luni, 21 februarie 2022

Din jurnalul unui judecător... Societatea paralelă și frica

 


Din jurnalul fostului judecător Teo Ciocan:

„Am citit astăzi ceva tare. Hackerii din toată lumea se pregătesc pentru un congres… Câteva lucruri   m-au atras atenția. Ei pledau pentru o <<societate paralelă>>, una în care lumea să se învârtă în jurul criptomonedelor. Vor ieșirea din sistem… Caută să redobândească <<viața privată>>, pură. Oare există așa ceva? Au început să construiască un alt domeniu, paralel. Pe lângă Internet, ceva să fie numai al lor, instituțiile și statele să nu-i mai controleze. Au alte idei, susțin orașele-stat, societatea nomadă, călătoare, distinctă de comunitățile sedentare de azi. Vor bitcoin, o monedă rezistentă, un sistem economic care să se nască din nimic. De la Cetatea de Aur la Cetatea Nimicului. Am căutat să văd cine sunt actorii noului sistem… Artiști ratați sau realizați, hackerii de serviciu, activiștii nimicului, cripto-anarhiști, dezvoltatorii de bitcoin și alți artizani ai noilor domenii… Sunt chiar lângă noi, printre noi. Așa citesc portalul de știri pentru azi. Unii poartă măști… Măști, măști și alte identități.  De reținut! Ce au toate astea cu mine? Schimbarea ne cutremură - frica și alte jocuri de societate…”.

C Stancu ©

Fragment din romanul Judecătorul și jurnalul ars (Ed. Universitară, 2021)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu