Corzile
rupte ale destinului
(Dumitru Dumitrescu, Gabriel, roman, 316 pagini,
Vulcan: Casa de Editură Exclusiv, 2025)
Există cărți care abordează viața în mod realist, cu atenție. Autorul/
autorii lor au trăit pe viu vremurile descrise, au fost atinși de acidul din
fiecare faptă petrecută. O presiune aparte se revarsă peste ființa cititorului
declanșată de narațiune. Dumitru Dumitrescu ne propune prin romanul Gabriel, apărut la Vulcan: Casa de Editură
Exclusiv, în anul 2025. Tiberiu Vințan, editor și jurnalist, susține tema
principală: „Scriitorul Dumitru Dumitrescu pune, în acest roman social, într-o
oglindă când strălucitoare, când opacă, întâmplări și personaje fictive care,
însă, prin localizare în timp și spațiu, par a fi desprinse dintr-o
cronică a societății românești
contemporane” (ultima copertă). Pe de altă parte, autorul ține să precizeze că
acțiunea romanului se petrece pe malul stâng al Dunării, în trei localități
aflate pe ruta Turnu Severin – Calafat, deci în imediata apropiere a vieții provestitorului
care, probabil, a fost și el martor la evenimente petrecute după un anumit
tipar în societatea postdecembristă de la noi. Impuls al tranziției, de la un
mod de organizare a comunităților în alt mod de organizare, când valorile noi
nu s-au stabilizat, cele vechi răbufnesc în viețile oamenilor, provocând
revoltă, evadare, întrebări la răspunsuri fortuite oferite de viață. La acestea
se adaugă, urmărind firul narațiunii, educația precară, păcatele obișnuite:
lăcomie, furt, invidie, șmecherie, trafic de influență, nesinceritate, goana
după idoli deșerți, mândrie etc. De
obicei romanul social are această menire. Să pună în valoare efectele forțelor
economice în viața oamenilor, alături de misticism, căsătorii superficiale,
forțele negative ale oamenilor aflați momentan la putere, dispuși să profite de
orice vulnerabilitate a sistemului social.
Iată cum descrie zona: „Pe drumul de întoarcere, Silvan a rămas fascinat să
privească în dreapta sa apele Dunării stăvilite în lacul de acumulare de la
Gogoșu. Ghirlandele de lumini aprinse pe coronamentul barajului străjuind
șoseaua de trecere a frontierei dintre celor două țări, îi dădeau un sentiment
de mândrie, gândindu-se la relațiile frățești existente între sârbi și români”
(p. 69).
Titlul cărții este dat de numele personajului principal, pe de o parte. Pe
de altă parte, Gabriel simbolizează
și îngerul păzitor al personajului principal, situație dezvăluită de autor,
simbolic, la finalul povestirii.
Gabriel se mișcă într-o lume în schimbare, a fost director de bancă, apoi
abordează activități pe cont propriu, un magazin, o vulcanizare, activități
private la început de epocă, după înghețului comunist petrecut la noi. Ca
director de bancă s-a întâlnit cu fenomene sociale abrupte, foamea de capital,
la început de ciclu social determina o presiune asupra băncilor, una greu de
stăpânit, în joc întrând oamenii puterii: polițiști, primari, oameni din
serviciile secrete, șmecheri formați în tranziția rezultată din desființarea
fostelor cooperative agricole sau întreprinderi de stat. Fiecare cu interesele
lui, cu rețeaua de relații vizibile sau invizibile. În joc au intrat și oamenii
din bancă, contabila șefă, paznici, specialiști, inclusiv de la sucursalele
superioare. Fenomenul este frânt de privatizarea băncii, de noile semne privind
migrația capitalului străin în zonă.
Ca administrator al propriei societăți, Gabriel se implică, are capacitatea
să prindă firul să-și realizeze venitul necesar traiului. Practică meseria de
economist, ține evidențe contabile, este tentat să migreze în străinătate
pentru a cânta într-o formație de muzică de petrecere, la modă în acea
perioadă. Își atrage dușmani, aceeași care au pus ochii pe valorile rămase în
urma fostelor întreprinderi de stat, cu extensie asupra noilor companii,
apărute în urma fenomenului de privatizare: polițiști, primari, oameni ai serviciilor
secrete. La acești se adaugă speculanții apăruți în urma activităților din
străinătate, flămânzi să pună mâna aici pe averile nou formate, agresivi, în
relație cu oamenii puterii, dispuși să facă multe compromisuri și evaziuni.
Gabriel rezită până la o limită. Este atacat și fizic de noii speculanți,
constată că nu este apărat de sistemul instituțiilor chemate să mențină ordinea
socială.
Personajul principal, vector de imagine literară și acțiune în roman, este
căsătorit, are bucuria nașterii unui copil, se relochează la părinți cu
familia, are capacitatea de adaptare. Soția, Emilia, apare în poveste ca
însoțitor al eroului anonim al privatizării din zonă, activă și grijulie.
Părinții, marcați de tradiție, liniștiți, având cultul familiei, sunt activi și
sprijină familia după posibilități și în limita bunului simț, simbol al
păstrării liniei strămoșești într-o lume agitată.
Îngerul păzitor este prezent în momentele cheie ale vieții: când vine vreme
să nască soția, apare medicul specialist care favorizează o naștere reușită în
ciuda complicațiilor; când i se înscenează la bancă evenimente menite să-l
elimine din postul de director în mod brutal, apare ideea care calmează
situația, oferind o nouă direcție în viață; când este agresat de speculanți
îmbogățiți din șmecherii în străinătate, este salvat dintr-o situație
complicată, este dus la spitalul de urgență și trece prin clipe grele; când are
loc accidentul pe drumul spre Italia, în căutarea de venituri, ca un bun
component al formației de muzică de petrecere, este salvat miraculos.
În povestire, autorul înserează scene prin care personajul este avertizat
de evenimentele viitoare. Un exemplu a fost atitudinea calului din gospodăria
părinților, ca un barometru al stărilor abisale, semn al legăturii dintre ceea
ce este viu și deschis la fluxul spiritual al lumii etc.
Autorul punctează și prezența războiului la graniță, unul purtat în Serbia,
în anii nouăzeci, trecerea României în zona NATO, deși relația dintre români și
sârbi, în zona de graniță, era amicală: muzicanții sârbi cântau în țară, era
schimb de mărfuri la nivel de oameni obișnuiți, plus traficul practicat de
oamenii vremii, aflați vremelnic la butoanele sociale, dar profitând din plin
poziția lor. Fenomen care a marcat epoca, generând averi peste noapte și
destine frânte.
Autorul descrie momentele sociale abrupte ocazionate de evenimentele
generate de noile reguli sociale. Primarul în funcție organizează petrecerea în
perioada premergătoare alegerilor, stârnind populația: muzică, mici și bere gratis,
promisiuni, cu obișnuita bătaie la finalul „spectacolului” (p. 83).
De asemenea, prezintă epopeea prețurilor la unele produse, în funcție de
eliberarea sau nu a chitanțelor la încasarea lui (p. 152). Apoi fenomenul angajaților la
companiile nou înființate: pe bază de „carte de muncă” sau fără „carte de
muncă”. Se insistă pe migrația forței de muncă în străinătate, noul fenomen
social, unul care a marcat generații, soluția rezistenței prin migrație fiind
una acceptată social, aducând venituri rapid și poziții. Dar acestea au afectat
activitatea noilor antreprenori care nu aveau stabilitatea de zi cu zi în
afacerilor lor.
Întotdeauna se găseau soluții pentru eliminarea celor incomozi: la bancă se
înscenează pierderea unui pistol de către un paznic (p. 140). Apoi, primarul și
șeful poliției aranjează vânzarea de terenuri concesionate prin trecerea din
domeniul public în domeniul privat al localității a acestora, în vederea
eliminării celor care reușeau prin activitatea lor în stil privat.
Avem un tablou pertinent al epocii (1996-2007), deși autorul punctează doar
în treacă portretele personajelor secundare, umbre în drama și reușita
vremurilor.
Narațiunea este frustă, liniară, bazată pe evoluția lui Gabriel, cel care
trece, totuși, prin evenimente dure: pierderea postului de director; scenariul
pus la cale de fostul primar, care a pierdut alegerile, pentru a-i prelua
postul prin aranjamente și relații neacademice; controale dese la noua lui
companie pentru a-l timora; agresiune vecinilor speculanți dornici să-l elimine
din joc cu ajutorul celor din jurul său; pierderea angajaților specializați;
depărtarea soției de familie pentru a-și putea exercita meseria etc.
Uneori, autorul s-a grăbit în a expune narațiunea, nerăbdător să prezinte o
lume de care s-a depărat. Sunt fraze și idei trecute cu ușurință, povestirea la
persoana a treia dă linia de depărtare de fluxul fierbinte al faptelor, deși
multe dintre ele au afectat viața sa și a multor persoane din generația care a
trecut prin acele vremuri complicate. Este o anumită încrâncenare în text, o
frustrare dar și o evadare din cercul destinului, creionat de personaje,
dialoguri, reflecții pe marginea epocii și a zonei.
Sunt și momente de relaxare și deschidere în roman: Gabriel cântă la
chitară, muzica oferind evadarea din realitatea imediată; zilele de sărbătoare
alături de părinți și familie, cu respectarea tradițiilor; dialogurile cu
oamenii apropiați, care nu au intrat în jocul absurd al societăților în
schimbare; prezența calului în tablouri speciale, ca un personaj care depășește
înțelegerea vizibilă, dar care păstrează miracolul comunicărilor cu zona subtilă
a existenței etc.
Despre momentele de evadare: „Dând să iasă din grajd, dintr-odată calul s-a
rotit pe lângă el și i-a blocat calea. Înțelegând gestul animalului ca un
atașament deosebit, Gabriel ca să scape a mers la iesle și i-a întins o mână de
iarbă, amăgindu-l.(..) Ca niciodată, calul a fornăit mai tare de câteva ori
împingând cu capul colțul de sus al ușii cât să i se vadă ochii mari și umezi,
de parcă i-ar fi venit să plângă” (p. 310).
La final, Dumitru Dumitrescu, punctând realismul acțiunii, ține să-și
anunțe cititorii că o parte din personaje au trecut „în lumea celor drepți”, ca
o pedeapsă divină…
Pe de altă parte, personajul principal are parte de semne, după ce a avut
loc accidentul în care a fost implicat. Iată ultimele fraze ale romanului:
„Aceeași creangă a plopului afectat de lovitura mașinii, legănată acum de
vântul molcom al dimineții, îi mângâia fața
cu umbrele frunzelor precum o fâlfâie de aripi. Da, a aripilor Îngerului
său păzitor”…(p. 313).
În continuarea povestirii, ni se prezintă câteva din cărțile autorului,
publicate între anii 2010-2022, de la Armonia
divină (2010) la Oglinda de obsidian
(2022), trecând prin Lumina umbrelor
(2014) sau Revelațiile tăcerii (2015), atât proză cât și poezii. Titluri
reprezentative pentru universul autorului, care, așa cum se definește într-o
carte de poezii, ar putea fi: Ultimul
nostalgic.
Constantin Stancu
*Text publicat în rev. „Piedestal”, nr. 4/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu