Traficantul
de cărți,
Ca substantiv neologic, trafic dezvoltă o familie lexicală restrînsă. Sensul primar trimite la modul de derulare a circulației, în ipostaza ei terestră, aeriană ori navală. În siajul său semantic atrage doar adjective și două prepoziții, de și cu, ambele permițîndu-i o deschidere spre viața contemporană. Ne-am obișnuit cu traficul blocat, dificil, oprit etc., nu doar pe Valea Oltului! și cu buletinele de știri care anunță arestări, cercetări sau condamnări pentru trafic de persoane, de organe, ori de influență sau pentru trafic cu aur, cu criptomonede, cu metale și pămînturi rare etc... Un domeniu nu mai puțin interesant este cultura, traficul cu valori, de la tablouri, icoane, monede la cartea veche, se consumă într-un prezent colorat de spectaculosul loviturilor și al sumelor asociate unor asemenea bunuri de patrimoniu, traficate de rețele organizate național ori transnațional.
Portretul unui traficant, atipic prin
obiectul și scopul acțiunii, este supus atenției noastre, în cartea Traficantul de cărți, apărută la Editura Vatra veche, din Târgu-Mureș, în 2025, scrisă de Constantin Stancu.
Autorul este cunoscut prin și pentru bogata activitate literară, însumînd
poezie și proză, cronică și publicistică, cu numeroase premii literare care au
confirmat valoarea operei sale.
Construită cu talent, trama narativă a
romanului îl are ca erou pe Pavel Bucur, alter ego al autorului. Identitatea
este ușor de observat, nu doar prin persoana I, folosită în derularea acțiunii,
ci și prin experiența de viață a fostului economist, acum pensionar. Ca spațiu
al întîmplărilor narate este aleasă mica localitate, Valea Albă, (aceeași ori
diferită de Vadul alb?..., v. p. 130,
cu suprapunerea de localități!) și, ca timp, perioada privatizărilor
postindustriale. Valea Albă poate fi ușor identificată cu oricare oraș
industrial, iar tranziția de la socialism la capitalism este fenomenul atît de
apropiat memoriei cititorilor, astfel încît cronotopul capătă dimensiuni
familiare.
Ca angajat,
valoarea timpului era prestabilită, însumînd ore de muncă în poziția aceea incomodă la birou, acum, are timp pentru sine,
avînd posibilitatea de a călători și de a se plimba. Cum Valea Albă nu-i oferă
reale posibilități de agrement, deplasările devin ritualice, cu magazinul
alimentar și casa, plus un apartament, ambele dominate de o mare și bogată
bibliotecă. În fața celor doi pereți
plini de cărți. meditația pe tema condiției sale se îmbogățește cu cea a
destinului cărții. Moartea soției și plecarea copiilor, mari și cu familii,
l-au lăsat singur. Încercările de a depăși singurătatea, lucrativ ori erotic,
au eșuat, rămînîndu-i doar șansa atenuării ei prin... carte. A descoperit-o în
liceu, ca lectură obligatorie, devenind
apoi pasiune și cheltuind cam mulți bani
pe cărți. Ceea ce pentru unii poate
fi o prostie, pentru el este rațiune
de a fi, ca singură modalitate de a ieși din criza singurătății. Condiția sa se
împletește cu a cărții, ambii fiind valorificați ocazional, el de patroni și
primar, ea de tot mai puținii cunoscători ai valorii livrești. Dragostea pentru
cărți l-a adus aproape de un fel de
singurătate, căci în prezența lor se definește cultural și moral. Ceea ce
îi oferă lectura cărții este acea bogăție interioară care-l face diferit de
afaceriștii Moise Moț și Domn Chinezu, lacomi
și egoiști. Preferă să-i ajute pe mici întreprinzători, adică pe nimuruci și să facă rost de... cărți,
identificînd surse gratuite, de la fostele biblioteci ale întreprinderilor de
stat la persoane particulare. Noii patroni ai combinatelor, interesați doar de profitul
adus de fierul vechi, de cupru și de aluminiu, nu dau nici un ban pe cartea,
pentru ei, bună doar de aruncat la gunoi. Unii particulari, cu podul plin de cărți, unele rare, poate și manuscrise, găsesc
dificil efortul de a le cerceta, argumentînd că praful de pe ele face boală la plămâni... În prezența
bibliotecii, Pavel Bucur nu mai este singur. Depășind propria-i condiție, meditația
se extinde, aducînd în aria observației numeroase aspecte. Sunt puse în
discuție megatendințele contemporane,
globalizatoare, de la calculatoare și
marketingul literar la centrele de putere și revistele literare, toate cu
costurile aferente. În toate domeniile, inclusiv cel literar, banii vorbește! Puține reviste literare
rezistă, fiind puternic concurate de cele online. Criticii literari de certă
vocație sunt puțini și înscriși în sistem
(o revistă, un grup dominant, o direcție sau un ONG). Absența timpului de a
citi pentru informare și pentru analiza critică a unei opere nu-i exonerează de
seriozitate, competență și obiectivitate. Lumea contemporană nu mai are timp de
lectura ce presupune o prealabilă educație culturală și plăcerea descoperirii altor
orizonturi existențiale. Se citește doar pe internet, puțin și rapid, la
nivelul informației, căci divertismentul
a luat locul literaturii și, cu toate acestea, lumea culturală va trebui să se adapteze. Firesc pentru tineri,
procesul este mai dificil pentru pensionarii
ce nu pot uita bucuria procurării și a lecturii unei cărți rare, plăcerea de
a-i fi primul cititor, informațiile oferite ca documente istorice și religioase,
politice și culturale etc. Cunoștințele acumulate prin lectura atentă îi permit
autorului să devină un interlocutor avizat fie pe teme biblice (de la
prorocirea lui Ieremia, din Vechiul Testament, la David, Natan și Iisus, ori
religioase, cu Martin Luther și reformarea bisericii catolice, fie pe cele ale
lumii contemporane (de la pandemie, educație și cultură la mirajul Europei și
al Americii, cu migrația, fenomenul contemporan ale cărui consecințe ne
afectează nu doar demografic).
Cunoscută,
pasiunea lui pentru cărți îl aduce mai aproape de oameni și-l obligă să
participe la viața cetății, în diferite ipostaze. Mai întîi, un fost coleg îl
solicită să scrie la o revistă bucureșteană, cronici de întîmpinare. Încearcă să refuze, motivînd că a citi și a
colecționa cărți este altceva decît a scrie despre ele, mai ales că profesioniștii (critici) nu iartă și nu uită..., scriu unii pentru
alții..., se compensează între ei și-i taxează dur pe intrușii în domeniul
lor. Cronica nu este pe placul editorului care-i cere s-o modifice, pentru a-i
da satisfacție scriitorului cu putere
mare, e pe la organizația scriitorilor, are pile..., duce sponsorizări..., se
pliază..., are influență... I se cere ca accentul să nu fie pus pe
atmosferă și conflict, ci pe erotismul
care aduce rating, cuvîntul de ordine
și de profit, de la publicitate la poezia
erotică, semn al crizei spirituale în
care se bălăcește cultura. Va modifica recenzia care va fi semnată de
fostul coleg de liceu! O altă ipostază, de veche și cunoscută realitate, este
aceea a omului avizat. O fostă colegă, Mimi Ciobanu, îi vorbise despre o bibliotecă mare, de la biserica evanghelică, cercetată și de profi universitari..., de prin America
sau Anglia. Acum găsește timpul drumului spre biserica unde-l cunoaște pe
tînărul pastor Nicu Manole. Din discuția cu acesta, se rețin similitudinile
evenimentelor biblice cu vremurile de
acum, vremuri dominate de părerologi și
de formatori de opinie, falși prooroci
(sic!) ai zilelor noastre, lansatori de
fake și breakings news. Ipostaza
cronicarului este dublată de cea a donatorului de carte, ajutîndu-l pe preotul
Nicolae Popa să adune cărți pentru cei din
Moldova, de prin închisori care au nevoie să citească, să nu se piardă...
Fenomenul ruperii de sine este dureros trăit și de cei ce aleg să trăiască în
alte țări. Adaptarea la cutume și valori străine este dificilă, iar
supraviețuirea devine rațiune de a fi, renunțînd la rădăcini și suflet.
Dimensiunea acestei triste experiențe nu ar avea nevoie de exemple, dar preotul o exemplifică totuși, folosind
jurnalul unui alt preot, Florin Dragu. Tot donator este și pentru profesorul
Dragu a cărui misiune este să ducă
oamenilor din penitenciare... ceva cărți, în speranța că poate se schimbă și ei, mai văd altfel viața. A treia ipostază, cea a posesorului de
carte este valorificată de edilul-șef al urbei. Ca invitat al acestuia,
participă la petrecerea de la o cabană
selectă..., a primarului,
observînd că pandemia este doar pentru
oameni obișnuiți. Cei cu bani mulți,
politicienii și patronii, nu se supun
regulilor sanitare comune. Pentru investitorul Arthur Snow care aduce și fonduri europene, i se cere și acceptă să
organizeze o expoziție despre Valea Albă, adunînd cărți și istorii locale,
inclusiv ziare vechi..., căci puțină cultură nu strică. Reușită ca
implicare și organizare, apreciată și de primar, pagina de cultură, începută
sub bune auspicii, a fost compromisă de acțiunea unor tineri activiști de mediu care, în timp ce
strigă și cer să se scrie pe calculator...,
căci cărțile ne omoară natura...,
aruncă cu vopsea și distrug cărți,
tablouri, fotografii, obiecte de artă populară, broderii, costume țărănești...,
toate însemne ale culturii și identității locale. Ultima ipostază este aceea a
vînzătorului de carte într-o librărie,
cu un raion de anticariat. În această afacere intră la sugestia Laurei,
vecina iubită și amatoare de artă, care-i închiriază un spațiu potrivit în Cluj-Napoca.
Viața universitară înseamnă și tineri cu sinceră nevoie de carte, iar Pavel
Bucur trăiește satisfacția de a le fi util măcar cu o informație. Veselul librar și anticar devine trist cînd Garda Financiară îl
amendează, deoarece face evaziune fiscală!,
neputînd dovedi proveniența cărților sale.
Traficantul de cărți este o carte inspirată din realitatea
contemporană, Valea Albă fiind toposul simbol al oricărei localități românești.
Ideea care-i asigură unitate este aceea a cărții, văzută ca sursă de
informație, bază a culturii, suport al relațiilor interumane și antidot împotriva
singurătății. Folosind perspectiva narativă homodiegetică, Constantin Stancu
transmite din cunoștințele sale impresionante prin deschiderea spre domenii
atît de variate, de la istorie la religie, de la educație la cultură, de la
viața literară la cea școlară etc. Fluența stilului e asigurată și de absența
ostentației, autorul prezintă și invită cititorul să descopere un univers, fără
obligația de a-i accepta părerile. Un alt element, marcă a stilului său, este
arta portretului. Printre altele, se rețin Mimi, fata bătrînă care știa tot ce mișcă în Valea Albă, pastorul
tînăr, cu pulover bleumarin și blugi, cu
o privire ageră..., preotul ortodox cu
costum obișnuit, gri, cămașă albă..., ochii
săi erau expresivi... și primarul, Aristotel Albu, cu mustăcioară..., costum
impecabil, ținută de diplomat..., cravată colorată, mov... Aceste linii,
trase cu siguranță și talent, fixează personajele ce susțin acțiunea celor XIX capitole
în incipitul cărora se află un fragment de pînă la 10 rînduri din text.
Cunoscută, această tehnică romanescă incită cititorul și, în plus, recomandă
spre lectură această carte atît de interesantă.
Mihai Petre
Profesor,
scriitor, 6 noiembrie 2025
*Text publicat în revista „Vatra veche”, nr. 11/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu