joi, 20 iunie 2024

SCRIITORII ALEG: ALBA IULIA, 20 IUNIE 2024. Eveniment organizatoric, cultural, informal

 

ALEGERI ÎN LUMEA SCRIITORILOR

-        ALBA IULIA, 20 IUNIE 2024 -

 

 

La sediul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, în data de 20 iunie 2024, începând cu ora 10, la convocarea făcută de președintele filialei, domnul Cornel Nistea, a avut loc adunarea generală extraordinară a scriitorilor din această structură, având ca obiect alegerea președintelui uniunii pe o durată egală cu durata rămasă din mandatul domnului Nicolae Manolescu, fost președinte, decedat. S-a ținut un moment de reculegere în amintirea fostului președinte, s-au punctat câteva aspecte legate de activitatea marelui critic.

Au fost prezenți majoritatea membrilor filialei, ședința fiind condusă de președintele filialei, care a arătat regulamentul, a făcut prezența membrilor filialei etc.


 Au fost prezenți doi candidați, unul s-a retras din cursă, respectiv: doamna Simona Vasilache și domnul Varujan Vosganian, domnul Doru Ciucescu s-a retras din cursă. Acești candidați prezenți au fost validați Comisia de Monitorizarea Alegerilor la nivelul uniunii.   

Aceștia și-au prezentat programele de candidatură, arătând starea actuală privitor la activitatea uniunii și proiectele de viitor. Proiectele au fost publicate pe situl Uniunii Scriitorilor din România, au fost transmise scriitorilor din filială. Fiecare membru participant având cunoștință de conținutul lor.

Dezbaterea a fost vie, dinamică, deschiderea candidaților fiind evidentă.     

S-au pus întrebări, s-au cerut lămuriri, s-au făcut propuneri.

Pe marginea programelor prezentate de domnul Varujan Vosganian și de doamna Simona Vasilache au luat cuvântul mai mulți membrii ai filialei.       

S-au expus doleanțele privind mai buna organizare a evenimentelor literare, propunerile de prezentare a scriitorilor români și a cărților lor.

Domnul Varujan Vosganian a subliniat necesitatea atragerii tinerilor scriitori în cadrul uniunii, a încurajării lor și a promovării unor proceduri simplificate pentru accederea în această breaslă. Totodată a arătat necesitatea unei legături mai bune a uniunii cu ministerele de resort, cultură, educație, dar și cu structurile locale ale administrației.

Doamna Simona Vasilache și-a prezentat programul, subliniind necesitatea ca scriitorii mai puțin vizibili din filială să fie promovați, evenimentele literare să prezinte activitatea tuturor, plus legătura cu instituțiile de cultură și educație.

Din cadrul filialei au avut intervenții, printre alții: domnul Aurel Pantea, domnul Dumitru Augustin Doman, domnul Mihai Barbu, domnul Flaviu George Predescu, Constantin Stancu etc.

S-au prezentat câteva obiective pentru a fi preluate de candidați, în viitor: sesiuni de promovarea tinerilor scriitori în extrasezon la Casa de Creație și Odihnă de la Eforie Nord, legături cu ministerul educației pentru a permite accesul scriitorilor în școli, reparații la casa scriitorilor de la Eforie Nord, legătura cu instituțiile de cultură, prezentarea scriitorilor din filială la evenimentele organizate la Alba Iulia (poezie, proză, critică literară) în afara celor stabiliți de comisiile uniunii, la nivel central.

Personal, am arătat, că indiferent de câștigător, fiecare trebuie felicitat, tabloul stării literaturii române fiind veridic prezentat de cei doi candidați, iar analiza domnului Varujan Vosganian fiind pertinentă. Plecând de aici,  megatendințele afectând domeniul cultural, suntem în prezența unei literaturi globale, cu forțele ei economice, ideologice. În acest sens, managementul având un rol important, ambii candidați având experiență în ceea ce privește conducerea de megastructuri și relațiile necesare promovării intereselor scriitorilor. Marketingul literar având și el un rol important, în acest sens, fiecare scriitor poate să promoveze interesele uniunii, cu deschidere, obiectiv. În ce privește tinerii scriitori, e nevoie ca aceștia să aibă în vedere acumularea valorilor culturale necesare formarii viziunii asupra existenței, iar pe de altă parte să se aibă în vedere impactul tehnologiilor din societatea informațională, multe lucrări literare fiind promovate în format electronic. Lumea se schimbă, imaginea este alta, abilitățile altele.

Am propus înființarea unui festival de poezie creștină, el fiind necesar în această perioadă deoarece lipsește din proiectele uniunii, în Europa fiind susținută diversitatea. În fond, valorile creștine nu sunt legate neapărat de o biserică sau alta, de o denominațiune sau alta, ci de înțelepciunea ebraică, filozofia greacă, valorile promovate de societate în timpul Imperiului Roman, perioadă similară cu actuala perioadă. Candidații fiind deschiși spre un astfel de eveniment.

La finalul dezbaterilor, s-a trecut la vot, cu respectarea regulilor stabilite prin statut, regulamente, norme interne. Fiecare scriitor semnând pentru votul acordat în mod secret, evidența fiind strictă și urmărită de Comisia de Monitorizarea Alegerilor. Urna, sigilată, a fost preluată de comisia uniunii, urmând să fie deschisă la finalul acestei runde de alegeri, în data de 26 iunie 2024, când Comisia de Monitorizarea Alegerilor va prezenta situația finală în cadrul consiliului uniunii, pe baza unui proces verbal de finalizarea alegerilor din fiecare filială.

Procesul verbal privind desfășurarea alegerilor din filială a fost redactat de doamna Elisabeta Bogățan și semnat de domnul Cornel Nistea, președintele filialei.

La finalul ședinței, scriitorii au participat la o agapă, cu apă minerală, cafea, pizza, au schimbat cărți, au făcut fotografii, s-au încurajat, au punctat calendarul literar comun.

Din județul Hunedoara au participat, printre alții: Radu Igna, Dumitru Tâlvescu, Nicolae Crepcia, Gabriel Petric, Silvia Beldiman, Daniel Marian, Constantin Stancu, Ladislau Daradici, Mihai Barbu, Elisabeta Bogățan etc.

Domnul Varujan Vosganian și doamna Simona Vasilache, candidați, au plecat la o rundă de alegeri în filiala din Sibiu, conform calendarului stabilit.  

 

 

A consemnat:

Constantin Stancu

vineri, 14 iunie 2024

EMINESCU ȘI CĂRȚILE...

Biopoeme crescute lent

 

 

Dragi poeți, lumea vă va urî cu stil pentru că și pe Eminescu

l-au urât întâi. Voi nu mai sunteți băieții de gașcă,

lumea nu mai citește poeme cu ritm și rimă de import,

nu mai citește poeme în proză,

caută europoeme corecte estetic, politic,

biopoeme crescute lent chiar pe bulevard.

 

Dacă pe Eminescu l-au otrăvit, vă va veni și vouă rândul,

dacă i-au trecut cuvintele prin mașina de tocat carne,

nu vor scăpa nici vorbele voastre.

 

Cum vă zic, lumea vă urăște, voi nu aveți telecomenzi în mâini, voi purtați în pumni cuvinte sângerânde.

 

Acolo unde locuiește un poet, el își scrie poemele pe zidurile apartamentului de la etajul zece,

sunt poeme cu balcon și aer condiționat.

 

Atât vă mai zic:

Nu pe voi vă urăște lumea, nici pe Eminescu,

sunteți cu toții mărci industriale precum numele sfinților

din zilele de pe urmă.

Lumea urăște pe fabricantul de cuvinte,

pe angrosistul de vorbe, pe agentul de vânzări,

pe vindecătorul care are o ambulanță,

plină cu acele cuvinte de lux, cu diacritice,

și care știe cum să-l calce pe cizmă pe jandarm.

