RECONQUISTA
În aglomeraţia de tip românesc în
holul politic local referitor la relaţiile României cu restul Europei, un om de
cultură, francez de origine, prof. Dr. Francis Dessart prin culegerea de texte
cu „paratext” sub denumirea de RECONQUISTA,
apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti- 2005, ne aduce puţină luciditate
şi ne îndeamnă la reflexie raportat la noul areal internaţional.
Reprezentant al unei culturi
solide care a marcat mulţi ani viaţa a mai multor generaţii, autorul are
nostalgia şi curajul de a rezista valului american şi universalist prin cultură
şi informaţie, pur şi simplu. Atent şi dornic de viaţă profesorul priveşte
mondializarea ca un act de complot împotriva identităţii culturale a popoarelor
din Europa.
În visurile noastre româneşti
privim integrarea europeană ca pe un act de multiple avantaje, dar dincolo de
iluzii este adevărul, adevărul care ne spulberă personalitatea, până la urmă
S.U.A. sunt un model de non – cultură, iar comunitatea europeană un model de
birocraţie, de jocuri politice virtuale şi pasivitate în faţa forţei banului.
Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte
despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte
la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a
capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi
medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă,
uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de
sprijin.
Provenind dintr-un mediu catolic
autorul caută evadarea în mediul ortodox, dar căruia îi găseşte slăbiciuni şi
rămânerea în urmă, deşi se pare că adevărurile creştine par a fi soluţia pentru
toţi.
„Un fenomen cum este
hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei. Ea contrazice
faptul istoric al învierii lui Hristos: nu poate exista un vicar a lui Hristos,
din moment ce Hristos este viu şi ca atare este şeful, capul Bisericii, care
reprezintă trupul său mistic …”.
În toleranţă profesorul Dessart vede o nouă dictatură: „Victimele de ieri
devin călăi sub privirea indiferentă a gânditorilor fără minte „ şi este citat
Big Brather: „sclavia este libertate”...
Viitorul Europei balansează între
minciună şi redefinire, ceva nesigur, structuri care se caută, acolo unde noi vedem modele: „orice
duet devine duel”…
Profesorul observă: unii sunt
vinovaţi pentru că au avut dreptate primii, poate este adevărat, într-o lume a
birocraţiei, unde tratatul are prioritate înaintea esenţei naţionale, iar
manipularea este numită strategie…
Europa este afectată de poluare,
iar războiul din fosta Iugoslavie a lăsat un mediu tulbure, unde radiaţiile cu
uraniu însărăcit sau carburanţii avioanelor americane au pătat cerul şi umbra
păsării pe frunza de arţar… „Un raport
al Fundaţiei Franz Weber precizează că un pământ poluat şi pustiit pentru
secole sau chiar milenii, este o dramă nu doar pentru un popor, dar şi pentru
toţi pământenii şi pentru generaţiile care vor veni. În acelaşi sens se face o
comparaţie între genocid şi ecocid”.
Dintr-un anumit punct de vedere
autorul ne atrage atenţia că prea adesea uităm viaţa, nu mai avem respect
pentru viaţă, pentru tot ce este viu, pentru cultură, pentru credinţa
celuilalt, pentru spiritualitate, citând un adevăr din Khalil Gibran: „Ai grijă
ca libertatea fără limite să nu devină ea însăşi limita unei mai mari
libertăţi…”, aşa cum de altfel avertizează şi Apostolul Pavel în cartea către
Galateni …
Până şi animalele sunt privite ca
o valoare în Europa, dincolo de greşelile noastre, de lecţiile pe care le
aşteptăm de altundeva, adevărurile vin
din natura plină de forţă a estului…
Acolo unde ţările din est au
aşteptat ca valorile din vest să se transfere spre noi, în locul prosperităţii
am descoperit coca – cola ca mod de viaţă, iar democraţia ca esenţă este
eludată, parcă, intenţionat: „Democraţia este o stare de spirit care implică
mai mult decât imitarea prostească a unor modele străine, chiar dacă acestea
sunt convenabile pentru popoarele respective”.
În călătoriile sale prin România,
profesorul Dessart descoperă o imposibilitate: „ Partidul Socialist Liberal „care
parcă atrage un model special: „Partidul
Republican Monarhist”…
La finalul cărţii, omul de
cultură Artur Silvestri face un portret spiritual al autorului ca persoană
integratoare între naţiuni, culturi şi valori, ca un profesor al „viului”, a
trăitului, deschis mediilor diverse, de la cultura chineză la cea africană sau
geto – dacică. Între teorii moarte se
pare că a fi un maestru al vieţii în sine este o calitate care merită apreciată
şi care trebuie să o asimilăm. Probabil că peste zece ani sau ceva mai mult ne
vom aduce aminte de acest discurs al profesorului Dessart, şi abia după ce ne-a
trecut beţia în stil european, dacă nu vom avea memorii afectate de şocul
universalismului.
„Singurul demers pe care am fi
drept să-l facem moralmente ar fi să atragem atenţia Europei de Est asupra
greşelilor comise de Occident, pentru a nu le imita, precum şi a situaţiilor
rele de la noi împotriva cărora ne ridicăm…”.
Profesorul ne cheamă la tradiţia
activă însuşită a spiritului Europei, iar România poate accepta chemare pentru
că are vocaţia nădejdii…
Poate că am pricepe mult mai bine
disertaţia autorului dacă am reflecta puţin la cartea Daniel
din Biblie, acolo unde tiparul neputinţei unei civilizaţii este plastic
revelată în statuia imensă pe care o visează împăratul, o statuie structurată
astfel: un chip mare şi înfricoşat, capul de aur curat, pieptul şi braţele de
argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier,
picioarele parte de fier parte de lut, o structură imposibil de rezistat
valului istoriei… Iar dacă privim în tabelul lui Mendelev, putem descoperi
greutatea atomică superioară a aurului, care se află în parte de sus a
chipiului, urmată de greutatea argintului, apoi aramei, etc. O structură ce se
prăbuşeşte sub propria greutate, de aceea avem nevoie de spirit, de spiritul
divin care să rezistăm, dincolo de tradiţii, mode politice, speranţe fără
acoperire, cu luciditate, cu înţelepciune…
Interesant, autorul citează din
mari oameni ai Europei, Sojeniţân, Kazantzakis, Valery, Carrel, Strasser, etc…
„Am descoperit că linia de
despărţire între Bine şi Rău nu separă nici statele şi nici clasele şi nici
partidele dar că ea traversează inima fiecărui om şi a întregii umanităţi” (Solgeniţân).
De la această graniţă spirituală
începe Europa, de fapt …
Constantin Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu