Vă anunțăm că în data de 9 mai a.c., ora 11, se vor desfășura la
Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm manifestările culturale
privind decernarea Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga” - Opera
Omnia la care vă invităm să luați parte.
În aceeași zi, la
ora 17, în grădina de vară a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” are loc
o triplă lansare de carte dar și vernisajul unei deosebite expoziții de
artă cu prezența scriitorilor Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Horia Gârbea
și-a artistului plastic Mircea Bochiș, alături de care Aurelian Trif va
susține un recital de nai.
Președinte,
Cornel Nistea
Un număr de 17
critici literari au nominalizat câte 15 poeți români. Un juriu al
Uniunii Scriitorilor va alege laureatul dintre primii șapte
nominalizați, în ordinea numărului de voturi primite. Juriul de
nominalizări a fost compus din criticii: Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea,
Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Gheorghe Grigurcu, Andrea
H. Hedeș, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Nicolae Manolescu, Mircea
Mihăieș, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Irina Petraș, Vasile
Spiridon, Alex Ștefănescu, Cornel Ungureanu, Mihai Zamfir. Au fost
nominalizați, în ordine alfabetică, poeții: Gabriel Chifu, Vasile Dan,
Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Liviu
Ioan Stoiciu.
La edițiile precedente, Premiul Național Lucian Blaga,
Opera Omnia, a fost acordat astfel: 2017 - Adrian Popescu, 2018 - Emil
Brumaru, 2019 - Ana Blandiana, 2020 - neacordat din cauza pandemiei,
2021 - Ion Mureșan.
Au
fost nominalizați la acest mare premiu (în ordine alfabetică): Gabriel
Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Nicolae
Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu