Un om misterios: Baronul Nopcsa
Dacian Muntean a
avut curajul să abordeze viaţa Baronului Nopcsa, un personaj misterios din Ţara
Haţegului. Tinereţea autorului a fost un argument pentru a intra într-o
parabolă controversată, tinereţea i-a dat puterea de a cerceta, de a scrie, de
a finaliza o monografie despre Faţă Neagră, după cum îl numeau unii cititori pe
acest baron de Haţeg, mai exact de Săcel, o localitate aproape de Haţeg.
Lucrarea este un
proiect mai larg, susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional,
ajutorul venind şi din partea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”
Hunedoara-Deva, lucrarea fiind editată de SENS – Societatea de Educaţie
Nonformală şi Socială în anul 2013, iar titlul este relevant: Aventurile şi călătoriile Baronului Nopcsa.
Monografia este
rezultatul unor cercetări efectuate în ţară şi străinătate, are un cuvânt
înainte de Francisc Nopcea, ca exponent al familiei baronului, o prefaţă care
introduce cititorul într-o poveste care se întinde în Europa în perioada de
sfârşit de secol şi începutul secolului al XX-lea, plină de dinamism, mister,
tragedie, trădări, poezie…
 |
| Dacian Muntean |
Sunt abordate
aspecte legate de familie, domenii, copilăria şi adolescenţa lui Franz Nopcsa,
călătoriile în Bosnia, Albania, Egipt, cărţile semnate de personaj, zbuciumul
specific persoanelor care au trăit în acea perioadă, războiul, eterna rătăcire
a societăţii…
Lucrarea ne
prezintă un erou de roman, Faţă Neagră, pasiunea celor cu situaţie socială şi
materială bună pentru istorie, geografie, astronomie, mândria de a face parte
dintr-un neam aparte, cu trecut şi cu merite în imperiu. La albanezi, baronul
este considerat un erou, în Austria sau Ungaria este privit ca un savant, în
România este privit cu rezerve şi secvenţial, în funcţie de epocă, de interese,
de patriotism… El a fost legat de Imperiu Austro-Ungar în mod evident, fiind
exponentul acelei pături care făcea legea în acel areal, care ţinea în
echilibru puterile centrifuge din imperiu, cu resurse proprii, cu demnitate, cu
persuasiune. Chiar dacă era excentric, şi-a lăsat amprenta în paleobiologie,
fiind descoperitorul dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, pasionat de
fotografie, călător prin imperiu, vânător talentat, husar, membru al armatei
care făcea imperiul, aventurierul care ar fi putut ajunge Regele Albaniei
într-o perioadă tumultoasă, de schimbare de paradigmă pe continentul din care
facem parte. Aventurierul a fost şi spion al imperiului, poziţie incomodă în
istoria românilor, ca parte a imperiului, misterios până la limita decenţei,
poet şi personaj care a primit o bătaie serioasă în Ţara Haţegului din partea
ţăranilor români, hotărâţi să trăiască altfel…
Baronul este,
fireşte, incomod, el a spionat împotriva românilor în timpul Primului Război
Mondial, putând fi tratat ca un inamic al Statului Român, agresiv şi abil ca
orice aventurier.
Este legat de
Ţara Haţegului, la Săcel avea un castel, parte din acesta se mai poate
identifica şi azi în localitate, este căzut în ruină, iar unele animale
dispărute poartă numele său, are o stradă în Albania care îi poartă numele, iar
unul dintre primii dinozauri descoperiţi la Săcel are numele Titanosaurus Dacus
cu evidente rădăcini române. Cartea redă, parţial, şi istoria Castelului de la
Săcel, monument cunoscut în zonă, apoi frământările persoanelor care au trăit
în epoca dificilă a căderii unui imperiu, pe ruinele lui clădindu-se o altfel
de Europă. Colecţia de fotografii a Baronului Nopcsa este impresionantă, acum
ea demonstrează că realitatea care a fost era una importantă, este lumea aşa
cum exista acum 100 de ani, o lumea uitată cumva, o lume misterioasă.
În Biblioteca
Naţională a Albaniei sunt jurnalele de călătorie a personajului, peste 3000 de
pagini, o arhivă a imperiului văzută din interior. Secretarul lui Nopcsa,
Baiazid Doda, ar putea fi personaj de film, cum altădată baronul a fost
personaj de roman…
Cartea conţine
pagini de jurnal aşa cum l-a ţinut enigmaticul aventurier, fotografii inedite,
desene, blazoane, hărţi, schiţe geografice, palobiologice etc. Toate au menirea
de a reinventa epoca. Jurnalul lui Nopcsa se citeşte cu pasiune, este exact,
are nuanţe de istoric, de strateg al armatei unui imperiu, politician iscusit,
scriitor riguros, poet de ocazie şi pasionat călător prin zone dificile sau
grandioase, abil om de afaceri în zona diplomaţiei active şi aplicate, a
folosit motocicleta, automobilul, căruţa trasă de cai, a călărit. Autorul
cărţii, Dacian Muntean, urmează corect firul povestirii, completează aventura
cu texte care fac legătura între oameni, întâmplări, zone, el caută să ne
prezinte un script interesant despre un personaj reper într-o epocă tumultoasă.
Monografia este
preţioasă pentru că descrie mecanismele prin care imperiul îşi ţinea în hotare
ţări diferite, este actuală într-o Europă care seamănă cu acest fel de
structură, un imperiu mai sofisticat, dar tot imperiu. Popoare sunt manipulate
unele împotriva altora, religia este o metodă prin care sunt controlaţi oameni,
demnitari, ţărani şi burghezi, cultura este partea din societate care face
legătura între interese şi putere, rangul, moda celor care deţin funcţii
publice, eticheta, cea care ţine la distanţă personaje incomode, banii – arma
letală care face legea în locuri în care a dispărut autoritatea, împăratul –
demnitarul cu ultima apostilă, glasul care colorează epoca. Iată, Franz Nopcsa
a fost catolic, iar religia a fost mecanismul prin care s-au manipulat mari
mulţimi de oameni, biserica acceptând acest joc ca unul necesar, parafând
legătura dintre stat şi biserică la nivel de imperiu, ca strategie de stat… Nimic nou… Se pot descifra aceste strategii
cu iz religios în „aventurile” sale din Albania, mai precis strategii puse la
cale de imperiu… Dar omul a lăsat în urma sa lucruri solide, serioase, valabile
şi astăzi.
Din jurnalele
baronului, veşti despre imperiu… „Ascultându-i pe ţăranii români, discutând
între ei, am aflat despre curentul anti-maghiar din Banat, că era mai puternic
decât în Transilvania şi că românii aşteptau izbucnirea războiului la sârbi,
pentru a porni şi ei împotriva ungurilor” (p. 259).
„Se mai întâmplă
uneori să apară neînţelegeri între ciobani, de altfel calmi, iar atunci când se
întâmplă, ei devin extrem de necumpăraţi şi violenţi, fiind capabili chiar de
atrocităţi şi torturi din cele mai cumplite” (p. 261).
„Din România,
unde am fost aproape linşat, m-am întors şi cum voi fi din nou capabil de
muncă, voi începe studiul la şarpele meu din Neocomian şi la ţestoasă. În
prezent, rănile la cap mă obligă să stau mai tot timpul în pat” (p. 314).
„Debutul meu la
Londra l-am făcut la Royal Society, unde am demonstrat că nişte rămăşiţe de
Hypsilophodon, descrise ca fiind frunte şi nas, erau de fapt părţi ale
maxilarului inferior” (Pagina 91).
Însă, Franz
Nopcsa se sinucide. Iată parte din scrisoare: „Motivul sinuciderii mele este
sistemul nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul
prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas Doda, în timpul somnului lui,
fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu
am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentru că ar fi
suferit mult. Doresc să fiu incinerat” (p. 338).
Personajul
reflectă starea imperiului, epuizarea… Toate imperiile îşi au vremea lor!
Dacian Muntean
notează în Prefaţă: „Am tradus sute
de pagini din memorii, am descifrat notiţe de jurnal, am adaptat şi interpretat
informaţiile, corelându-le cu contextul în care se petrece acţiunea, am găsit
fotografii sau schiţe care ilustrau povestirea, le-am aranjat cursiv şi vi le
oferim cu gândul că le veţi savura…” (p. 12).
Denumirea Ţara
Haţegului în vremea baronului Nopcsa, după părerea lingviştilor, provine din
Hatzjaeger Land, o veche denumire pe filieră germană, ar însemna ţinutul de vânătoare (Hatz = vânătoare
cu câini; Jaeger = vânător; Land = ţinut). Aşa suţine Dacian în cartea sa, însă
mai sunt şi alte opinii. Badiu Iancu, în monografiile dedicate Haţegului, oferă
şi alte variante. Consider că opiniile din aceste monografii sunt pertinente şi
ar trebui să intre în atenţia celor care se preocupă de fenomenul Haţeg.
Dacian Muntean
condensează la pagina 33 din memorii viaţa lui Franz Nopcsa, dă reperele
necesare, descoperim că de tânăr vorbea fluent germana, maghiara, româna,
engleza, franceza, la 18 ani găseşte primele oase de dinozaur, la 36 de ani ar
fi putut deveni Regele Albaniei, la 41 de ani este declarat inamic al Statului
Român şi părăseşte localitatea Săcel, la 56 de ani se sinucide la Viena,
refuzând degradarea… Energiile imperiului s-au epuizat, s-au epuizat şi
personajele care au jucat pe scena istoriei o vreme.
La Sânpetru, în
Ţara Haţegului, sub umbra Castelului de la Săcel, se mai descoperă noi fosile
de dinozaur, prin Munţii Retezat se mai aude ecoul lăsat de o armă de vânătoare
în plină acţiune, când caprele sălbatice ating luna cu botul delicat şi umed…
C Stancu
