Camelia Ardelean, Inimi de porțelan, Iași: Editura StudIS, 2021... Semnal, motto, poezia...

 Motto:

 

“Poetul este un creator. Ceea ce în aparenţă nu există, el îl creează; şi dacă îl creează, este pentru că elementele lui există… Aceasta e ceea ce îl apropie pe poet de mitul divin, care este al adevăratului Narcis…; cu alte cuvinte, capacitatea sa de a crea chipul şi asemănarea… Poezia nu poate însemna altceva decât farmec şi taină, iar farmecul şi taina pot să fie de o mie de feluri şi să se găsească peste tot… Poezia scrisă, asemenea celorlalte arte de creaţie…, este perfectă, completă, pentru că este naturală…, este mult dincolo de frumuseţea relativă, iar expresia ei tinde către frumuseţea absolută… De aceea s-a putut spune, aşa cum a spus Platon, că poetul este un mediu, un posedat de puterile unui zeu… Căci poezia există în sine însăşi, e nimic şi tot, începutul şi urmarea, acţiune, verb şi creaţie, şi ca atare, poezie, frumuseţe şi tot restul.” (Juan Ramón Jiménez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1956 – eseul “Poezie şi literatură”, volumul Eseişti spanioli, Editura Univers, Bucureşti, 1982).

 

Poezia aleasă:

 

Adesea mă refugiez în mine

 

 

Adesea mă refugiez în mine –

Corabia-mi salvez de naufragiu;

Cu verb plăpând aduc livid omagiu

Angoaselor cu chip de mărăcine.

Aştept din partea zeilor sufragiu,

De mâine să cârmesc în ape line

(Corvidul clipei greu se mai abţine,

Pe micul meu atol, de la carnagiu).

Talazuri bete sfârtecă din provă

Şi boturi de rechini lovesc în cală.

Prizonieră-n mica mea alcovă,

Iau plinul dintr-o stea aproape goală

Şi-n piept însămânţez o supernovă;

Un bob de cer mi se alintă-n poală.

 

 

Camelia Ardelean