Revista „SUD”, nr. 1-2/2023. Semnal, câteva note, raftul de cărți, biblioteca Sudului

 

Bună ziua dragi cititori, prieteni ori susținători ai revistei Sud

 

Într-un debut de an cu măsuri economice și politice discutabile, cu tensiuni și declarații intimidante de tot felul, noi așteptăm. Fie că luăm în discuție și analizăm discursurile scrise și răspândite pe fondul luptelor armate din fostul spațiu sovietic sau deciziile luate adeseori pe genunchi de guvernanții propriei curți politice, noi așteptăm.

Toți aceștia, care privim acest spectacol al sinistrului și absurdului și căutând în jur normalitatea dictată de principiile și valorile incontestabile ale umanității, ne întrebăm firesc: „Până când?” Și, ne continuăm în liniște programul zilnic de adaptare la un mediu aflat într-o perpetuă schimbare, dictat de acțiunile care se petrec în vecini și așteptăm.

Între două știri deprimante mai scriem un poem, mai analizăm un gând suspectându-l ca fiind nepotrivit în context, mai căutăm o bibliografie, mai „înviem” un personaj înecat în praful anilor, mai tăiem un vers care nu spune nimic și așteptăm ca din zgomotul acestei lumi să-și facă loc ecoul acelei știri care să anunțe acel ceva „mai bun, mai omenesc”.

Până atunci, continuăm ceea ce am început. Iar în cazul nostru, al celor care alcătuim redacția revistei Sud, ne bucurăm să vă putem oferi un nou număr dublu al publicației noastre, primul al acestui an.

Revista poate fi citită online, dar și descărcată accesând adresa: https://www.revistasud.ro/istoric.html.

 

În cuprinsul acestor 32 de pagini vă invităm să citiți următoarele articole:

·        Bolintin – 590 de ani de la prima atestare documentarã – (pag.1)

·        Celălalt – Alexandru Cazacu (pag. 2)

·        Vasile Zamfir – un remember al metaforelor discrete – Gabriel Dragnea (pag. 2)

·        Din poveștile „cocoanei” Constanța – Nicolae Dan Fruntelată (pag. 3)

·        Ușile mănăstirii de la Bolintin, cu hramul Buna Vestire, danie din anul 1453 a voievodului Vladislav al II-lea – (pag. 3)

·        Exilul de acasă – Titus Vîjeu (pag. 4-5)

·        Dl. Nicolae Georgescu sau acribia dusă până la virgulă – Florentin Popescu (pag. 8 )

·        Scriitori români, văzuți de mari graficieni ai lumii (IX) – Florentin Popescu (pag. 8 )

·        Poeta Victoria Milescu și Cronicile Sudului – Aureliu Goci (pag. 9 și 13)

·        Câteva contribuții la biografia lui Const. Dinu; I.A. Bassarabescu și revista „Păstorul  Tutovei”; Nichifor Crainic și „unirea” bisericilor române – Nicolae Scurtu (pag. 10-11)

·        Trei raze: expresii ale simbolismului numeric în folclor - Ioana-Ruxandra Fruntelată (pag. 12)

·        Jur să fiu credincios... – Ion Andreiță (pag. 13)

·        Cartea întâlnirilor fericite – Rodica Lăzărescu (pag. 14)

·        Dimitrie Bolintineanu, un pelerin romantic valah (G. Apostoiu) – Luminița Cornea (pag. 14)

·        Marian Ilie sau ispravnicul antonpannesc; Iuliana Paloda-Popescu sau credința ca dimensiune a Conștiinței – Șerban Codrin (pag. 15)

·        Quo vadis umanita? 2023 - o lume în declin – Gl.BG.(r) Gheorghe Dragomir, Președintele Centrului de Etică și Strategii (pag. 16-17)

·        Tudor Vianu din nou în actualitate – Emil Păunescu (pag. 18)

·        Ștefan Ciobanu și Academia Română – Nicolae Scurtu (pag. 19)

·        Iepurele – Vasile Szolga (pag. 19)

·        Răspunsul majorității tãcute – Alexandru Cazacu (pag. 20)

·        Ateneul din Iași prezintã: „AMADEUS” de Peter Schaffer, regia Toma Enache – Mona Dobrișan (pag. 21)

·        Noi convorbiri duhovnicești cu †Ioan al Banatului (VII): „Dumnezeu a promis că nu-l va părăsi pe om, chiar dacă căzuse în păcat.”- Luminița Cornea (pag. 22)

·        Pornind de la romanul polițist... Lucian Badea: Doamna în verde – George Apostoiu (pag. 23)

·        Să nu ne pierdem de Eminescu! – Luminița Cornea (pag. 23)

·        Amintiri din copilăria unui vechi giurgiuvean - Convorbiri cu muzeograful Emil Păunescu - Gelu Brîncoveanu (pag. 24-25)

·        Pătimirile moșnenilor bolintineni cu marele logofăt Emanoil Băleanu – Vasile Grigore (pag.26)

·        Medalia „Serviciul Credincios” conferită în 1918 unui sergent din comuna Slobozia, județul Vlașca - Laurențiu-Ștefan Szemkovics (pag. 27)

·        Mersul Târgului... de Carte Gaudeamus 2022 – Ștefan Crudu (pag. 28-29)

·        Mersul târgului – Ștefan Crudu (pag. 30-31)

·        Concursul Național de Creație Literară „Dimitrie Bolintineanu” Ediția a XXXII-a, octombrie 2023, Bolintin Vale – (pag. 31)

·        Reviste primite la redacție – (pag. 31)

·        Biblioteca SUD-ului – (pag. 32)

 

Nelipsita poezie o puteți găsi sub semnăturile unor poeți precum: George Astaloș (pag. 1), Ion Cristofor (pag. 6) și Claudia Voiculescu (pag. 7).

Gabriel Dragnea

 

 

Revista „Boema”, nr. 2 (168)/2023. Semnal, sumar, raftul de cărți

 

Ion Popescu-Brădiceni, despre poetica transpersonalia: CĂLCÂIUL LUI GHILGAMEȘ, Editura Tipo Moldova, 2016

 

Poetul sub călcâiul de pământ al poemului

 

 

Poet pasionat, trăind fiecare poem cu intensitate intelectuală și inspirație, om al cetății, organizator al evenimentului cultural „Serile de la Brădiceni”, publicist incomod, Ion Popescu-Brădiceni își arată fața literară, concretă și pragmatică, cu volumul Călcâiul lui Ghilgameș, o antologie complexă, o „Ars Poetica Transpersonalia” cum ne sugerează de pe coperta ediției lansate la Editura Tipo Moldova, în anul 2016, în ciclul de Poezie contemporană, colecția Opera Omnia.

Chiar din titlu, cititorul înțelege că intră pe culoarele unei creații aparte, bazate pe mituri străvechi, pe simboluri certe, care au modelat cultura lumii încă de la începuturile civilizației. Trimiterile la marii eroi ai umanității, la eroii valahi, la personalitățile artei, la cei care au țipat în istorie cu mijloace neconvenționale, cu armele armonioase specifice către insul aflat pe trecerea de pietoni sau într-o gară undeva, în provincia de iluzii. Dar poetul face efortul de a sări peste etapele arse de cei dinainte, bazându-se, însă, pe matricea lirică fundamentală, dorește transpoetica, transmitologia, transliteratura, transinsularia. Este un salt care îl realizează din postura de poet, teoretician, cenzor al inspirației și dascăl de poezie. Rebel și profesor de mitologie lirică, în același timp, el se simte acasă în Imperiul Poeziei și acasă pe Insula Poeziei. Dominator și izolat în poem, ne propune arta de a traversa pustiul personal.

Volumul se desenează în mai multe tablouri, distincte și totuși unite de același fir roșu: I. Novalis și Alegoria; II. Metode de transfigurare; III. Drepții au călcâiul de porumb; IV. Sub semnul lui KAIRÓS; V. Edicteuri; VI. Trhansscriptorul de poezie; VII. Fuga nopții; VIII. Ochiul și cuvântul; IX. Simboluri în rod; X. Secțiunea de aur.

Volumul are referințe critice și un curriculum vitae necesar pentru acomodarea distinsului receptor cu poetul și arta sa. Din prefață luăm contact cu temele importante ale cărții: Ion Popescu-Brădiceni – transludicul/ ludicul ideatic (Lucian Gruia) și Dincolo de poet: Ion Popescu-Brădiceni (Ion Cepoi).

Titlurile secțiunilor sunt relevante pentru structura volumului, exprimă neliniștea liniștită a poetului. Prefețele definesc detenta acestuia și personalitatea care presează asupra operei până la transfigurare.   

Ion Cepoi notează: „Alchimist inveterat, Ion Popescu-Brădiceni agită cuvintele în neștiute retorte, mai adaugă puțin praf de filozofică neliniște, mai târguie un concept de estetică primară și, încetul cu încetul, poemul se solidifică, pârguindu-se precum un cristal bun de aranjat în diadema reginei” (p.9).

Volumul începe cu poemul: Izgonirea vânzătorilor din Templu (dedicat poetului Nicolae Coande), o temă dură pentru falșii iubitori de poeziei, pentru fabricații de poeme și de sisteme poetice. Povestea în care este implicat Iisus, care îi alungă pe afaceriștii de la Templu, este dedicată și poetului care trădează locul și timpul în literatură a ritualului poetic. Este o legătură între sacru și profan pentru păstrarea locului limpede, curat. Furia este justificată, reținerea adevărului se impunea.  

De-a lungul volumului răzbat numeroase filoane de lirică densă, cu forță: „ne mai mutăm din când în când/ din vreo legendă/ din vreun mit/ călăuziți de-al nostru gând” (p.30); „Și stam amândoi pe sofaua verde/ ca umbra oglinzii pe iarbă” (p. 71); „Hai, iubito, să ne devorăm iubirile!/ Să nu mai fie decât povestea noastră/ singură în galaxie/ nepărtinitoare și castă” (p. 73); „În camera ta cu semințe pardosită,/ sunt un prinț fără titlu și glorie;/ te simt în corpul meu, iubito,/ ca pe-o grea suferință și ca pe-o transistorie” (73); „Existența-i un proces/ sau fantastică aventură/ înspre Străființa pură?” (p.107); „Naivă noapte, bucle desenate/ în taină pe o plajă de oglinzi” (p.114); „În insula aceasta, prietene, poeții/ n-au reședință…” (p.171).

Sunt și poeme care se leagă de rădăcinile noastre valahe, de mituri solide, cu impact în istoria lumii, de la Zalmoxis la Constantin Brâncuși, la Marin Sorescu sau Arghezi. Toate denotă steme de viață densă acumulată în religii și-n viziuni înalte, în stil de existență cu „ieșirea prin cer”.

Numeroase sunt și elementele de adevăr creștin, consolidat prin suferință: iubirea de oameni, iubirea de femeia ta, grădinarul, constructorul altui univers, curcubeul, puterea crinilor, elegia morții, cântec pentru reînviere, tema orbului frumos… Pentru că, invocând pe Marin Sorescu, oltean și el, „trebuiau să poarte un nume”… Poetul știe să construiască narațiuni lirice abrupte, să apeleze la literatura populară, la lucrurile simple care fac viața mai frumoasă.

Poetul nu-și neagă influențele, chiar le accentuează prezența prin declarații lirice indirecte, menite să facă legăturile cu arta poeziei dintotdeauna, pe care o pune sub călcâiul lui Ghilgameș, ca învingător peste simboluri și metafore. Poetul sare din poem și aterizează în umbra poemului pe care-l readuce la viață.   

În joaca jocului, poetul abordează stilul ambiguu sonor și zburdalnic în care ani buni s-a generat poezie, cuvintele având sonorități de aramă, plăcute, mai degrabă, urechii. Este o trădare a poeziei pe care și-o asumă ca experiență poetică, nimerind în zgomotul de fond al lirismului etern. „Și se-azvârle-ntre oglinzi/ dorul, ca să nu-l mai prinzi./ Vezi că nu mai vrea să știe/ dacă soarele-ntârzie/ de la Noua Alchimie?” (Între oglinzi, p.118).

Autorul se simte dator șirului de artiști dinainte, îi vede prezenți și harnici într-un cabaret la Zurich. Ei se adună într-un templu păgân pentru a prinde esențele tari ale revelației personale, personalizate și cu impact devastator asupra artei în sine. „Eric Satie și alți artiști/ erau prea veseli ori prea triști./ În cabaret, curvele se dezbrăcau/ cu o lentoare ucigașă./ Cu toții, de-a bau-bau,/ cu moartea, se jucau din fașă” (La Zurich, într-un cabaret, p. 47). Este un omagiu adus artiștilor pentru tentația nemuririi, asumându-și moartea de la început. Între ei, regele Brâncuși, magician și artist care a reinventat arta și a influențat lumile bune ale culturii, ajungând la esențele piezișe și armonioase.

În unele poeme se întoarce la rădăcini. Oamenii învață gesturile simple ale vieții într-o nouă lecție de memorie durabilă: „În locuința-i subterană/ Zalmoxis cel făr’ de prihană/ Îi învăța pe ucenici/ Să ia aminte la furnici/ Și la albine, și la flori,/ Spre a fi, murind, nemuritori” (Zalmoxiana, p.35).  

Într-un poem dedicat lui Brâncuși, artistul Demiurg, Bătrânul cum îl alintă poetul, ne sunt prezentate miracolele generate de operele artistului dedicat, total, cel care păstrează experiențele poporului său în minte și suflet, până la rădăcina curcubeului. Exprimarea sa prin sculptură presupune mit, poezie, impact vizual asemenea marilor teme de publicitate pragmatică, desen în piatră, sculptura în cuvinte de granit. „Numai un Bătrân a știut că pasărea măiastră/ poate fi săgeată infinit albastră,/ numai un Bătrân a știut că piatra poate fi/ prag între noapte și zi” (Bătrânul, p. 58).

Sunt poeme în care Ion Popescu-Brădiceni își asumă riscul poeziei clasice, nu abandonează mitul și transmesajul necesar, ca-n poemul Trenurile, în care iubirea pune în mișcare trenurile, lumea, gara, eroii, balamucul modern și postmodern. Unul reușit, memorabil, ieșit din dorul de călătorie între două lumi sau mai multe: „Și cum vom sta în gară-mbrățișați/ fără sărut și fără mângâiere,/ când va urma un tren plin de soldați/ să-i mai oprim nu vom avea putere” (p. 85).  Și din același poem, ieșirea din timp: „Vom aștepta acolo, asasini ai vrerii noastre, lumea din etern;/ înlănțuiți de rouă și crini/ vom aștepta încremeniți un tren” (p. 86). Tema iubirii pune în mișcare viziunea asupra vieții, cu plecări și veniri, cu așteptări și trenuri de ceară, „cu geamuri de pământ și de hârtii”…

Călătorind între Jiu și Grecia Antică, între manuscrise vii și manuscrise de lut sau de granit, poetul își scrie epopeea cu abnegație, căutând răspunsuri pentru alte întrebări de porumb.

Marin Sorescu reținea, referindu-se la poezia poetului: „Pentru poetul Ion Popescu-Brădiceni am avut întotdeauna o veche prietenie și statornică prețuire. Cu bucuria de a fi alături pe drum, i-am apreciat - și-mi place să cred că nu mă înșel – sunetul grav, reflexiv, timbrul personal al discursului liric, marcat de o metafizică a libertății, precum și forța de cunoaștere poetică, mereu în lupta de cucerire a domeniilor cuvântului” (p.192).

Cum mărturisește: „Pereții casei mele cu pridvor/ par iar să se întoarcă-n viitor/ De aceea-i dau cu var, de Paști, cuminte,/ Cuvintele-s din nou numai cuvinte./ Mă iartă, de te-am supărat, Părinte!” (Imperiul poeziei, p. 174). 

 

 

Constantin Stancu

 

 

 

*Ion Popescu-Brădiceni, Călcâiul lui Ghilgameș, poezie, 200 pagini, Iași: Editura Tipo Moldova, 2016. Cu referințe critice de Toma Grigore, Ion Cepoi, Ion Horea, Victor Nicolae, Ion Pachia-Tatomirescu, Alex Sfârea, Theodor Codreanu, George Mirea, Lazăr Popescu, Ion Arieșanu, Ion Țepelea, Marian Drăghici, Al. Florin Țene, Horea Gârbea, Valentin Tașcu, Anghel Dumbrăveanu, Marin Sorescu, Gheorghe Grigurcu.

**Ion Popescu-Brădiceni s-a născut la 5 noiembrie 1954 în Gorj, România. A scris intens, a publicat peste 80 de volume, profesor la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Teoretician al postmodernismului în România, organizator al Serilor de la Brădiceni, cu poezii traduse în limba franceză. A obținut numeroase premii literare, ca semn al prezenței și prețuirii constante a mediului cultural românesc.   

***Text apărut în revista „Miracolul de la Brădiceni”, dec. 2022

Ion Popescu-Brădiceni, CARTEA VIEȚII... Semnal, Editura Limes, 2022

 

Revista „Cafeneaua literară”, nr. 2 (240)/2023. Semnal, despre Eminescu - defăimătorii, o carte de Constantin Cubleșan, note de Virgil Diaconu...

 

Dumitru Hurubă, FOSFOR ȘI PSIHIATRIE. Proza ca fotografie a zilei în Municipiul Gaița

 

Cronica de zi cu zi din municipiul Gaița

 

Consecvent crezului său literal, Dumitru Hurubă propune cititorului cartea Fosfor și psihiatrie, un roman al actualității imediate, apărut la Editura Vatra veche în anul 2022. Moralist și umorist cu substanță, consacrat prin numeroase cărți dedicate perioadei de tranziție, el ne introduce în atmosfera investițiilor necesare în localitatea Gaița, una de referință pentru perioada de transformări haotice prin care trec, în general, localitățile din România după „loviluția” din 1989. 

Localitatea este una ipotetică, un patent literar, care coagulează starea socială a localităților mici și mijlocii supuse regulilor economice promovate de la centrul politic, în căutarea unui nou sens presupus posibil. Investițiile se derulează prin Institutul Perspective, Explorări, Licitații și Fezabilități, unul înființat special pentru realizarea noilor obiective, pe baza fondurilor europene care vin spre românii uniți în cuget și interese patriotice. Investițiile au nevoie și de un aeroport, dar și de un spital. Gaița trebuie să intre în rândul localităților reper cu „terenuri de sport în pantă” (conform strategiilor ministeriale personale, promovate de presă). Spitalul este musai de psihiatrie, o specialitate la modă și necesară în această perioadă de extaz autoimpus. Viața reînvie sub presiunea unei democrații de conjunctură, manipulată de indivizi de toate culorile politice și toate interesele, fără a viza și interesul public. Reținem atmosfera din institutul nou înființat: „Totdeauna ziua de marți, datorită unui miraculos mister, era socotită ziua de lâncezeală, ziua în care cam toți colegii de birou, fie discutau teme-flecuștețe, fie se prefăceau a fi extrem de ocupați cu ordonarea hârțoagelor de pe birou, de prin sertare sau fișete…” (p.71)…

Titlul romanul este dat de temele abordate. Fosfor - de la necesitatea materiei prime pentru chibriturile cu măciulie de fosfor, o investiție strategică apărută pe valul entuziasmului investițional. Industria era specifică societății acum câteva sute de ani, focul avea nevoie de „dispozitive” pe măsură. Fosfor, ceva luminează în întunericul programat cu știință și artă. Psihiatrie - de la acțiunea cu energii nebănuite, la limita demenței sociale, ca ingredient spre căutarea sensului pierdut în istorie. Plus că parte din acțiune se petrece în spitalul de specialitate din „municipiu”… O nebunie de ultimă oră, la promoție „planificat” economică.

Cum apare și pandemia, vaccinarea persoanelor se face la spitalul de psihiatrie, dotat pentru noile împrejurări, spitalul devenind centrul de comandă al acțiunii. O soluție socială pe măsura noilor perspective. Loc minunat, cu dotările corespunzătoare vremii… Paradigma socială este bine conturată și desenată de autor pentru crizele de toate felurile. Implicate în realizarea noilor investiții sunt personajele clasice ale scrierilor lui Dumitru Hurubă, ele se transformă - și iau noi chipuri, și noi măști, potrivite pentru noua situație: Arhip Varvigeanu, Ioncelul Pristache, Ruslan Victorețu, Luana Vocescu, Andricuț Strecheanu etc. Limbajul se adaptează situației ivite, cu tente de comedie umană. Nu lipsesc personajele feminine, ele aduc sarea și piperul în colectivul preocupat de fenomenul investițional. Aluziile cu iz sexual abundă în vorbirea curentă a personajelor, o pată „spirituală” în viața lor de zi cu zi, sarea și piperul colectivului bine închegat de interese personale...

Directorul instituției este un tip aparent stăpân pe situație, mimează autoritatea de stat cu artă și știință ocultă, de un viitor opac, directorul Ciorloiu, nume cu rezonanță specifică, după cum ne-a obișnuit autorul. Funcția se regăsește în numele personajului, ca detentă arivistă.

Scriitorul folosește toate mijloacele umorului: dialogul, situații, falsa cultură, falsa credință, limbajul, numele personajelor, hilarul, ludicul, găselnița celor suficienți și autosuficienți, amestecul de cuvinte românești și engleze sau citate latine, povestea haioasă care dinamizează acțiunea, locul aparte (Gaița, spitalul, institutul) unde se desfășoară tablourile narațiunii. În vâltoarea actelor democratice, personajele votează dacă Luana, femeia fatală din comunitatea formată ad-hoc, este domnișoară sau nu. Un vot cu greutate și sinceritate maximă, până la absurd.

În schema investițională din Gaița, apare Forul, elementul care simbolizează puterea politico-administrativă specifică, expresie a birocrației, formalismului, superficialității și hilarului, care gestionează managementul investițional cu forța „greierului” în dauna furnicii. Forul a fost un simbol al dictaturii, centralele industriale ceaușiste înainte de 1989, acum Forul poate reprezenta agențiile de dezvoltare, agențiile de plăți sau departamentele ministerului de resort. Tradiția se păstrează, continuă, se modifică special pentru fondurile venite de undeva, de sus, apanaj a statului paternalist venit cu soldații sovieticii în 1944 și ulterior. El simbolizează lipsa de responsabilitate a participanților la noile activității, numele reprezentantului Forului este bine coagulat prin persoana lui Viermorel, nume tip pentru acest gen de eroi ai tranziției pe bandă rulantă.

Acțiunea se țese în jurul lui Andricuț Strecheanu, el devine directorul noilor investiții. Dacă la început aveau ca scop realizarea unor sere și a unei fabrici de conserve, sub presiunea birocrației și noii „viziuni” economice, obiectivele devin o fabrică de scobitori și una de chibrituri cu măciulie de fosfor. Noile investiții, de un banal absolut, departe de interesul public, arată direcția în care se mișcă dinamica socială. Umorul presează asupra realității, de aici dinamismul personajelor în căutarea noilor situații fragile și imposibile. Personajul refuză postul de director al structurii investiționale, dar, sub presiunea colectivului, acceptă și devine directorul care poate trece la acțiune, un accept popular în comunitatea de manageri ai nimicului. Era nevoie de fosfor, și-l obține din Zombia, noua destinație a investițiilor din Gaița. O are alături pe Luana (p. 146), se va atașa de aceasta în urma delegației. Evident, Andricuț Strecheanu (nume destinat pentru a fi director) are și o fișă, ca pe vremuri (p.144), pentru a demonstra că este managerul de încredere, cu dosar solid, bine verificat pe orizontală și verticală. 

Umoristul, cu atenție și acribie, descrie ieșirea în lumea bună, a globalismului antreprenorial, a localității Gaița, municipiu de referință: „Situația s-a schimbat radical odată cu instalarea noii democrații de tip occidental-capitalist cu unele apucături transatlantice, așa că a început îmbăierea în lapte de vacă Milca, iar ca mămăligă folosindu-se miere recomandată și livrată engros de Europa Liberă”… (p.5).

În valul schimbărilor de tot felul, se trecere la disponibilizări, iar pentru a se realiza este necesar ca disponibilizații să fie „sănătoși” (pp. 29-30)… Nu oricum, responsabilitatea față de oameni pare a fi maximă, așa se ajunge la spitalul de psihiatrie pentru vaccinare, locul unde se adună „crema” colectivității.

Lista celor puși pe liber vine pe canalul Forului, unii cer ca lista să fie cântată de Orfeliana, secretara de serviciu, la dispoziția directorului. Ludmila nu apare pe listă pentru că este blondă, are postul de economist-grafolog, de perspectivă…

Discuțiile la spitalul de psihiatrie despre lumea în care trăiesc personajele  sunt ample, ele vizează istoria culturii sub o notă de falsitate și ilar, cu trimiteri la texte care nu au fost citite niciodată, doar auzite pe ici pe acolo… Malraux este „fustangiul de la aprozar”, cel cu secolul al XXI-lea, care va fi sau nu religios - iată întrebarea…

Sau altă trimitere de „abis” spiritual: „-Deci, domnu Varvigeanu, continuă Ioncelul, prin poarta Raiului probabil că vei putea să-l vezi pe Moise șezând în vreun colț de grădină, cu spatele spre Pomul Cunoașterii, spunând din când în când: <<- Ay, Doamne-Doamne!, și cât m-am chinuit să scriu Poruncile alea!... Că de-aș fi avut laptop – ehe… >>” (p.43).      

La spital, asistenta Tania este minunea lui Dumnezeu, viagra (adică sexi la maxim) pentru eroii de la Gaița, cea care le administrează „blegomazin” și „feroberbitum” (p. 62), cu atenția cuvenită pentru eroii zilei…

Spitalul pare a reda scenele de la televiziunile la modă, cu dialoguri halucinante, cu trimiteri la „marea cultură” pentru a impresiona, cu avantajele intrării în UE, dar numai pentru unii, cu tentele falsei politici sociale, cu acuzații și ziceri cu ștaif. Dialogurile dintre personaje sunt savuroase, autorul știe să puncteze pentru efecte maxime, să reia teze și ipoteze vehiculate în mass-media pentru manipularea oamenilor, pentru a-i ține captivi „scenaritei”, care face ravagii printre curioșii de profesie și frustrații de serviciu…Se vorbește mult, nu se comunică ceva util…

Un roman așezat, atins de umor și ironie, scris de Dumitru Hurubă, în nota stilului său „hurubian”, acțiunea desfășurându-se sub presiunea dialogurilor vii, un teatru în proză despre lumea în care trăim, cu centru în municipiul Gaița… A fost un exercițiu literar intens pentru autor, menit să-l țină în formă, chiar dacă pe unele locuri reia unele idei din cărțile anterioare. Totul face parte din rețeta de umor și morală abordată de scriitor. Stil pe care și l-a asumat și care a fost închegat în cărțile sale anterioare: Rezervația de zăpăciți (1995); Amanții gaițelor cu cap de struț (2008); Biroul dușilor de-acasă (2013); A.D.P., Agenția Dușilor cu Pluta (2017); Scenarita (eseuri, 2016) etc. Editura Vatra veche are meritul de a fi susținut cu generozitate proiectele literare ale scriitorului, de a promova umorul și satira ca gen aparte, cu impact pentru cititorii în căutarea identității civice, a perspectivei în viață.

La final, avem câteva date biobibliografice despre Dumitru Hurubă, menite să ne ofere o perspectivă literară asupra operei sale, cu trimiteri la revistele de cultură în care au fost prezentate referințe critice despre cărțile sale (G. Dimisianu, Mircea Mihăieș, Alex. Ștefănescu, Florentina Hojbotă, Valentin Silvestru, Dan Culcer, Iulia Argint, Constantin Stancu, Al. Florin Țene, Eugen Evu, Ioan Evu etc.). Dan Culcer nota la debutul scriitorului (1986): „Textele pe care ni le propune acum Dumitru Hurubă, construite cu economie de mijloace, încercă să mențină echilibrul estetic dificil între realismul tenace, ironia blândă și sentimentalismul unor situații, prin decupaje epice inteligente și prin finaluri neașteptate”… D. Dimisianu reținea, referindu-se la comentariile TV din revista „România literară”, că textele lui Dumitru Hurubă sunt o „cronică a vieții noastre de zi cu zi, prea adesea covârșită de absurd și comic involuntar”…

Cu alte cuvinte, texte șampanizate, acompaniate de empatie umană și dinamism clasic și modern, cu accente ludice…

 

 

Constantin Stancu

 

*Hurubă, Dumitru, Fosfor și psihiatrie, roman, 166 pagini, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2022.         

    Text apărut în Revista „Vatra veche”, nr. 1/2023

Revista „Vatra veche”, nr. 1/2023. Semnal, sumar, un anotimp literar cu Nicolae Băciuț

 Sursa: Nicolae Băciuț

O călătorie pe Valea Poemului cu Lőrinczi Francisc-Mihai

 

O călătorie pe Valea Poemului cu Lőrinczi Francisc-Mihai

 

 

Poezia are multiple fețe. Toate atinse de gerul vremurilor. Pentru Lőrinczi Francisc-Mihai fiecare poezie exprimă sinceritatea, pasiunea pentru viață, miracolul petrecut sub ochii noștri. Cu volumul de versuri Amiezi cu mocăniță și cu libelule, apărut la Editura CronoLogia din Sibiu în anul 2022, poetul punctează maturitatea deplină, viziunea clară asupra vieții, acceptarea realității din spatele realității ca o certitudine care oferă siguranță. Ar părea că este un nostalgic, dar nu este. Poetul trăiește din plin existența după coordonate, ritmuri și imagini profunde. Deși sunt în joc elemente simple din viața omului, el mizează pe liniile de forță ale credinței sale, totdeauna poate exista o lume mult mai bună. Titlul trimite la mocănița care străbătea traseul Vard – Sibiu, punea în mișcare oamenii, oferea peisajul mirific, zilele în care omul se întâlnea cu sine, o călătorie simplă, necesară, care a făcut istoria agreabilă. În ochii libelulei se reflecta imaginea mocăniței, amiezile marcau esența.

În fond, este o călătorie din realitatea de azi în suprarealitatea posibilă pe care am pierdut-o. Poetul o recâștigă prin cuvinte, imagini, tablouri, valori eterne.

Elementele acestei suprarealități se adună în câteva linii de forță: mocănița ca vehicul în timp și spațiu, fără limitări; mărul poinic cu aromele raiului; cerul înstelat; gustul pâinii de acasă; călătoria pe o cale ferată cu traverse de lemn, betonul dispărând ca prin farmec din versurile poetului, lemnul făcând legătura cu alte dimensiuni; ritmul corect pe care omul de astăzi l-a pierdut; laptele muls proaspăt, alb ca o cale lactee în narațiunea istoriei; mierea de albine captând eternitatea; respirațiile care ne permit să rezistăm în istorie; poezia ca o reintrare în ritual; clopotul bisericii care punctează eternitatea; viața și moartea celor care au fost și sunt, și vor fi; posibilitatea de a coborî în halta necesară…

Călătoria inițiatică propusă de poet cititorului se realizează prin mijloace literare clasice și moderne în același timp. Mesajul este unul plin de căldură, o invitație de călătorie spre Rai, formele sunt ale poetului care leagă dimensiunile după reguli moderne sau chiar postmoderne. Volumul se susține și prin numeroase respirări, ele sunt pilonii de sprijin pentru o lume spirituală coerentă, punctează și susțin mesajul. Definiții în versuri ale lumii subtile, o lume trăită intens de poet.

Poemul poveste (pp.90-91) redă această călătorie, tablourile punctează peisajul, este descrisă starea unică de acasă, cu familia și simplitatea ei ancestrală: „…și se deschide o ușă/ și simt cum mâinile îmi alunecă în făina caldă/ la moară/ gustul merelor poinic și a fagurelui de miere/ văd norii cum își croiesc drum pe cerul albastru/ aud clopotul bisericii sporind liniștea/ în suflet/ bunătatea/ miroase a fân și a pâine de cuptor/ a cărți și a haine de sărbătoare/ așternut curat și lapte de bivoliță/ și apa din fântână/ parcă are alt gust/ de rai”… De remarcat cum liniștea sporește/ se multiplică prin clopotul bisericii, un sunet de început de lume, aducând pacea în locul acela… Sunt elemente care au fost pierdute de omul modern, rupt de legătura directă cu Pământul roditor.

Actualitatea este definită în poemul 2022: „citim/ în ziarul național/ că lumea toată se va alinia după marea resetare/ ca sateliții Sarlink ai lui Elon Musk/ oamenii vor fi toți fericiți/ niciunul nu va fi uitat în afara operațiunii global mind/ nu va dura mult și vor dispărea/ albinele…” (p.89) Va dispărea „bucuria ultimei călătorii cu mocănița”… Dispariția albinelor înseamnă dispariția vieții… Lanțul trofic, având în vârf sateliții, se va rupe sub greutatea proprie…

În poemul mocănița, scriitorul descrie mișcarea evenimentelor în istorie, analogia cu vechiul mijloc de transport colectiv este relevantă, călătorul se află într-un „tren de poveste cu ferestrele iluziilor larg deschise”, trenul „dansează peste traversele de lemn”, cu acesta au venit deportații din „pământul pietrelor reci”, de la munca forțată. Acum oamenii pleacă dintr-o țară liberă, apoi se oprește în halta Bolovani „unde timpul alunecă în fântâni” (pp.35-36). Narațiunea unor oameni este descrisă în aceste versuri care pun istoria în mișcare. Ei călătoresc dintr-o parte în alta a lumii, libertatea este foaia de parcurs, iar timpul are doza lui de iertare, fântânile rămân active în unele locuri din Valea Hârtibaciului. Memorabile imaginile destinului care a bântuit locul și timpurile, o călătorie gratuită, scrie poetul. Totul, însă, are un preț și cocoșii din gospodăriile țărănești cântă deșteptarea.

Popasuri necesare în vremuri complicate, halta Bolovani ne prezintă cheia. În aceasta urcă smerenia, casa de țară are locul ei lângă traversele de lemn. În trenul care trece pe aici nu există discriminare, lumea nu se înghesuie, călătorul este fericit. Trenul acesta duce în Rai, formalitățile au fost abolite, în halta Bolovani există un portal magic, se poate trece în altă dimensiune. Bucuria este descrisă într-un mod profund: „aveți încredere în vițelul îngrășat tăiat la întoarcerea fiului/ risipitor/ este fericirea călătorului simplu/ care se bucură în tăcere/ iubește poezia cântecul dragostea/ călătoria noastră nu se termină niciodată” (p. 40).  

Volumul se susține prin respirări, ele izbucnesc între poeme ca macii în holdă, marchează pasiunea zicerii, cuvintele se încheagă pe lama timpurilor: „să dormi pe fân în șură vara/ cazare în cer” (p.20); „desculț în grădina de mai dimineața/ rege acasă” (p.30); „grădina/ locul în care mă întâlnesc cu mine însumi” (p. 39); „cântec de păsări dimineața/ voluntariat” (p.53); „mac stingher în lanul de grâu/ suferință” (p.72); „desculț în iarba moale la crăpatul zorilor/ plimbare în rai” (p.92) etc.

Versurile curg liber, ceva le mișcă pe traiectorii spirituale aparte, se simte pulsul psalmilor și a poeziei venite din fântâni ancestrale, este un anotimp aparte în poeme, poetul s-a lăsat dus de mocăniță în locuri sigure și mirifice. Temele și ideile sunt legate de o zonă aparte, dar zburdă libere prin cultura lumii. Preiau imagini din tablouri vechi și noi, din istorii abandonate dar cu ieșire prin cer, există o rugăciune dinamică în cuvintele care se leagă. Poetul a renunțat la grafia clasică, versurile încep cu literă mică, se lasă dominat de metaforă și de narațiunea lirică, dar sunt frânte la intersecția gândurilor cu suflul istoriei de ieri și de mâine. De fapt, avem o istorie care ar putea fi posibilă, cu ritm normal care să  permită asimilarea vieții din viață. Poetul are capacitatea de a reînvia o lume aparent pierdută pentru sănătatea spirituală a fiecăruia. Cititorul se va regăsi în ritualuri refuzate… Portalul acela, din halta Bolovani, se va închide la un moment dat, va apare un „cer străin” (p.93).

În fapt, poetul definește poezia în poemul întrebare esențială, poemele sunt scrise „cu cerneală simpatică”, ca o prezență, se afișează în spații publice, unde se dansează salomee, poezia ar părea că place poeților limbuți… Lőrinczi Francisc-Mihai concluzionează: „Poezia adevărată pune o întrebare esențială/ ce faci cu libertatea” (p.103). Poezia formală: „oricâte rânduri de machiaj și de fard ți-ar acoperi fața/ nu mă păcălești/ tu ești goală pe dinăuntru/ și spui baliverne/ își afișezi doar fesele și fustele scurte/ ca să placi poeților limbuți” (p. 93).

Volumul se coagulează în jurul unor teme și idei importante, poetul a reușit să se mențină la nivelul călătoriei spirituale pe care și-a propus-o, a realizat-o, s-a bucurat pentru o clipă de ritmurile perfecte ale istoriei. Reținem câteva versuri: „acum cerul e gol fără îngeri” (p.27); „rugăciunea/ glasul tăcerii” (p.34); „lanul de grâu a început să plângă în tăcere” (p. 45); „cămașă de înger/ ghiocelul” (p. 60); „bujori de maci răsar pe broderia inimii/ timpul ca o talangă” (p. 76); „un ceas străvechi/ măsurând/ singurătatea…” (p. 76); „te-ai ascuns în poemul din zori” (p.86) etc. Se simte lectura Scripturii și influența asupra versurilor, temele sunt luate din poezia divină a textului sacru, cu sens pentru om: pământul pe care trăim este sfânt; locul omului este „acasă”, în familia sa; tărâmul promis este o țară unde „curge lapte și miere”; ritmurile existenței au coordonate precise, mocănița   definindu-le; smerenia este importantă, la fel poezia ca rugăciune sau psalm; iubirea are un loc aparte în viața oamenilor; anotimpurile definesc hotarele existenței; relația dintre oameni și relația omului cu Dumnezeu dau consistență vieții și înving capcanele morții etc.     

Volumul are o prefață semnată de Ioan Marcoș, cu titlul Transfigurări, pune la dispoziția cititorului elementele de bază ale poeziei din volum și subliniază esențele care au dat valoare poemelor, poetul propunând „o formulă proprie” (p. 17), apoi notează: „Creatorul lor atestă un simț poetic superior, o specială inspirație ce-i îngăduie să preschimbe tot ce atinge, în poezie”… Volumul are și câteva blocuri de text din analiza făcută poezie de către iubitorii de frumos, cuvinte care deslușesc lumea lui Lőrinczi Francisc-Mihai.

Mecanismele creației se deslușesc în poemul ninsoare, poetul preia imaginea atelierului de fierărie de țară, unde se formau la foc intens lucrurile care au pus în mișcare lumea: „la început era liniște/ apoi începea/ în tact/ să cadă bătăile barosului/ pe nicovală/ am fost acolo când s-a modelat pe ilău ultima/ pasăre/ prima ninsoare” etc.

Poetul descrie Geneza repetată pe Valea Hârtibaciului, sub un „cer de sticlă”, „lăcrimam de ger”, scrie el, „cuiburi de amintiri din zăpada moale/ cad din pâlnia timpului”… 

 

Constantin Stancu

 

* Lőrinczi Francisc-Mihai, Amiezi cu mocăniță și cu libelule, poezie, 145 pagini, Sibiu: Editura CronoLogia, 2022. Ilustrație coperta I: Lőrinczi Francesca – Anamaria, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu, clasa a VI-a. Prefața Ioan Marcoș.

** Referințe critice: Monica Grosu, Ioan Brad, Ladislau Daradici, Constantin Stancu, Mihai Posada, pr. Iosif Zoica, Nicolae Suciu, Ioan Popa, Valentin Marica, Maria-Daniela Pănăzan, Aurel Podaru, Ion Mărginean, Ovidiu Vasilescu, Zenovie Cârlugea.

Text apărut în Revista Banchetul, dec./ 2022

 

Constantin Stancu, ARHIVELE ABSENȚEI: POEME DIN ISTORIA DE IERI ȘI DE AZI... „așa a fost ziua de ieri, acum captivă în ochiul celui care nu s-a născut”

Sursa: rev. Banchetul dec./2022/ Dumitru Velea
 

Revista „Banchetul”, nr. 79-84 (iul.-dec.)/ 2022. Semnal, sumar, scriitori în paradigma literară de azi, bogăția literaturii române... Cultura e puterea popoarelor...

 Sursa: Dumitru Velea

Radu Igna despre cărțile Hațegului, Olga Rodica Toma: De la povestea de iubire la eseu și puterea sentimentelor

 Sursa: Rev. „Algoritm literar”, nr. 4/2022 - Ioan Barb, Textul Radu Igna

Revista „MIRACOL DE BRĂDICENI”, NR. 31/2022. Semnal, sumar, scriitori, stiluri literare, cărți cu impact

 

Nr. 31 / 2022 al revistei MdB a apărut la început de an.

Revista M.d.B. are ca director pe Ion Popescu-Brădiceni, ca redactori șefi pe Silviu Doinaș Popescu și Dan Adrian Popescu și, ca redactor șef adjunct, pe Mircea Liviu Goga, iar ca secretar de redacție pe Bogdan Chirimbu.
E un număr apreciat, printre alții, de poetul Nicolae Dragoș, de scriitorul Lazăr Popescu, de criticul literar Constantin Stancu ș.a.

În „Odiseea hermeneutică a Privirii” poetul Ion Popescu-Brădiceni reinstituie legătura dintre claritas și radiance. Apoi elogiază „minunatul orgoliu de a fi liber”, „antiburghezul de neclintit”. Mizând pe implicarea gânditorului social – ca principiu director – revista MdB îi cedează scriitorului Mircea Tutunaru contraeditorialul, în care autorul de pamflet (vezi „Popor român” – n.m., D.A.P.) denunță starea de lucruri din România.

Constantin Cubleșan semnează un comentariu „Eminescu văzut din perspectiva transmodernismului” despre monografia doctorului în filologie Ion Popescu Brădiceni „Introducere în opera poetică a lui Mihai Eminescu”, evaluată prompt ca fiind excelente „demersuri comparatiste îndrăznețe și provocatoare”, posesoare ale unui limbaj teoretic de ultimă oră imagologic și transdisciplinar.  Ion Popescu-Brădiceni este prezent cu „O introducere poetică în opera lui Mihai Eminescu pre versuri noi cu drag rescrisă la toți școlarii buni promisă”.

Mircea Tutunaru vine cu două cronici în nota lui savantă – competentă: despre două cărți: cea de versuri „Inscripție pe-o ciutură” de Ana Ionele și cea de poeme „Cartea Vieții. Supremația Eului” a lui Ion Popescu-Brădiceni.

Și cele „câteva note” ale criticului literar Constantin Stancu îl reconsideră pe Ion Popescu-Brădiceni în postura de poet, teoretician, cenzor al inspirației, dascăl de poeziei. Rebel și profesor de mitologie lirică, în același timp, el se simte acasă în Imperiul Poeziei și acasă pe Insula Poeziei. Călătorind între Jiu și Grecia antică, între manuscrise vii și manuscrise de lut sau de granit, poetul își scrie epopeea cu abnegație”.

Mircea M. Pop se referă, esențial, la volumul „Înger cronicar” de George Drăghescu; același căruia îi sunt incluse reflecțiile sub titlul „Drama artistului”. Cu Proză sunt cuprinși în „evantaiul revistei M.d.B.” Ion Elena (file de reportaj), Aurel Antonie (Simbria), Sorin Nină (Patru proze), Nicolae Rădoi (Oglinda crăpată), Ion Popescu Pupăză din Arcani la 55 de ani, Grigore Pupăză (un manifest „Vreau Pace”). 

Sectorul de poezie e cel mai bine ilustrat. Ies în evidență Ion Popescu Brădiceni (cu „Oratoriul pentru Pacea Mondială – Casa nouă din orizont”), Radu Cârstoiu (cu două poeme dedicate lui Mihai Eminescu) Constantin Șișiroi (cu „Nemuritorul, vigilența, viața), Mircea Liviu Goga (cu ciclul din cartea cu același titlu „Pe dealuri cu moartea), Gheorghe Cârstoiu, Nicolae Dragoș (cu două poeme: Îndepărtatule frate al meu; Cântec târziu, de leagăn tânăr).
Din Motru apare în paginile nr.3 1/ 2022 M.d.B. falanga motreană alcătuită din Mircea Tutunaru, Ion Sabin Cerna, Ileana Spineanu Morega, Nicoleta-Katalina Pauliș, Ana Ionele ș.a. La rubrica cea mai râvnită „Autograf” semnează Ion Popescu-Brădiceni, Silviu Doinaș Popescu, Lazăr Popescu.

 

Sursa: Gorjeanul, 30.01.2023 (Dan Adrian Popescu).

DINCOLO DE CONTINENTE ȘI ZIDIRI: Împărăția...

 

Împărăția

 

 

Dincolo de continente şi zidiri,

Mai sus de nori şi peste glie,

E o ţară veşnică de miri,

Cetatea sfântă și o Împărăţie…

 

Şi Împărăţia nu stă-n vorbe,

E putere pură, venită de Sus,

Iar peste vremuri tot mai oarbe,

Domneşte Tu, Bunule Iisus…

 

Să lăsăm îndoiala şi uitarea,

Ochii să-i înălţăm spre Cer,

Să ne lumineze-n inimi lucrarea,

Prin minunile care nu pier…

 

Împărăţia-i neprihănire, bucurie,

E şi pace prin Duhul Sfânt,

Şi viaţa, omule, adânc ţi-o scrie

În inimă, în cuget, prin Cuvânt…

 

E harul care înnobilează fiinţa,

E harul de început şi Cuvântul,

Primeşti răspunsul: Doar credinţa

Te duce-n Împărăţie, precum gândul…

C Stancu ©

 

BIBLIOTECA REVISTEI CONVORBIRI LITERARE: ANTOLOGIE, 2021. POEȚI, POEZIE, SURPRIZE LIRICE. Semnal, poeții publicați, redacția