luni, 23 decembrie 2024

Ionuț Caragea și Sărbătorile de Iarnă... Bucurie, sănătate, împliniri pe toate planurile!

 

Dragi prieteni, dragi cititori, de multe ori, în preajma sărbătorilor, revin unele lucruri din trecut, ca un fel Remember... Poate că aceste lucruri au rol de purificare, astfel încât Crăciunul şi Anul Nou  să ne găsească mai buni, mai sensibili, mai empatici, mai iubitori. Eu nu mă pricep decât la poezie, de unde şi tăcerea mea în alte privinţe. Las poezia să vorbească în locul meu, las inima să negocieze cu sufletul, pentru împărţirea mandatelor lirice... şi cam atât. Arta, oricum, se adresează tuturor, fără niciun fel de selecţie sau discriminare. Prin urmare, pe lângă declaraţia finală a acestui Remember, vă doresc să aveţi un Crăciun minunat, plin de bucurie şi sănătate, iar Anul Nou să vă găsească împliniţi pe toate planurile şi dornici de o nouă aventură pe traiectul destinal!







"Remember"
 
chiar înainte de Crăciun
m-am pricopsit cu o durere,
nu reușeam să mă adun
și nu voiam apropiere,
 
durerea nu o cunoșteam,
deci, nu știam cu ce să lupt,
și ca tot omul mă temeam
că firul vieții mi s-a rupt,
 
dar nu am vrut s-abandonez
fără să zic ce am de zis,
și, reîntors la vechiul crez,
m-am regăsit adânc și-am scris
 
luptând cu ce era mai greu
și fără să mă dau de gol,
eram doar eu și Dumnezeu
jucând, pe rând, același rol.
 
acuma, simt c-am început
să mă îmbujorez un pic,
durerea cruntă a trecut
și pot din nou să mă ridic…
 
sper să nu fie doar un vis,
îmi place iarăși să zâmbesc,
să ies din spațiul meu închis
și să vă spun că vă iubesc!

---

poem de Ionuţ Caragea din antologia "M-am născut pe Google", editura Fides, 2021


Sursa: Ionuț Caragea

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu