Remus Valeriu Giorgioni - Marea, o frescă livrescă... Când poezia se întâlnește cu Măreția... „Marea este fiara care domină scena, ea stăpânește peste vii și peste morți, sunt trepte lichide și cimitire fosforescente. Poeții prezintă narațiunea lirică, au devenit corăbii rătăcitoare, purtând poverile lichide, zidesc altare, pătrund în gropile abisale”

Remus Valeriu Giorgioni realizează o frescă a mării, depășind limitele de timp și spațiu, pipăind eternitatea și problema puterii absolute, mărirea în termeni obișnuiți. Este o epopee amplă, în stilul operelor clasice. Curajul său este de admirat într-o lume care își caută nișa de existență, omițând tainele vieții așa cum au fost ele stabilite inițial. Marea este pântecul din care s-a ivit viața, un dar revelat. Pentru mulți viața este un mister, dar marea l-a făcut posibil în mod real prin energia divină.

Remus Valeriu Giorgioni* denumește cartea Marea, o frescă livrescă**(Ed. Palimpsest, 2018) prozopopee, folosind un termen profund, menit să lege viziunile mundane într-o singură viziune. 

 

Imaginea este grandioasă, desfășurată pe mari spații spirituale, înglobând marile mituri, tablourile biblice, știința de a vedea în perspectivă, tehnica vederii cu inima. Tablourile se derulează unele după altele ca-ntr-o tragedie antică, ele, însă, au și ceva din rigoare tablourilor prezentate de marii profeți, de cartea ultimă a Bibliei, Apocalipsa. Succesiunea este bine construită, riguroasă, poetul devine un văzător al frământărilor din existența vizibilă și din spatele scenei. Povestea mării este tulburătoare, tentantă, aduce bucurie și teamă. Este o teamă specială, teama de măreția Creatorului, Cel care ține marea în control. Personajele aventurii spirituale sunt cărturarul, poetul, Noe, Ulise, Ahab, Hercule, Ghilgameș, corăbierii, zeii de serviciu în veacul pierdut și regăsit, furtuna și, bineînțeles, Marea… Preluând numele Creatorului din literatura Vechiului Testament din Biblie, personajul suprem este Iehova (YHWH), Dumnezeu în control, cel care  deschide perspectivele. Epopeea se bazează pe viziunea iudeo-creștină asociată gândirii filozofilor antici și tehnicii literare a literaturii sapiențiale. Limbajul practicat demonstrează că Giorgioni a parcurs numeroase cărți dedicate subiectului, că plusează pe rigoarea teologică și pe tăria filozofiei. El punctează ideile și folosește versul solid, pe unele locuri lasă liber un umor fin, de bună calitate. Este un hâtru căruia îi place să povestească și să lămurească mitul ca fiind ceva normal într-o lume supusă schimbărilor, o lume sub furtună. Ca spectator al epopeii el simte că puterea mării este relativă și marile tablouri se vor dovedi a fi tablouri lichide, greu de prins în rama unui prezent satisfăcător pentru toată lumea. El a ales cu grijă cuvintele și știe puterea lor de a pătrunde în inima cititorului.

Volumul este structurat pe mai multe nivele:

·      Prolegomenele Mării;

·      Acasă la zei;

·      Ghilgameș și Marea;

·      Mărirea și Marea.

Cartea începe cu prezentarea Mării, personajul contradictoriu, cu putere și fără putere simultan, cel care dinamizează narațiunea. Temele sunt serioase, profunde și implică cititorul în dramă. Povestea se clădește pe infinitele povești care s-au structurat în cărțile scrise de-a lungul timpului și în medii culturale diverse. Poetul navighează liber pe un spațiu spiritual absolut, pus la dispoziție de la Creație.

Volumul se dorește o expunere riguroasă, de natură științifică la nivel spriritual, așa cum s-a consolidat de-a lungul timpului și cum a tentat numeroși intelectuali.

În Prefață Cornel Ungureanu susține despre Remus Valeriu Giorgioni: „Studiile biblice n-au rămas fără ecou în literatura sa: e vorba de o pregătire culturală care îl îndreaptă către un anumit fel de a gândi lumea („erezia”), de a scrise poezie, eseu, de a comenta într-un anumit fel literatura” (p. 5). Cu alte cuvinte, autorul își asumă o mărturie originală, bazată pe principiile teologiei, are curajul să abordeze teme controversate, precum problema evreiască, soluția finală pentru omenire, poziția de eretic raportat la marea masă a literaturii, preocupat de fenomenul credinței implicate până la ultima consecință, refuzând ritualul obișnuit, dobândit prin repetare. El se luptă cu morile de vânt de pe Mare, pentru a definitiva un  proiect poetic mai amplu, asumat cu mult curaj. Cartea are un motto preluat din Cartea Iov, Septuaginta, punând în lumină tainele profunde ale vieții și morții. În corpul volumului sunt incluse ilustrații color dinamizând enigmele. Avem și o scurtă prezentare a poetului, activ în peisajul literar, redactor de jurnale, colaborator la mai multe reviste literare, prozator solid, cu mesaj pătrunzător despre lumea de astăzi, marcată de tragedii și migrația oamenilor dintr-o zonă în alta a lumii.

Marea este fiara care domină scena, ea stăpânește peste vii și peste morți, sunt trepte lichide și cimitire fosforescente. Poeții prezintă narațiunea lirică, au devenit corăbii rătăcitoare, purtând poverile lichide, zidesc altare, pătrund în gropile abisale. Există și o Mare spirituală, dincolo de fresca imediată, trecătoare. Marea are o demnitate aparte, sunt păduri lichide, altarele ei apar peste tot. Viziunea este dominată de memoria culturală tezaurizată cu grijă de cărturar (Borges). De remarcat faptul că poetul scrie denumirea cu literă mare, acordând o atenție specială termenului.

Pe această Mare cărturarii ies în larg, imaginile se mișcă sub puterea viziunii lichide și ea, este un tron pe roți, se văd galaxiile deasupra ca o prezență a infinitului.

Un titlu inspirat: Acasă la zei. Poetul reia ciclul Creației permanente, muncile grele ale slujitorilor, obârșiile și secretele de început. Zeii sunt și ei aduși în prim plan, fac legătura superficială cu cerul de la Geneză, pregătind apariția decisivă a lui Iehova.

De observată că există o Casă a Mării, că Iahve este pus în locul central, dincolo de furtuni și fântâni marine. Sunt trecute în revistă civilizațiile lumii, de la lumea lui Zalmoxe la universul religios al Ierusalimului, cu deschidere spre universul imens în care Dumnezeu controlează, în adevăr, toate lucrurile în dinamica lor.

Remus Valeriu Giorgioni își continuă sigur pe el povestea, are instrumentele necesare să definească meandrele unui univers lichid care atrage focul, aerul, pământul, elementele vieții.

Vântul transcrie narațiunea cu atenție, atinge limitele lumii cunoscute. Desigur, vântul este simbolul Spiritului care mișcă valurile…

Poetul scrie: „Ca obiect de apă/ Marea e strâns legată de numele ei/ ca privighetoarea de cântec/ Cum cântărețul pe Mare se simte/ cotropit de imaginea ei: un discurs/ purtat de vânt pe-ncrețitele creste,/ lichidele sale alei” (Marea și Cartea, p. 19).   

Aventura are în plan dominat Creatorul, Ghilgameș este un personaj dominat, prietenul său Enkidu participă sub tensiunea epopeii, Marea prezintă tabloul: ”Deasupra de Mare, în limpezi zilele ei/ stelele dimineții strigau,/ aclamau și băteau din palme/ sărbătorind întronarea lui Iahve/ definitiv/ peste zei!” (I. Întronarea lui Iahve, p. 97).    

Când Marea ia act de cunoașterea lui Iahve, ea tremură din temeliile mucede ca piftia, se confundă cu Măreția, abisul se deschide (Un act de cunoaștere, p. 116).

Preluând o viziune din marii profeți (Isaia), poetul, după ce s-a dat cu capul de pereții nopții, căutând, are revelația: „Iehova cu poala mantiei Sale/ lungi și largi și adânci/ acoperă Cerul/ Pământul și Marea care/ spumega printre stele și stânci” (Iehova pe tron, p. 145).

O imagine copleșitoare: Marea este și ea o corabie navigând pe mările cerului, scufundată în mit, dar este și un mal în timpul lichid. Istoria pământului este ascunsă în unde, marea picură peste case și oameni, ca într-un tablou de la Geneza (Marele episod pontic, p.118).

Finalul cărții se încheie cu imaginea unui nou cer și a unui nou pământ. Remus Valeriu Giorgioni citează din cartea Apocalipsa, cartea descoperii lui Iisus, a celui care a făcut/ face legătura dintre om și Cer, cel care a umblat pe ape, dominându-le.

A fost o vreme când Marea nu exista, iată și povestea în viitor: o vreme va veni și când ea nu va mai fi.  Refacerea lumii sub alte coordonate, iată misterul, chiar dacă a fost o vreme în care Marea și-a ridicat armada, zeii, amiralii, vânturile…

Este o ieșire în Calea Lactee, o salvare divină, un portal, cum inspirat scrie poetul.

Constantin Stancu

* Remus Valeriu Giorgioni, scriitor român, născut la 2 decembrie 1952 în Fârdea, jud. Timiș. Absolvent al liceului și al cursului de Studii biblice al BIMI Chattanooga, Tennesse (1994-1998). Redactor de ziare și reviste din zona Banatului, redactor-șef la revista „Actualitatea literară”. Colaborator la reviste de cultură și literatură din țară și străinătate, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai multe cărți de poezie (Te caut, 1991; Din rostirile pelerinului, 1992; Norul de martori, 1996; Ferestre în cer, 2011; Pisarul și vântul, 2012; Arhitecturi selenare, 2018 etc. A scris romanele Cei șapte morți uriași, 2014; Cartea lapidată. Mihail Sebastian și problema evreiască, 2016 etc.).

Referinţe critice
În volume: Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Timişoara, Editura Amarcord, 1996; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Timişoara, Editura Marineasa, 2000.

În periodice: Ion Gheorghe, „Luceafărul", 26 mai 1984; Alex. Ştefănescu, „SLAST", nr. 23, 1985; Eugen Dorcescu, „Orizont", nr. 11, 1992; Alexandru Spânu, „Luceafărul", nr. 31, 1995; Eugen Dorcescu, „Orizont", nr. 11, 1992;Gheorghe Grigurcu, „Contemporanul", nr. 7, 1995; Constantin Buiciuc, „Steaua", nr. 7-8, 1995; Constantin Buiciuc, „Reflex", nr.4-5-6, 2003; Ştefan Manasia, „Tribuna", nr.18, 2003; Olimpia Berca, „Reflex", nr.7-9, 2006 ş.a.

**Remus Valeriu Giorgioni, Marea o frescă livrescă, prozopoeme, 150 de pagini, București: Editura Palimpsest, 2018.

Foto: Remus Valeriu Giorgioni

Sursa: Revista „Banchetul”, aprilie, mai, iunie/ 2019