ÎNTOARCEREA DIN SOMN
nu mă cerceta în grabă
numai cu ochii închiși
numai mâinile mele prăbușite
te țin minte
ca-ntr-o fântână
în care te zăresc
formă de cer
A...
mă îmbie o patimă veche --
chemări fără ecou
în mâna mea cercetătoare
trupului tău
mi s-au tulburat literele
în culori născocite
de ochii mei dinlăuntru
te-am risipit în linii înșelătoare
mă simt întrupat din a muri mereu
într-un joc de-a singurătatea
și mi-e târziu
și-s prea departe
Aurelian Sârbu
Foto: Țara Hațegului, peisaj din dealul Hațegului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu