EMINESCU ȘI MEMORIA CULTURALĂ
*Dan Toma Dulciu a publicat în anul 2024 o carte aparte: EMINESCU – ITINERAR VIENEZ, o carte de colecție, apărută cu sprijinul
Asociației „Mihai Eminescu” – Viena. Din păcate, au apărut doar 20 de
exemplare, ediția a fost îngrijită de Nicolae Băciuț, în contextul sărbătoririi
Zilei Limbii Române la Viena, 31
august 2024, pe traseul Viena 2017 / Târgu Mureș 2024.
Eminescu nu a fost prea bogat, dar a investit puținele resurse în cărți,
apoi a cedat aceste cărți unor cunoscuți sau teologi care au studiat la Viena.
Relațiile sale cu aceștia se baza pe schimbul sau cedarea de cărți, astfel
multe din acestea au ajuns în biblioteci de cult. „Din păcate, o parte din
fondul de aur al <<Bibliotecii Seminarului Teologic>> din Blaj s-a
risipit în anii de după 1948, aceasta fiind reînființată în 1990. Aici se
regăsește o bijuterie în lumea eminescologiei: Prima ediție a Poeziilor lui Mihai Eminescu, 1884, cu
semnătura olografă a poetului. Oare câte biblioteci sau persoane din România
posedă o asemenea comoară?” (p. 147). Istoria este mai lungă, autorul punctând
momentele în care comorile scrise au ajuns de la poet la cei care iubesc
cultura.
Mitul lui Eminescu s-a format în capitala imperiului. O tavernă de pe
strada Weihburggasse l-a inspirat pe poetul național când a creat poemul Împărat și proletar, alături fiind și o
baie comunală pentru lucrătorii din oraș. O icoană înlăcrimată redând-o pe
Fecioara Maria, aflată în Catedrala Sfântul Ștefan, l-a inspirat pentru poezia Înger și demon (p.152 - 153).
*Eminescu a avut o idee profundă despre Sfintele
Scripturi. În biblioteca lui, alături de operele sfinţilor părinţi: Vasile cel
Mare, Grigore Teologul, Efrem Sirul, Augustin, Ioan Damaschin, se găsea şi
Sfânta Scriptură. În manuscrisele sale există o traducere în limba română veche
a începutului prologului din Evanghelia după sfântul Ioan: "La început era
Cuvântulu şi Cuvântulu era la Domnu Dumnezeu şi Domnu Dumnezeu era Cuvântulu;
Aquesta era la începutu Domnul Dumnezeu...".
El consideră că Evanghelia, "această simplă şi
populară biografie a blândului Nazarinean", este aceea ca l-a
"ridicat atâta pe om". Într-un articol din publicat în ziarul
"Timpul", notează: "Iată, două mii de ani, aproape, de când
biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea după care se creşte omenirea". Şi
precizează: "Ea a ridicat popoare din întuneric..., le-a constituit pe
principiul iubirii aproapelui". În acelaşi articol, deplânge cum "în
clasele mai înalte, soluţiuni filosofice a problemei existenţei iau locul
soluţiunii pe care o dă Biblia".
În Evanghelii se găsesc "cuvintele de miere",
din care preoţii învaţă poporul. Într-o noapte de Paşti, aşa cum reiese din
poezia, "Învierea", fiind în Biserică, urmărit de "spiritul rece
al morţii", Poetul contemplă şi ascultă: "Un singur glas îngână
cuvintele de miere, / Închise în tartajul străvechii Evanghelii". Şi apoi
adaugă: "C'un muc în mâini moşneagul cu barba de zăpadă / Din cărţi cu
file unse norodul îl învaţă / Că moartea e în luptă cu veşnica viaţă, / Că de
trei zile'nvinge, cumplit muncindu-şi prada".
*Ion Pachia-Tatomirescu revine cu o
carte profundă, EMINESCOLOGIE LA PUTEREA
A TREIA, apărută la Editura Waldpress din Timișoara, în anul 2024. O carte
la care a lucrat mai mulți ani (55 de ani, din 1968 până în 2023) după cum
afirmă în moto-ul de la început. Există deci o știință aparte: Eminescologia. Puterea ei se extinde la
trecut, prezent și viitor, ca o paradigmă cultural-socială importantă, pe
același palier cu religia, chiar.
Cititorul va avea în față o carte
complexă, cu o „bibliografie sigilată” masivă pentru fiecare capitol, trimiteri
la texte critice consolidate și citate din opera lui Eminescu pertinente,
veridice, corecte. Pe alocuri se fac trimiteri la cultura veche a românilor,
pelasgo-valahă, cu legendele și miturile agreate, arătându-se rădăcinile
existențiale ale unui creator de marcă, cu deschidere spre marea literatură a
lumii, cu idei din sociologie, istorie, fizică, matematică, astronomie,
teologie, cu păstrarea regulilor genurilor literare. Autorul pune accent pe
rădăcina pelasgo-valahă din opera lui Eminescu, deși arată că civilizația
Sudului/ Romei a învins cultura material-spirituală a Nordului, aspecte care
dau o notă aparte analizei. Este bine că sunt enumerate valorile vechi, care
vin dintr-o civilizație dizolvată în apa imperiilor, dovadă că învingătorii își
impun regulile. Pe de altă parte, este o lecție actuală, România, așa cum o
știm se află/ s-a aflat la intersecția marilor imperii - și de aici o serie de
lecții care vin natural spre cititorul de astăzi, viețuitor într-o lume mult
mai complexă, dar care, pe unele locuri, repetă experiențele trecutului.
*MUNTELE FĂRĂ POTECI este o carte de studii
şi eseuri dedicate lui Mihai Eminescu
de scriitorul Gligor Haşa, publicată
chiar la Editura Gligor Haşa în anul
2009 şi este la cea de a doua ediţie revizuită şi adăugită.
Tema Eminescu este o temă complexă,
dar abordată din diferite unghiuri de scriitori, de critici, de amatori sau de
cei cu ochi la inimă, ori ignoranţi. Opera marelui poet român ori viaţa sa sunt
argumente decisive pentru literatura română, pentru cititorul avizat, pentru
iubitorul de romanţe, pentru iubitorul de povestiri de dragoste. Probabil că se
va mai scrie despre Eminescu, ori nu s-a scris destul, încă.
Gligor Haşa ţine să scrie în cartea sa dedicată poetului naţional: „Pe Eminescu l-am citit în întregime de vreo
zece ori şi parţial de mai multe zeci de ori. I-am cercetat opera poetică,
citind şi adnotând cu nesaţiu şi pe toţi cei care s-au simţit datori să-l
tălmăcească, şi pe toţi cei care au îndrăznit să-l interpreteze. De fiecare
dată mi se abătea gândul, ca un dor din alte lumi, să alcătuiesc un glosar,
comentat, cu versurile eminesciene care se lipesc de sufletul şi inima
cititorului odată pentru totdeauna”.
Când aprofundează temele, Gligor Haşa arată că în opera lui Mihai Eminescu
se profilează clar conceptele de dor, jale, tristeţe, cântecul omului în faţa
problemelor fundamentale ale vieţii, la intersecţia iubirii cu moartea,
tensiunea unei vieţi care se vrea profundă şi luminoasă. De remarcat accentul
pus pe concept, adică pe sistemul şi
viziunea asupra universului în care se mişcă omul, indicând spre moartea ca dor la Eminescu.
Autorul se apleacă asupra unor teme
şi idei emblemă, muntele în
poezia eminesciană, ori motivul fecioarei, trimiţând spre puritate şi
echilibrul în viaţă, viaţa ca dar, ca expresie a mişcării universului în spaţiul infinit dar
şi în cel al gândului, a visării, a viziunii pure. Codrul este văzut de autor
ca o temă importantă la poetul
echinoxial, apoi paralelele dintre Eminescu şi Ion Budai-Deleanu, ori
Lucian Blaga.
