vineri, 1 septembrie 2023

OMUL CU MĂNUȘI DE MĂTASE

 

Virusul care nu există…

 

 

Învățasem că toți oamenii ar fi muritori,

din această frică unii neagă democratic virusul,

invizibil pentru un ochi obosit,

obișnuit cu automobile de lux

în care se bea șampania absențelor,

sau pe parbrizele laterale poți scoate picioarele

spre un peisaj la care Dumnezeu a lucrat mii de ani.




 

Nu poți accepta existența lui,

după cum unii nu acceptă existența lui Dumnezeu,

pentru că nu-L văd, nu-l pipăie prin mănuși de mătase,

nu-l simt, deși, uneori, în nopțile de vară

miroase brutal a eternitate

în haloul miresmei florilor de liliac.


C Stancu ©

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu