Scriitorul Cornel Nistea, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara a fost aniversat sâmbătă, 3 august 2019, în cadrul proiectului Cafeneaua Culturală – Aniversări Culturale, la Centrul Cultural Castel Sâncrai, de către Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, revista „Discobolul”.
Sâmbătă, 3 august 2019, începând cu orele 17,00 la Centrul Cultural Castel Sâncrai a avut loc un eveniment cultural special dedicat scriitorului Cornel Nistea, președintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România. A fost sărbătorită aniversarea a 80 de ani de viață și a 40 de ani de la debutul său în lumea literară, o viață dedicată scrisului.
La eveniment au participat mai multe persoane, prieteni, scriitori din județul Alba și județul Hunedoara, redactorii revistei „Discobolul”, poetul Aurel Pantea, scriitorii Mircea Stâncel, Daniela Chiciudean și alți colaboratori. A participat directorul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, domnul Silvan Stâncel. Dânsul a făcut prezentările și a schițat programul evenimentului. Au mai participat și primarul localității Aiud și vice-președintele Consiliului Județean Alba, plus reprezentanții Bisericii Ortodoxe Alba. Oficialitățile au acordat diplome celui sărbătorit, a fost transmis un mesaj din partea domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean. Au fost prezenți membrii familiei. Nepotul Nichita a interpretat la chitară câteva cântece clasice emoționând asistența.
Poetul Aurel Pantea a făcut un portret literar de suflet prozatorului Cornel Nistea, subliniind valoarea operei sale și legăturile cu literatura universală.
Cornel Nistea, emoționat, a făcut o scurtă prezentarea a vieții sale spirituale, a desenat povestea care l-a făcut să fie un scriitor important al literaturii de azi, un profesor cu amintiri frumoase și un părinte și un bunic fericit.
A avut loc lansarea volumului Roses blanches et autres contes (Trandafiri albi și alte povești) semnat de Cornel Nistea, plus alte cărți semnate de domnia sa. Volumul a fost prezentat de scriitorul Ioan Hădărig, alături de alte cărți, într-un proiect de traducerea operelor scriitorilor români în limbile de circulație mondială.
De menționat că la Editura Scoala ardeleana din Cluj-Napoca, lui Cornel Nistea îi apare cartea de proza scurta Iar nimic în cutia postala. Schite, nuvele, povestiri, carte nominalizata la Festivalul National de Literatura din Cluj-Napoca, editia a VI-a, pentru Marele premiu. Cartea a fost prezentată și la evenimentul de la castelul din Sâncrai.
Cafeneaua Culturală s-a încheiat cu un recital de muzică clasică susținut de tenorul Liviu Burz de la Opera de Stat din Viena. Liviu Burz a fost acompaniat de violonistul Gheorghe Burz și de pianistul Ovidiu Pârjol. De remarcat și cele câteva piese muzicale românești interpretate la vioară de Liviu Burz acompaniat de tatăl său Gheorghe Burz, muzica transmițând un mesaj emoționant despre valoarea culturii române în lume.
Cornel Nistea s-a născut la 6 august 1939 în comuna Sălciua, satul Valea Largă de pe Valea Arieșului, fiind al patrulea copil, din cei șase, ai părinților Gheorghe și Victoria. După absolvirea liceului urmează Facultatea de filologie din Cluj Napoca, fiind apoi profesor la mai multe școli generale și licee din județul Alba. Citește mult și scrie, fără să îndrăznească să publice decât târziu. Debutează în anul 1979 în revista „Vatra” din Târgu Mureș cu proză scurtă, iar editorial cu volumul de schițe, nuvele și povestiri Focuri în septembrie, apărut în anul 1984, volum drastic subțiat de cenzura comunistă, dar bine primit de critica literară. Urmează o lungă perioadă de tăcere, datorată mai ales presiunilor ideologice din epoca dictaturii comuniste. Abia după decembrie 1989, odată cu apariția la Alba Iulia a revistei „Discobolul” la care va fi redactor, reîncepe să scrie și să publice, iar după o altă perioadă de încercări se decide să publice în anul 2000 romanul epistolar Inocența Șarpelui. În anii următori a mai publicat o serie de volume importante, dintre care amintim: Colonia de vulturi, nuvelă, Papagalii mei adorați, romanul Ritualul bestiei, Împăratul lupilor, Caseta cu paradoxuri, romanul Întâlnirile mele cu Orlando, Jurnal 1977 – 1984 etc. Mai amintim: Cornel Nistea în opinii critice, Ultimul în Eden, proza scurtă, Vânzătorul de apă colorată, Tragismul exilului românesc, volum de interviuri.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003 și președintele filialei din anul 2017.
Cornel Nistea a fost emoționat, a dat autografe pe cărțile sale pentru prietenii săi, pentru cei care au dorit să fie alături de el și s-a întreținut cu aceștia într-o atmosferă plăcută și impresionantă.
De reținut că proiectul a făcut parte din Programul 8 IDENTITATE ȘI VALORI CULTURALE/8.3 Cafenea Culturală – Aniversări Culturale, un proiect prin care Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și-a propus să readucă în atenția opiniei publice creatorii din domeniul cultural și operele lor. Cafeneaua Culturală a fost/ este și un bun prilej prin care atât instituțiile organizatoare, cât și membrii comunității își pot arăta respectul pentru creatorii din domeniul cultură care contribuie semnificativ la dezvoltarea acestui domeniu în lumea de astăzi marcată de curente superficiale diverse.
Video:
https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanaalba/videos/564794807389877/UzpfSTEwMDAwMjExNjMxNjE2MToyMzY5NDI1Njg5ODA0NjE4/
Date despre scriitor: https://cornel.nistea.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu