Dumitru Hurubă – Uite-așa… și
tot așa!
Viața unui scriitor este complexă, domeniile abordate pot fi diverse:
proză, poezie, teatru, temele putând fii istorice, umor, aventură, paradigma
vremurilor, amintiri cu personalități de vază etc. Dumitru Hurubă ne propune
cartea Uite-așa și… tot așa!, apărută
la Editura Vatra veche, în anul 2025, lector Nicolae Băciuț. Sunt eseuri,
interviuri, cronici literare, lumea scriitorului pasionat, harnic, dispus să-și
construiască universul necesar, trambulina stilului propriu. Are bucuria de a
împleti idei înalte, valori de bun simț cu evenimente reale, cele care ne
modelează existența.
Preocuparea principală se focalizează pe căderea culturii în societate, pe
dependența de tehnologiile generate de lumea virtuală, pe graba de a apela la
ceea ce este la modă. Această dependență îndepărtează cititorul de propriile
sale sentimente, de viața abundentă.
Prin colecția de eseuri și cronici literare el intră într-un domeniul
concret al vremurilor, pune în joc arta și știința de a atrage atenția asupra
fenomenelor sociale care, iată, contează. Umorul este doar elementul care
dinamizează logica. Întotdeauna textele sale au un sens, el arată drumul și
pericolele. Este implicat în paradigma epocii sale. Linia de forță este
clasică, solidă, disciplinată, cu sare și piper. Poate această linie să
deranjeze cititorul grăbit. El constată, analizează și lasă pe acesta să-și dea
verdictul, bazat pe rețeta de viață a scriitorului care îi este atent în lanul
de texte.
Curentele literare au avut rolul lor, au dinamizat operele multor
scriitori, partea bună din acele mișcări ar putea conta pentru literatura de
astăzi, de la simbolism la lirism, de la realism la suprarealism. Acestea ar
putea ajuta scriitorii să comunice esența vremurilor.
O parte din acest tsunami aparține și criticii literare, ea se mișcă pe
alte coordonate, pare interesată de a se folosi de prieteniile la modă, de
grupările care se auto-susțin și fac,
uneori, linia literară de „echipă” unică. Elementele economice afectează și ele
viața cărților, a scriitorilor, a cititorilor. Într-un eseu tipic pentru stilul
lui Dumitru Hurubă, se desenează oportunistul vremurilor noi și vechi, cel care
se vrea la butoane, indiferent de culoarea acestora.
Cartea debutează cu elogiul prostiei și a proștilor, unul subiectiv, după
cum mărturisește autorul, dar care poate face parte din programa
universităților de stil nou. Iată esența
fenomenului: „Astfel, un prost ajuns să creadă despre sine că este interesant şi
important, nu să fie convins de aceasta, ajunge să-şi construiască aura de
indisponibil şi nu mai vorbeşte despre ei, ci despre noi,
respectiv: noi intelectualii, noi scriitorii, noi făcătorii de literatură
modernă, NOI! şi restul lumii, plebea, acea parte a omenirii care formează
balastul, partea de umanoizi supravieţuind exclusiv prin noi, prin
plusul de valoare pe care îl aducem societăţi, lumii în general…”. Concluzia: „În… concluzie:
reprezentanţii acestei categorii sociale ajungând să scrie şi să publice
literatură în detrimentul adevăraţilor şi valoroşilor creatori, ne-am dat
naibii, vorba colegului de… şpriţ”. Este un început abrupt, dar necesar,
fenomenul afectează domeniul cultural.
Eseistul pune accentul pe nevoia continuă de racordare la marea literatură,
la lecturile care fac diferența, la o reflecție continuă asupra culturii ca
zonă de interes pentru omul flămând de spiritualitate: „Într-un fel de pseudoconcluzie: fără o cultură
temeinică şi lecturi, multe lecturi, există pericolul real al cantonării în
zona mediocrităţii literare”.
El atrage atenția asupra unui fenomen
social negativ, analizarea unor scriitori pe criterii politice, legate de epoca
anterioară anului 1989. Acest criteriu este discutabil, nu se bazează neapărat pe
valorile literare, este împrumutat din lumea politică, un fel de imitare din
alte domenii sociale. Cititorul va fi derutat, istoria literară este clătinată,
listele par a fi făcute dincolo de realitatea culturală necesară, dar autorii
listelor devin actorii principali în fenomen.
Scriitorul este atent la conștiința
critică importantă, a celui care vine în societate cu opera sa. Fără acest
atribut, textele sunt șubrede, în bătaia vântului: „De-aceea, revin să spun că o conştiinţă critică al unui autor asigură
operei sale nu doar valoare, ci şi forţă în ideea de perenitate. Din
nefericire, nu puţini autori actuali şi pretins moderni, consideră existenţa
conştiinţei critice o nouă formă de cenzură/autocenzură pozitivă, la urma
urmei, transferându-i această sarcină laturii responsabile din eul său
creator”.
Lectura, ocupație desuetă, ieșită din trend: „–Ce, măi, sete de lectură? Ia
o carte subsuoară, ieşi pe stradă şi te poţi trezi cu o asemenea întrebare,
uşor retorică adresată de către cineva cu responsabilitate nou-democratică...
Adică, să o faci pe iubitorul de carte, acum când generozitatea internetului şi
a tuturor reţelelor de socializare a devenit, fie şi doar în ultimii ani, mama
şi tata informaţiilor de orice fel, însemnând depăşirea practică a oricărei
gândiri vetuste?”
Eseistul are în spatele ideilor sale
sistemele de gândire a unor filozofi, oameni de cultură, scriitori care au
lăsat amprente în istoria literară. La acestea se adaugă un bun simț, coerența
ideilor, pasiunea pentru o cale dreaptă pentru lumea literară, puterea
exemplului în cultură.
Criticul, susține Dumitru Hurubă, având un rol important: „Evident şi cu
totul integrant în normalitate, aici nu se poate face abstracţie de vanitatea
criticului literar, la modul general vorbind, mai ales că, fără glumă, un
teoretician literar cu pretenţii este obligat, fără discuţii, să ţină seama de
trei elemente esenţiale în comentariul său: o estetică a poeziei, poetica în
sine şi, primordial, teoria literară. În realitate avem de-a face cu un aspect
pe care, din viteză, ori din prea multă încredere în sine, este neglijat
dintr-un motiv pe care nu mă sfiesc să-l invoc: drumul spre analiză literară al
oricărui critic începe cu a fi un bun, corect şi responsabil cititor”. Iată
testul de rezistență, opera mai trebuie și citită atent, cu sensibilitate,
responsabil.
Eseurile au fost publicate, majoritatea, în revista „Vatra veche”, autorul
fiind conectat la valul literar actual, este o voce, iar antologia vine să
ofere cititorului contextul cultural în care trăim.
În partea a doua, avem câteva cronici literare dedicate unor scriitori
pasionați, rămași ancorați în opera lor deschisă cititorilor care apreciază
sinceritatea, autenticitatea, iubirea pentru literatură: Doina Bălțat, Simona
Mihuțiu, Nicolae Crepcia, Aurelian Sârbu, Mircea Tomuș. Cronicile sunt în
orizontul culturii, a patriotismului de bun simț, a poeziei trăite și a
literaturii solide, reprezentată de Liviu Rebreanu.
Interviurile au ceva din mirajul istoriei literare, Nicolae Băciuț în
dialog cu Dumitru Hurubă, citim cum se tatonează reciproc, întrebările au
răspunsuri încrustate, răspunsurile aduc întrebări spectaculoase. Viața unui
scriitor, mărturisită chiar de el, generează poezie și dramă, plonjează în
adâncurile vremurilor. Aflăm ceva despre viața de la revistele literare, mai cu
seamă la revista „Vatra” de care ambii sunt legați sufletește. Pe de altă
parte, cititorul va găsi și atmosfera cenaclurilor literare, multe apăsate de
ideologia vremii. Publicarea unei cărți era o aventură, iar Nicolae Băciuț a
avut darul de a-l provoca pe Hurubă pentru răspunsuri tranșante legate de
scriitorii epocii. De asemenea, sunt evocate momentele în care scriitorii se
întâlneau și aveau capacitatea de comunica mai sincer, apoi a urmat tsunami-ul
literar de după 89, cu doza de relativitate, superficialitate și inedit
necesare, situație fortuită în istorie. Hurubă mărturisește: „Dar, lăsând…
modestia la o parte, recunosc, în unele locuri, cu un sentiment de spăşire, că
sunt băgat până în gât în creaţia mea literară, indiferent de genul în care mă
strofoc să construiesc texte, indiferent de genul literar folosit. N-am putut,
n-am vrut să nu mă transfer în viaţa câte unui personaj pe care l-am iubit,
prin care m-am reprezentat cu drag şi cu cât mai reuşită pricepere. Ce mai?
Atât de perfect şi… nelegal mă substituiam în unele situaţii, încât nu-mi mai
venea bine să ies din mintea şi sufletul personajului EU! Ştiţi ceva? De multe
ori acest transfer îmi reuşea atât de bine că mă… invidiam”.
Fără lecturi, omul este mai sărac, lumea devine misterioasă, sensul în
viață se descoperă greu, discernământul nu este exersat pentru a oferi ieșirea
spre cer… Poate este cam aspru în eseurile sale, ideile vin dintr-o societate a
comunicării directe, evenimentele din ultimele decenii au schimbat perspectiva,
o nouă cultură vine peste noi, librăriile sunt online, cărțile ebook, se
folosește ereader, direct de pe
telefonul mobil, laptop, calculator, tabletă etc. De la realitate la lumea
virtuală, lecturile sunt o necesitate spirituală, indiferent de opinii. Meritul
scriitorului este de a fi oferit o fotografie în mișcare despre o lume în care
marea cultură a modelat multe minții, a oferit șanse unor oameni de a rezista
sub gerul dictaturilor de orice fel. Cum vremurile se schimbă, e nevoie ca
memoria noastră să rămână un tezaur de speranțe.
Cărțile: „Cărţi? Dar cine mai are curaj în ziua de azi să umble cu o carte
sub braţ, fie vorba chiar şi despre un roman de mare actualitate lăudat cu
fervoare de noua generaţie de critici literari la modă care, în destule
situaţii, analizează scrieri ştiute doar din auzite, dacă e să fiu niţeluş
răutăcios… Ca să nu mai adaug şi că, în suficiente cazuri, în timpul unei
conversaţii, să se audă întrebări de genul: cum? Dar autorul ăsta mai trăieşte?
Sau: a, romanul cutare? Nu, n-am auzit – autorul e de pe la noi? Parcă murise
acum doişpe ani… Nu? L-am confundat cu vânzătorul de la librărie – scuze!...
Nici librărie nu mai avem în urbe? I-auzi! Nu, jur că nu ştiam, prins cu
treburi…”.
Constantin Stancu
* Text publicat în revista „Vatra veche”, nr. 7/2025
-4.jpg)
-3.jpg)