COLAJ
RONDUL PRIN VIAȚĂ ȘI MOARTE
CU POETUL NICOLAE BĂCIUȚ
Un titlu reușit: RONDUL DE NOAPTE/ La ronde de nuit*. O carte de versuri în limba română și limba franceză semnată de Nicolae Băciuț, echivalența/ traducerea fiind realizată cu pasiune și inspirație de Cristina-Rodica Mazâlu. Cartea a apărut la Editura Vatra veche în anul 2021 și reprezintă o antologie inspirată a poetului, aflat sub aripa divină, cu ieșire spre universal prin traducerea realizată. Traducătoarea a concluzionat: „Și, pentru a încheia, Nicolae Băciuț este un poet care își iubește țara, așa cum mi-a spus-o mie, dintr-un foc, o țară care nu are de ce-și pierde încrederea în sine, particularitățile și viziunea proprie făcând parte din integritatea ei” (p.18).
Titlu sugerează veghea poetului pe aleile lumii, atenția acordată
momentului în care poezia vine să fure poetul din timpul său. Pregătit cu
armele poeziei, el așteaptă să apară Cel ce vine, și vine dintr-un alt timp,
din alte dimensiuni. Sunt mai multe paliere pe care se desfășoară „acțiunea”
lirică în care este implicat poetul: La
taclale cu Dumnezeu; Raport de gardă; Rondul de noapte… Chiar dacă se reiau
unele poeme, sunetul lor se agață tenace de lumile de azi și de mâine. Ele sunt
rodul relației directe pe care Nicolae Băciuț și-o asumă literar (dar și în
plan spiritual) cu divinitatea, o face simplu, pieptiș cu acea prezență
puternică și înaltă. Inițiativa aparține Creatorului, poetul acceptă starea,
și-o asumă și notează în note lirice evenimentul. Întâlnirea este un eveniment,
el presupune curăție, deschidere totală, supunere blândă și înaltă, lăsarea
muzicii să pătrundă în camerele poeziei, armonie, anotimp cu taină. Este și un
curaj, în modul acesta poetul renunță la mijloacele sale și se lasă dominat de
poeziei până la limita contopirii cu mesajul. Formele vin de la sine: metafore,
simboluri, cuvinte line, lumina care luminează carnea poemului, antiteze,
hiperbole, metonimie, repetiția, adjectivul cu energii nebănuite etc. Nimic
forțat, căutat, doar o muzicalitate și un ritm intern impus de prezența
evenimentului liric în sine. O astfel de poezie iese din moda ultimilor ani,
nimic despre noul cu orice preț, de minimalizarea sentimentelor, de demența
digitală, de prezența nimicului care devine important, de mituri moderne bazate
pe șoc și forță. Poetul nu pune sub șenile cuvintele, le eliberează de povara
modernismului și postmodernismului și scrie poezie. Faptul că datează fiecare
poem, este un semn de responsabilitate. „Taclalele” au valoare de comunicare
absolută, poetul își face rondul prin timpurile ce i s-au dat, prin spațiul
oferit de poemul în sine ca vietate… Nu suntem în prezența unei poezii
religioase neapărat. Poetul caută adevărul existențial, de aici poeme
generoase, el îl exprimă prin mijloacele literaturii, lăsând cititorului
libertatea de a alege clipa…
Toate se rostogolesc, vestesc viața ca un dar venit de Sus, indică spre o
stare de mulțumire și împlinire, dincolo de rigorile literare: vămile lumii,
arborele vieții, nopțile tainei, anotimpuri eterne, anotimpuri care au captive
alte anotimpuri, ploile nopții, iubirea înmugurind în sânge, moartea necesară, clipa…
Semnele creștine sunt prezente, sugerează o prezență și mai acută: crucea,
judecata, colinda, Cina Cea de Taină, vinul vieții, Raiul de fiecare zi,
curgerea timpului, visul – viziunea, lacrima, cel ce ridică piatra, șaptelea
cel din șapte, începutul și sfârșitul, Schimbarea la Față, lacrima lui
Dumnezeu… Chiar dacă numele Domnului se repetă, indicând spre rugăciunea
conștiinței, acest fapt este natural, ca o prietenie prin cuvinte și
muzicalitatea implicită…
Semnul absolut este paradoxul,
el reprezintă prezența divină, locul unde se întretaie timpul și eternitatea,
spațiul și spiritualul, logica și revelația, tăcerea și țipătul, moartea și
învierea… Ecoul se înfiripă în spatele marilor tăceri, ca un fulger mut…
Pentru poet, poezia îi dă posibilitatea să exprime universul creat, aflat sub cordonul ombilical al nevăzutului: „sunt un om de cuvinte” (p.30); „Poate ar fi trebuit să fiu/ târziu/ să-ți fiu pe jumătate tată/ pe jumătate, fiu” (p.36); „când eram tu, când eram eu,/ ținând de mâini pe Dumnezeu” (p.50); „O, prea mult cer am îngropat în mine” (p.138); „umbrei mele să-i rămână/ cerul scos dintr-o fântână” (p. 166) etc.
Temele și ideile poemelor se impun de la sine, ele vin din teologie,
literatură, spiritualitate, hermeneutica unui viitor prezent, din întretăierea
omului și a divinului, posibilă datorită Omului Iisus. Fără întruparea nu am fi
avut timp, poetul nu ar fi putut pune data fiecărui poem, ca un raport făcut la
rondul său prin viață și moarte, prin iubire și absență.
Istoria se regăsește în fiecare ființă, fiecare om repetă istoria tuturor
oamenilor, o încapsulează în memoria sa. Reținem: „Cum să spui:/ Doamne, ție
îți las viața mea,/ să i-o dai celui nenăscut,/ să moară el în ea?// Cum să
spui: e dimineață, Doamne,/ și să nu mă pot însera?” (Cum să spui?, p.38).
Prezența lui Dumnezeu este simțită acut, ea se realizează prin semnele care
au marcat firul roșu al Evangheliei (Vestea Bună): „Pe aici ai trecut tu/ și
n-ai lăsat nicio dimineață - / ici-acolo o urmă de zi/ ici-acolo o Schimbare la
Față. / Pe aici trec și eu,/ ca o secundă uitată,/ ca lacrima lui Dumnezeu” (Și eu, p.40).
Arborele Vieții, cel care marchează istoria noastră de unică folosință,
este un alt semn, unul viu, necesar, cu început și sfârșit. Nu este numai
simbol religios, legat de Creație, este o energie necreată, prezență în cele
create: „Aș vrea să fiu/ în fiecare loc -/ acolo unde sunt urme/ de lumină,/
acolo unde/ n-ai fost niciodată/ rădăcină.// Aș vrea să fim/ eu – frunză – tu
copac,/ să-nvăț de la tine/ să fiu floare/ și de la fructe/ să tac” (ARBORELE VIEȚII, p.46).
Apropierea de Creator este o sărbătoare lirică și existențială, un sabat al
anotimpurilor împletite-n taină: „Atât de-aproape Dumnezeu -/ atât de departe;/
aș vrea să pot/ să-l ating/ ca pe o filă de carte,/ aș vrea să pot/ să-i spun
pe nume – dacă are nume/ și nu-i decât/ o vară-n care a nins” (Clic, p. 62).
Aruncarea pietrei, lapidarea ca act divin, îngăduit în vechea lege, semn al
judecății, ia alte forme la poet, în noua paradigmă, lapidarea poate fi și
aruncarea pietrei chiar în Dumnezeu sau în altcineva, nevinovatul (Cine ridică piatra, p.80). În fond, omul
l-a judecat și l-a răstignit pe Dumnezeu, în felul acesta istoria a trebuit
rescrisă cu sânge.
Muzicalitatea face parte din structura universului, ca semn al armoniei
dintre lucrurile create, a legăturii necesare menite să genereze viață, lumină,
timp, anotimp… Este o lege subtilă care face lucrurile să vibreze… Iată poemul:
„Eu secundul,/ tu secunda,/ ori eu clipul/ și tu clipa,/ ori tu zborul,/ eu
aripa…” (Perechi, p. 96).
Tema anotimpurilor este una constrângătoare: Primăvara păsările călătoare
se întorc acasă, în sângele poetului, și-n retine. Vara vine cu lacrima de
meteor, toamna se ivește cu rod și nodurile timpurilor, iarna, cu albul ei,
indică acel unic „acasă”… Finalul: „căci, Doamne,/ vremea a sosit/ pentru
cuvânt, eu am găsit mireasă” (Ultimele
anotimpuri, p.116).
Volumul este unul complex, varianta în limba franceză aduce un plus de
culoare fiecărui poem, traducerea, prin echivalență lingvistică, pune semnele
unei originalități naturale și care se reflectă în versurile citite. Autorul
argumentează la început: Când să stai de
vorbă cu Dumnezeu? Continuă cu Poezia
din poveste, istoria volumului. Doamna Cristina-Rodica Mazâlu scrie despre Constante și „paralele inegale” în universul
poetic al domnului Băciuț. La final, sunt câteva referințe critice legate
de opera poetului (p. 170) și un Breviar
Bio-bibliografic – spicuiri, cu titlul Portret
după autoportret (pp 175 – 192), menite să puncteze activitatea complexă și
amplă a poetului Nicolae Băciuț: redactor de revistă literară, organizator de
evenimente culturale, editor, jurnalist...
Maria-Daniela Pănăzan - Lörinczi notează: „Lirica religioasă a lui Nicolae
Băciuț se definește în raport cu lumea, cu divinitatea și cu propria identitate
poetică, semn că divinul lucrează în straturile conștiinței. Poezia e rugăciune
în formă de lacrimă, e starea de a fi, e miracolul însuși al existenței căzut
în Cuvântul Alb, simbol al îngerescului, al curățirii lăuntrice, al frumosului,
care, precum la Nichita Stănescu, se confundă cu firescul” (p.173).
Temele metafizicii lirice, a relației Dumnezeu – om, sunt prezente în
literatura română prin operele altor scriitori: Eugen Dorcescu, Paul Aretzu,
Horea Bădescu, Remus Valeriu Giorgioni, Adrian Botez etc. În mod cert, Nicolae
Băciuț este o voce distinctă și generoasă, acceptând regulile inspirației
speciale, personale, ca o sărbătoare a cuvintelor… Și cum la început a fost
Cuvântul…
Poetul ne prezintă într-un poem în care se definește starea rondului de
noapte: „La ce bun e Fiul,/ dacă nu e și Tatăl,/ la ce bun mai sunt eu,/ la ce
bun mai sunt toate,/ dacă-n toate nu e, o clipă măcar, Dumnezeu?” (Clipa, p. 168).
*Nicolae Băciuț, Rondul de noapte/ La
Ronde de nuit, Poeme/ Poèmes, 196 pagini, Versiune franceză/ Version française
Cristina-Rodica Mazâlu, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2021.
Text publicat în revista „Vatra veche”, nr. 1/2023
Lacrima
Întotdeauna te-am visat astfel:
străbăteai holda abia secerată de pe scuturi,
tălpile tale desculţe dezechilibrau cristale,
ploaia fugară de vară aburea trupul tău de sticlă
prin care au privit cei de dincolo,
acesta era misterul la început de august
în care lumea se curba şi devenea altfel.
Îmbrăcată într-o rochie simplă de stambă
făceai macii să zvâcnească în memoria aerului.
Cine poate plânge o astfel de lacrimă
peste mâinile de piatră ale verii?
ea
ea era frumoasă deşi nu vedea aceasta,
se născuse în palmele lunii,
vorbeşte din oglinda absenţei,
îi arată cămaşa de mire,
ea îşi descoperă umbra uriaşă de sare,
se pierde între visele lui ca-n rochii lungi şi albe de mireasă,
ea gândea din oglinda rece cum mirele îi spală umerii în fiecare seară şi
i le şterge cu visele nevisate,
o, mirele îşi pune cămaşa de mire,
jumătate din trup îi putrezeşte,
cealaltă se face de aur…
Constantin Stancu ©
*Foto: Imagini de la serbarea de Dragobete, 2023 - Petroșani, Teatrul „I. D. Sârbu”.
Revista
VATRA VECHE 2/2023
Număr
ilustrat cu lucrări de Teodor Vișan
Sumar:
Închinare,
de Nicolae Băciuț/3
In
Memoriam. Acad. Răzvan Theodorescu, Prezentul continuu, de Nicolae Băciuț/3
Vatra
veche dialog cu Nicholas Dima, de Anca Sîrghie/4
Vatra
veche dialog cu D.R. Popescu, de Mircea Dinutz/8
Poeme
de Dumitru Mălin/11
Eminescu
– intra muros, de Ion Andreiță/12
Actualitatea
relevanței viziunii lui Eminescu…., de Theodor Damian/14
Eminescu,
student la Viena, de Hans Dama/17
Miezul
unui ev aprins. Eminescu 195. Centenarul în „Scânteia”, de Aurel Buzincu/20
Semn.
Recurs la Eminescu: rușii, de Aurel Buzincu/22
Eminescu
într-un album (Gabriela Gârmacea), de Luminița Cornea/24
Cutremur
de îndrăgostiți, de Liviu-Florian Jianu/25
Eveniment
cultural. Eminescu și urmașii de azi, de Adrian Simeani/25
Un
astru al culturii românești (C. Brâncuși), de Andrei Breabăn/26
Unsprezece
trepte ale desăvârșirii (Nichita Stănescu), de Terezia Filip/28
Memorialistică.
Maria Banuș, Însemnările mele, de Dorin Nădrău/29
Corespondenţa
lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/30
Jurnal.
Noi scene din viața literară, de Ion Lazu/32
Asterisc.
Despre universalitate, de Simona Mihuțiu/33
Eseu
despre copilărie, de Horia Ion Groza/34
Flagiolet,
poem de Bianca Marcovici/36
Cronica
literară. Transformer în lumină (Sorin Grecu), de Valeria Bilț/37
Exodul
în lacrima lui Dumnezeu (Anca Prerda), de Maria Vaida/39
Biciul
cuvântului (Răzvan Ducan), de Nicolae Suciu/42
În
căutarea esențelor (Vasile Moldovan), de Radu Ștefan/44
Călătorii
poetice (Niadi Cernica), de Valeria Manta –Tăicuțu/46
Poezia
ca „urcuș spre sine” (Doina Drăguț), de Constantin Lupeanu/47
Actualitatea
unei cărți semicentenare (Radu Ciobanu), de Silvia Urdea/47
O
sinteză ezoterologică de literatură română.Incursiuni în imaginarul ezoteric
(Gheorghe Glodeanu), de Zenovie Cârlugea/50
Iulian
Chivu, Criticul moral…, de Doina Bălțat/52
Scrierea
academică (Oana Boc), de Ilie Rad/55
Scriitorul
Ioan Popa (Monica Grosu), de Nicolae Suciu/59
Harfa
de Țuțcani (Stelian Vicol), de Lina Codreanu/62
Cartea
zilelor noastre, Alternativa nedorită ( Frederick Forsyth), de Adrian
Simeanu/63
Memoriile
unei capre, de Dumitru Ichim/64
Documentele
continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/65
Convorbiri
duhovniceşti cu Î.P.S. Ioan, de Luminiţa Cornea/66
Amvon.
Adevărata credință aduce minuni, de Gheorghe Nicolae Șincan/67
Poeme
de Dumitru Ichim/68
Sfânta
simplitate, de Valeriu Tănasă/68
Asterisc.
Albert Camus, de de Dorina Brândușa-Landen/69
Să
ne mai (re)amintim de… Charles Dickens, de Dumitru Hurubă/71
Aniversări.
Radu Theodoru - 99, de Gabriela Șerban/72
Europoezia.
(Yavuz ӧzdem), în românește de Maria Stancu și Valer Stancu/73
Povești
despre compozitori. Franz Schubert, de Veronica Pavel Lerner/74
Poeme
de Florin Smarandache/75
Cărți
românești, la Sofia, de Angela Dimceva/76
Asterisc.
Marea deconectare, de Dumitru Hurubă/77
Puncte
de vedere. Quo vadis?, de Silvia Urdea/78
Starea
prozei. În marș, de David Kimel/80
Poeme
de Carolina Baldea/81
Protocoalele
de la Toronto, de Eugen Mera/82
Literatură
și film. Un pesimism tulburător, de Alexandru Jurcan/83
Un
artist: Teodor Vișan, de Nicolae Băciuț/83
Catrene
alergene, de Nicolae Mătcaş/84
Lumea
lui Larco, de Vasile Larco/85
De
la un clasic citire. Marin Sorescu/85
Curier.
De la Vatra veche la Vatra nouă/86
Panoramic
cultural 2023, foto-reportaj/87
La
nașterea lui Marin Sorescu, de Liviu Florian Jianu/88
Poetul strigă în temnița
libertății
Un poet original se va deosebi de restul poeților, va avea semne particulare care-l pun în oglinda timpului. Ele vor indica spre starea aceea unică, locul unde timpul se preface-n spațiul cuvintelor dantelate. Semnele particulare aparțin doar lui, este un fel de lăcomie asupra harului. Ele îl leagă, însă, de restul poeților și-l leagă de poezie până la limita maximă, imposibil de evadat din metaforă. Nicolae Crepcia își definește aceste semne în cartea de versuri Semne particulare*, apărută la Editura Rafet în anul 2022. Cartea a fost premiată în cadrul proiectului cultural „Festivalul Internațional de Creație literară Titel Constantinescu”, Ediția a XV-a, Râmnicu Sărat, legat de Editura Rafet, director Constantin Marafet, un alt scriitor pasionat de literatura bună și de cărți. Distincția a fost Premiul „Dumitru Pricop”***, iar organizatorii au ținut să remarce versurile lui Crepcia**, unul cu o amprentă lirică distinctă, onorând dinamica literară de azi.
În această plachetă, poetul a transmis cititorului versurile sale, unele
într-o formă scurtă, concisă, eliminând zgura din cuvinte. Nu avem titluri la
începutul blocului de texte, ele par a face același corp cu restul mesajului.
Lirismul, starea de inspirație sunt evidente. La acestea se adaugă și pasiunea
și dragostea pentru poezia eliberată de fulgerele modernismului și
postmodernismului care spintecă versul. Este un poet așezat, preluând firul
roșu al poeziei care marchează viața, speranța, credința, iubirea de natură,
marile clipe ale existenței, puncte cruciale care lasă semne în mintea omului.
Versurile de început indică atmosfera cărții, impregnată de lumina cuvintelor
alese. De remarcat, poetul evită poezia urâtului, la modă în unele cercuri
literare. Iată detenta poetică: „Să luăm aminte/ un fluture/ nu rănește
niciodată/ o floare” (p.5). Avem de a face și cu un fel de jurnal liric, poetul notând faptele, evenimentele, mirările,
semnele lui și ale celor din jur.
Grafia poemelor este eliberată de regulile ortografice, libertatea este
asumată ca formă, stil acceptat în ultima vreme în poezia română, un pașaport
spre libertatea absolută presupusă. În esență, însă, poezia aceasta se supune
rigorii inspirației, regulilor care țin ființa în putere și-n lumină, sub călcâiul poeziei. Semnele
discrete din istoria de azi și de ieri dau greutate versurilor. Dacă am alătura
mai multe versuri, am forma poemul.
Toate versurile din volum formează poemul
care sugerează identitatea poetului și a ființei care acceptă destinul ca
un dat special, fără regrete. Avem în față și un jurnal liric, așa cum am precizat, impus de trecerea timpului și
maturizarea poetului. Sunt frânturi de gânduri care se materializează în
versuri, ca o terapie a singurătății și ca rezistență în fața dezintegrării
societății.
Iată istoria văzută din afara istoriei, ciclurile care au pus sigiliu pe
destinele fiecăruia, nimeni nu poate evada din această istorie: „oamenii cei
mai mulți au murit/ generații după generații/ și crucile care purtau câte un
nume/ au putrezit și s-au nimicit/ unele după altele/ și nimic nu mai amintește
de ei/ și nimeni nu-și mai amintește de ei/ sufletele lor s-au retras la
origini/ să se desăvârșească” (p.15). Istoria este a oamenilor simpli, crucile
sunt de lemn, specific culturii valahe. Credința lor a fost/ este creștină, de
aici paradigma salvării, care aparține lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii uită
șirul lung de înaintași. În fond, nimeni nu vine singur pe Pământ, deși se
întoarce-n țărâna lui, contra uitării este memoria acesteia.
Comunicarea între oameni, comunicarea între om și Creație, într-un Univers de unică folosință, se face pe căi nebănuite, ecoul poate fi „mai înfricoșător decât strigătul din care a țâșnit”… O remarcă dureros de adevărată. Dumnezeu strigă la o margine de Univers, omul se cutremură la cealaltă… Deși mesajul este sugerat, fără unele detalii concrete, el cuprinde răspunsul pe care îl primește cititorul la cuvintele poetului aflat în starea maximă a receptării mesajului…
Libertatea absolută, libertatea visată este greu de accesat. Poetul afirmă,
privind la oamenii care se zbat între gratiile istoriei: „ei sunt dinainte de a
se naște/ condamnați la moarte prin înfometare/ în temnița libertății/ din ce
în ce mai neîncăpătoare” (p.30). Libertatea fabricată de om nu este una
autentică…
Tăcerea biruie timpurile, există o tăcere eternă în care mesajul pare mai
acut decât orice dialog: „pe piatră/ e tăcerea/ în tăcere/ glasul lui Dumnezeu”
(p.40).
Aceste versuri scurte, poemul minim practicat de Octavian Doclin și alți
poeți ai tăcerilor asurzitoare, exprimă, condensat, paradigma existenței umane.
Cuvântul care este divin, păstrat de la Început… Versurile nu intră în
categoria poeziei religioase, dar exprimă adevărul trăit și asta îl apropie pe
poet de har și matrice…
Căutările poetului, ale omului în fața infinitului și a diverselor
posibilități, îl duc pe acesta în Centrul
Lumii. Fiecare are acest privilegiu, are un loc aparte și se situează în
Centrul Lumii. De aici, toate lucrurile sunt posibile: „nu sunt în est/ și nici
în vest/ nu sunt în nord/ și nu în sud/ unde mă aflu eu/ oriunde mă voi afla/
sunt și voi fi/ în centrul lumii/ din care se răsfrâng/ punctele cardinale
(p.59). Este o dimensiune a artei naive, dar profunde. Geografia are misterele
ei și presupune o deschidere spre alte dimensiuni.
Numele omului îi definește esența. Când nu te mai strigă/ alungă/ mângâie/
insultă/ cheamă omul pe numele lui, abandonul este posibil, inclusiv abandonul
personal, căderea în singurătate. Explicația: „numele meu are forma chipului
meu/ numele meu are greutatea crucii mele/ tot ce sunt încape în numele meu”
(p.108). Tragic și optimist, trăind în singurătatea poemului, dar racordat la
freamătul lumii, poetul se autodefinește prin ceea ce-l caracterizează: numele,
mai presus de lepădare.
Misterul unei seri în Centrul Lumii, arată diferențele: „în fiecare râu/ în
fiecare ochi de apă/ în fiecare băltuță/ chiar și-n urma de ciută/ din care bea
mierla/ se așează luna fără să coboare/ se împarte fără să se împartă/ la fel
în fiecare suflet/ Dumnezeu (p.97). De observat plasarea în spațiu a poemului,
simetric, urcă și coboară, cuvintele sunt ramuri ale po(e)mului, Dumnezeu e
numele singur, pur, neîmpărțit, egal în sine și cu restul Creației, despărțit
de ea și aflat în fiecare suflet.
Contextul în care rezistă versurile este dominat de natură, anotimpuri
eterne, misterul existenței, prezența divină, foamea după eternitate, poezia
care modelează fiecare clipă. Cartea demonstrează capacitatea lui Nicolae
Crepcia de a depăși limitele liricii sale și, totodată, de a conserva materia
fină din poemele sale.
Evaziv și esențializat, versul încapsulează trăirile unui poet care și-a
acceptat menirea. Poezia afectează ființa umană, poetul devine captiv poemului
pe care l-a transmis mai departe ca pe un mesaj prins în sticla cuvintelor:
„din coasta mea/ modelez poemul/ și el/ mă va duce/ la pierzanie” (p.18).
Editura Rafet a acordat un premiu pentru poezie, poetul râmând pitit în
versurile sale până la dispariție. Poate fi recunoscut după semnele
particulare, dacă cititorul este atent la textul și contextul liric, la
muzicalitatea interioară a cuvintelor care se leagă într-un timp al
sincerității și tăcerii asurzitoare.
Constantin Stancu
Text publicat în Revista „Boema” - Galați, nr. 2/2023
*Nicolae Crepcia, Semne particulare,
versuri, 109 pagini, Editura Rafet, 2022.
** Nicolae Crepcia, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România,
Filiala Alba-Hunedoara. Data şi locul naşterii: 16 februarie 1952, localitatea
Brotuna, judeţul Hunedoara. Locuiește în comuna Vaţa de Jos, satul Brotuna,
judeţul Hunedoara. Debut literar: „Tribuna”, 1974. Debut editorial: Pe umărul lui Rimbaud, Edit. Călăuza,
1996.
Alte cărţi publicate: Între iarnă şi
somn, Edit. Călăuza, 1998; Îngenuncheat
în lacrimă, Edit. Corvin, 2000;
Elegii provinciale, Edit. Biblio 4 You, 2003; Scrisorile de la Brotuna, Edit. Danimar, 2004; Durerea ca fericire, Edit. Danimar, 2005; Halucinaţiile unui hoinar singuratic, Edit. Danimar, 2005; În intimitatea frigului, Edit. Danimar,
2006; Spovedaniile Iancului, Edit.
Gligor Haşa, 2011 etc.
Referinţe critice: Răzvan Codrescu, Sabin Selagea, D. Enache, Dumitru
Hurubă, Miron Ţic, Petrică Birău, Eugen Evu, Gligor Haşa, Adrian Botez, Ioan
Evu, Marioara Aslău, Constantin Stancu, Ovidiu Vasilescu, Mihai I. Vlad.
***Dumitru Pricop
(n.21 mai 1943 – 29 iulie 2007) – profesor, scriitor, jurnalist român,
personalitate omagiată de Editura Rafet. Născut la Negrilești, Vrancea. A
colaborat la revistele literare cunoscute. A fost interesat de creația populară
din Vrancea, atent cu personale care au iubit folclorul și a cules și publicat
acest tezaur românesc din Vrancea. Autoportret: „Ce-as mai putea acum cerși
tăcerii?/ O lacrima,o mare ,un potop?/ A inserat,Dumitru al lui Pricop,/ Tot
pruncul orb jertfindu-se-n dureri”.
Libertatea
Câtă libertate când totul este îngăduit!
Și luciditate când nu totu-i de folos!
Să trăim în veacul acesta ce-i de trăit,
Dar cu viaţa ascunsă în El, prin Hristos…
După cum L-a înviat pe Iisus, când ne iubea,
Cu puterea SA cea tare ne va-învia!
Din moarte la viaţă Fiul trecea,
Din veşnicii în veşnicie - Cuvântul biruia…
Ce trupuri curate, ca Temple înnoite,
Pentru Duhul care puternic ne-întărește,
O, ce putere biruind umbroase ispite,
Pentru cel ce, prin Domnul, supraviețuiește…
Dincolo de lume şi căderi e chemarea,
Dincolo de greşeli, de slăbiciuni e învierea,
Rămânem prin har, în credinţă şi-n starea
În care am fost chemaţi, picurând tăcerea…
Stăm, iată, cu El în veacul sfânt,
Liberi, pregătiţi pentru Țara de Sus,
Născuţi prin Duhul viu, din Cuvânt…
Înaintăm, smeriţi, în Lumina lui Iisus…
CONSTANTIN STANCU©
STINS
s-au dus... - ...la Blajini – pe Apa Sâmbetei – s-au dus
Părinți – Învățători – Prieteni și
Dușmani – au apus...
am
rămas SINGUR – PALMIER ÎN PUSTIE :
Văzduhul – Apa – Focul – luptă-ndârjit –
să mă ție...
de ce
- Orbilor – de ce – STIHII NEBUNE
din Patru Vânturi Rele – vreți a
cârpi-un CĂRBUNE ?
...stins sunt ! - ...lăsați-mă stins –
până ce un PELERIN
mă va hrăni cu MINUNI : din CĂRBUNE – 'nălța-va un CRIN !
Prof. dr. Adrian Botez
NARCIS
Bună ziua dragi cititori, prieteni ori susținători ai
revistei Sud
Într-un debut de an cu măsuri economice și politice
discutabile, cu tensiuni și declarații intimidante de tot felul, noi așteptăm.
Fie că luăm în discuție și analizăm discursurile scrise și răspândite pe fondul
luptelor armate din fostul spațiu sovietic sau deciziile luate adeseori pe
genunchi de guvernanții propriei curți politice, noi așteptăm.
Toți aceștia, care privim acest spectacol al sinistrului
și absurdului și căutând în jur normalitatea dictată de principiile și valorile
incontestabile ale umanității, ne întrebăm firesc: „Până când?” Și, ne
continuăm în liniște programul zilnic de adaptare la un mediu aflat într-o
perpetuă schimbare, dictat de acțiunile care se petrec în vecini și așteptăm.
Între două știri deprimante mai scriem un poem, mai analizăm
un gând suspectându-l ca fiind nepotrivit în context, mai căutăm o
bibliografie, mai „înviem” un personaj înecat în praful anilor, mai tăiem un
vers care nu spune nimic și așteptăm ca din zgomotul acestei lumi să-și facă
loc ecoul acelei știri care să anunțe acel ceva „mai bun, mai omenesc”.
Până atunci, continuăm ceea ce am început. Iar în cazul
nostru, al celor care alcătuim redacția revistei Sud, ne bucurăm să vă putem
oferi un nou număr dublu al publicației noastre, primul al acestui an.
Revista poate fi citită online, dar și descărcată
accesând adresa: https://www.revistasud.ro/istoric.html.
În cuprinsul acestor 32 de pagini vă invităm să citiți
următoarele articole:
· Bolintin –
590 de ani de la prima atestare documentarã – (pag.1)
· Celălalt –
Alexandru Cazacu (pag. 2)
· Vasile Zamfir
– un remember al metaforelor discrete – Gabriel Dragnea (pag. 2)
· Din poveștile
„cocoanei” Constanța – Nicolae Dan Fruntelată (pag. 3)
· Ușile
mănăstirii de la Bolintin, cu hramul Buna Vestire, danie din anul 1453 a
voievodului Vladislav al II-lea – (pag. 3)
· Exilul de
acasă – Titus Vîjeu (pag. 4-5)
· Dl. Nicolae
Georgescu sau acribia dusă până la virgulă – Florentin Popescu (pag. 8 )
· Scriitori
români, văzuți de mari graficieni ai lumii (IX) – Florentin Popescu (pag. 8 )
· Poeta
Victoria Milescu și Cronicile Sudului – Aureliu Goci (pag. 9 și 13)
· Câteva
contribuții la biografia lui Const. Dinu; I.A. Bassarabescu și revista
„Păstorul Tutovei”; Nichifor Crainic și „unirea” bisericilor române –
Nicolae Scurtu (pag. 10-11)
· Trei raze:
expresii ale simbolismului numeric în folclor - Ioana-Ruxandra Fruntelată (pag.
12)
· Jur să fiu
credincios... – Ion Andreiță (pag. 13)
· Cartea
întâlnirilor fericite – Rodica Lăzărescu (pag. 14)
· Dimitrie
Bolintineanu, un pelerin romantic valah (G. Apostoiu) – Luminița Cornea (pag.
14)
· Marian Ilie
sau ispravnicul antonpannesc; Iuliana Paloda-Popescu sau credința ca dimensiune
a Conștiinței – Șerban Codrin (pag. 15)
· Quo vadis
umanita? 2023 - o lume în declin – Gl.BG.(r) Gheorghe Dragomir, Președintele
Centrului de Etică și Strategii (pag. 16-17)
· Tudor Vianu
din nou în actualitate – Emil Păunescu (pag. 18)
· Ștefan
Ciobanu și Academia Română – Nicolae Scurtu (pag. 19)
· Iepurele –
Vasile Szolga (pag. 19)
· Răspunsul
majorității tãcute – Alexandru Cazacu (pag. 20)
· Ateneul din
Iași prezintã: „AMADEUS” de Peter Schaffer, regia Toma Enache – Mona Dobrișan
(pag. 21)
· Noi
convorbiri duhovnicești cu †Ioan al Banatului (VII): „Dumnezeu a promis că nu-l
va părăsi pe om, chiar dacă căzuse în păcat.”- Luminița Cornea (pag. 22)
· Pornind de la
romanul polițist... Lucian Badea: Doamna în verde – George Apostoiu (pag. 23)
· Să nu ne
pierdem de Eminescu! – Luminița Cornea (pag. 23)
· Amintiri din
copilăria unui vechi giurgiuvean - Convorbiri cu muzeograful Emil Păunescu -
Gelu Brîncoveanu (pag. 24-25)
· Pătimirile
moșnenilor bolintineni cu marele logofăt Emanoil Băleanu – Vasile Grigore
(pag.26)
· Medalia
„Serviciul Credincios” conferită în 1918 unui sergent din comuna Slobozia,
județul Vlașca - Laurențiu-Ștefan Szemkovics (pag. 27)
· Mersul
Târgului... de Carte Gaudeamus 2022 – Ștefan Crudu (pag. 28-29)
· Mersul
târgului – Ștefan Crudu (pag. 30-31)
· Concursul
Național de Creație Literară „Dimitrie Bolintineanu” Ediția a XXXII-a,
octombrie 2023, Bolintin Vale – (pag. 31)
· Reviste
primite la redacție – (pag. 31)
· Biblioteca
SUD-ului – (pag. 32)
Nelipsita poezie o puteți găsi sub semnăturile unor poeți
precum: George Astaloș (pag. 1), Ion Cristofor (pag. 6) și Claudia Voiculescu
(pag. 7).
Gabriel Dragnea
