Pluta Meduzei
Poetul lasă poemul să navigheze în contra curentului,
ca peştii spre izvoare,
Internetul este un mare ocean care trebuie străbătut,
toţi ştiu că-l traversează, simt asta, se bucură în plină mişcare,
nu este niciun port, doar poeme în mişcare.
Prietenii, barbarii, cărătorii de bagaje,
văzătorii comentează poemul, parcă ar fi al lor,
pun idei, gânduri, sensuri cu piper,
admiră sexul poemului, ori abstinenţa metaforei,
el creşte, devine Pluta Meduzei...
Undeva, poetul suferă de sete, priveşte apa amară şi sărată,
poemul nu-i mai aparţine, nu aparţine nimănui,
este unul fără autor, traversează totul, nimicul, absența...
C Stancu ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu