Lacrima
Întotdeauna te-am visat astfel:
străbăteai holda abia secerată de pe scuturi,
tălpile tale desculţe dezechilibrau cristale,
ploaia fugară de vară aburea trupul tău de sticlă
prin care au privit cei de dincolo,
acesta era misterul la început de august
în care lumea se curba şi devenea altfel.
Îmbrăcată într-o rochie simplă de stambă
făceai macii să zvâcnească în memoria aerului.
Cine poate plânge o astfel de lacrimă
peste mâinile de piatră ale verii?
ea
ea era frumoasă deşi nu vedea aceasta,
se născuse în palmele lunii,
vorbeşte din oglinda absenţei,
îi arată cămaşa de mire,
ea îşi descoperă umbra uriaşă de sare,
se pierde între visele lui ca-n rochii lungi şi albe de mireasă,
ea gândea din oglinda rece cum mirele îi spală umerii în fiecare seară şi
i le şterge cu visele nevisate,
o, mirele îşi pune cămaşa de mire,
jumătate din trup îi putrezeşte,
cealaltă se face de aur…
Constantin Stancu ©
*Foto: Imagini de la serbarea de Dragobete, 2023 - Petroșani, Teatrul „I. D. Sârbu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu