luni, 29 iulie 2024

Olimpiada, arta urâtului și arta fugii de realitate

 

Olimpiada sportivilor, arta urâtului și libertinajul la promoție

 

 

La deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris - 2024, s-a parodiat o scenă cu tabloul lui Da Vinci, „Cina cea de Taină”, actorii fiind promotori ai LGBT, o comunitate de devianți sociali. Scena a iritat comunitate creștină, pe bună dreptate. Au existat reacții din partea bisericilor de tot felul, ale unor personalități. Organizatorii și-au cerut cumva scuze, voalat marcând faptul că această comunitate deviantă are trebui acceptată în societate ca un fenomen viabil.

Partizanii spectacolului au motivat dreptul la libertate, la artă progresistă, democrația etc.


Nu este vorba de libertate, este în joc LIBERTINAJUL, ieșirea de sub orice autoritate, inclusiv a Creatorului, deci sâmburele unei revolte umane slab justificată față de Dumnezeu. Au murit oameni pentru libertate, ne batem joc de ea, transformând-o în batjocură. Este artă? Cam, da. Arta urâtului, cea care scoate omul de pe traiectoria sa, croită de Dumnezeu. Una care nu poate înălța, pe bazată pe false armonii, false perspective. Omul s-a săturat să arate așa cum a fost creat. Nu-i mai convine, știe el cum ar trebui să fie, mai cool, mai liber în orice, fără limite. Chipuri schimbate de machiaj, operații estetice, trupuri tatuate, implanturi cu silicon peste tot, indiferent de sex, minți amețite de droguri, alcooluri de esență tare etc. Omul a devenit sătul să arate așa cum l-a creat Dumnezeu.

Europa a fost creată pe baza valorilor iudeo-creștine. S-au condamnat idolatria, furtul, minciuna, invidia, s-a promovat responsabilitatea față de părinți, față de semeni, responsabilitatea socială. Norme sociale promovate în diferite forme de catolici, ortodocși, reformați, evanghelici etc. Aceste principii au dus la pace, de aici la dezvoltare, de aici la bunăstare, la creație în viața socială, la drepturile omului, tratate care să ne apare de criminalii de război etc. Aceste principii au făcut Europa viabilă, cu impact la nivel mondial. Beneficiarii acestor valori iudeo-creștine sunt oamenii din generația aceasta, dar unora nu le mai convine, vor ceva cool, adică dărâmarea vechilor rânduieli. Vorba unui poet, Aurel Pantea, Nimicitorul râde și continuă cursa.

Pe de altă parte, mulți migranți au venit în Europa, au o credință de altă natură, vor să și-o impună, fac numeroși copii, de la 7 la 20 de urmași în familia lor. Comparativ cu fenomenul „europenilor”: promovarea LGBT, schimbarea de sex, închirierea de femei care să nască în locul vedetelor preocupate de propriul egoism, look-ul, noii migranți se vor înmulți, vor prelua în câțiva zeci de ani Europa, vor stăpânii societatea. Perioada de libertate și democrație se va sfârși, va veni o perioadă de dictatură religioasă, nepoții și strănepoții actualilor europeni vor fi sub dictatură, o vor aplauda o vreme, așa cum unii străbunici ai lor au aplaudat fascismul, comunismul, dictatura etc.  

Din alt punct de vedere, Europa a dat un semnal puternic pentru Rusia, o motivație religioasă pentru declanșarea unui război de eliberare socială de sub erori, scoaterea oamenilor de sub puterea negativă a devianțelor de orice fel, numite de Biserică „forțe satanice”… Totdeauna războaiele au avut și o motivație religioasă, alături de motivațiile economice, de a justifica cuceririle etc.

„Cina cea de taină” face parte din ritualurile creștine fundamentale. Taină înseamnă ceva ascuns celor neinițiați, celor care nu doresc să cunoască. Ea înseamnă comuniunea creștinilor cu Dumnezeu, prin Iisus, Fiul Său, trimis să ne salveze din groapa în care am căzut, să ne ofere o soluție de a trăi pe acest pământ, prin iubire, acceptarea celuilalt, împărțirea cu generozitate a resurselor de orice fel, acceptarea autorității lui Dumnezeu, posibilitate de a practica pacea pentru a evita războiul. Unele biserici consideră că pâinea și vinul, simbolul resurselor materiale și spirituale (carnea și sângele), se transformă în carnea și sângele lui Iisus, transsubstanțiere. Altele consideră o reamintirea a cinei conduse de Iisus înainte de sacrificiului Său pentru păcatele oamenilor. Orice doctrină are ca sens comuniunea oamenilor între ei și cu Dumnezeu. O taină descoperită oamenilor inițiați, dornici să cunoască, să se deschidă spre o societate care se poate dezvolta.

Idolatria veche a dus la lupte necurmate între triburi/ ducate, voievodate, structuri dominate de violență. Triburile și alte structuri sociale vechi se exterminau unele pe altele pentru resurse, practicau genocidul. Nu apucau să se dezvolte, să prospere. Crimele, omorurile în favoarea tribului/ ducatului/ voivodatului tău însemnau mari victorii. Arta urâtului practicată de unii este un semn de decădere a unor societăți din cadrul națiunilor libere, care refuză valorile pe care s-a clădit, pregătind o dictatură religioasă cruntă, fără Dumnezeu.

Un ecou venit din peșteri: 

„Strănepoți din toate țările, uniți-vă!”.   


Constantin Stancu, Hațeg ©

 

           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu