UNU SI ZERO
Autovehicule de formula zero, de formula unu,
ocolesc sfinți,
catedrale, ere, războaiele, pandemiile,
cu buchete de trandafiri sunt primiți piloții,
au fost măturate de pe asfalt cuiele bătute-n palma lui Isus,
pentru a evita erorile,
filozofii au marele talent de a schimba roțile bolizilor
în câteva secunde,
nimeni nu se simte
jicnit,
se poate ajunge astfel
mai repede la nemurire...
Rănile au fost tratate cu
petrol,
ochii au fost spălați cu șampanie,
autovehicule de
formula unu, de formula zero
dispar în buchetele de
trandafiri electrici...
C. Stancu ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu