc perfect unde germinează

stele de tăcere, iar în golul pietrelor vechi,

inimi de grădinari din alt veac.

Copii se joacă de-a toamna,

cine muşcă din măr eliberează celălalt eu,

eu-ul din primul secol de miracole.

Bărbaţii puternici, în schimb,

sunt îngenunchiaţi de coşurile cu mere,

strivesc iarba coaptă cu genunchii tari,

sunt barbarii care mor, nu se predau.

La Densuş merele cresc la loc

pe ramuri de măr, într-o singură noapte de singurătate,

în carnea loc se cuibăresc anotimpuri neştiute,

iar acolo, pe prundiş, puntea străbate apa dimineţii,

nu mai ajunge pe celălalt mal,

din firul de apă proaspătă,

ca un imn de dragoste,

sar flămânde pietre după inscripţii latine.

C Stancu

ARHIVE LITERARE