 

 

Constantin Stancu Hațeg ©


 

Petru Istrate, PRIN FEREASTRA TIMPULUI, Editura Marist, Baia Mare, 2024. Un roman autobiografic dens. Omul între mandibulele vremurilor



 

Radu Ulmeanu, DE CE ARDE SOARELE, poeme, Editura Grinta, 2024. Semnal, între moarte și tandrețe



 

Maria-Daniela Pănăzan, Dumitru Ichim - 80 și prietenii


 Sursa: Răsunetul culutral, iun. 2024



Sursa: Cadran mureșean, nr. 5/2024

RĂSUNETUL CULTURAL, IUNIE 2024. Semnal, câteva semne culturale


 

PREMIILE UNIUNII SCRIITORILOR ACORDATE ÎN ANUL 2024


 

CADRAN - JURNAL MUREȘEAN, nr. 5/2024. Semnal, literatură, viață, întâlniri culturale, cărțile de azi


 

marți, 11 iunie 2024

Radu Ulmeanu, Orfeu, poeme, Editura Grinta, 2024. Semnal, poemul ca o ploaie de vară...



 

Remus-Valeriu Giorgioni, GLORIA -ȘEKINA (V0L. II), Editura Risoprint, 2024. Elemente ale cunoașterii, teologie, apologetică, literatură, existența între a cunoaște și a cădea


 

Andreea-Florina Porcărașu, Teme și simboluri în lirica Anei Blandiana, eseuri... Editura Vatra veche, 2024


 

O BERE CU AROMĂ DE ZGURĂ

CONSTANTIN STANCU


 LA O BERE CU AROMĂ DE ZGURĂ

(fragment)




A fost o zi de pomină în Vadu Ars, cei din primărie au organizat „Zilele Berii”, o sărbătoare devenită tradițională. Au fost prezente multe companii de fabricarea berii din țară, mulți distribuitori. Trist era faptul că fosta fabrică de bere din județ s-a închis și lichidat, făcea o bere bună, din apă de primă calitate, o apă de munte. Enigmele din economia de piață au dus la dispariția ei. Când funcționa combinatul industrial din localitate, muncitorii, când avea loc schimbul dintre ei, la ieșirea din „șut”, luau în fugă o bere rece, mai ales în zilele călduroase. Vremea aceea a trecut.



Acum oamenii primăriei, în frunte cu primarul Sorin Militaru, fostul comandant al poliției locale, ajuns la vremea pensiei, s-au mobilizat cu brio. Prin centrul localității a fost interzisă circulația autovehiculelor, au fost închiriate spații de amplasarea corturilor alimentare și cu produse tradiționale, corturile celor care vindeau bere și alte băuturi. Multe corturi au fost amplasate pe „bulevardul” central de o parte și alta. A fost amplasată și o scenă în locul cel mai important, aproape de liceul din localitate. Au fost invitate formații de muzică populară, de muzică modernă, umoriști, cântăreți cunoscuți, actori cu vorba la ei. Festivalul, devenit celebru, a fost deschis de primarul din Vadu Ars, de celelalte oficialități și personalități politice. Era un moment special pentru ca toți să iasă „în față” și să vorbească oamenilor adunați, să-și facă simțită prezența. Un miros îmbietor de carne la grătar, fripturi, mici la grătar plutea prin toată localitatea. Mirosul făcea minuni, atrăgea lume multă, au apărut și câinii vagabonzi și alte animale curioase și flămânde. Oamenii circulau în voie, se opreau în grupuri la mesele amenajate lângă acele corturi comerciale, beau bere, mâncau mici, vorbeau cu glas tare și se bucurau de festival. Festivalul a fost deschis de primarul din Vadu Ars, care a vorbit oamenilor despre deschiderea tuturor oficialităților pentru aceste evenimente speciale, care marcau importanța întâlnirii dintre oamenii care au avut rezultate bune în oraș. A vorbit cu patos, lumea a ascultat sub presiunea mirosului care venea din zona grătarelor. În spatele lui au stat politicienii din partidul aflat la putere, polițiști, personalități din județ și localitate. Muzica i-a urmat. A cântat și Bill Zugravu și ceilalți invitați.

Au fost organizate și câteva evenimente culturale în sala de spectacole a liceului din Vadu Ars, au fost prezente unele persoane, mai ales angajații primăriei, care erau prezenți peste tot, în general, profesori, pensionari, foști militari ieși și ei la pensie. Radu Costin, scriitorul pasionat, fostul profesor, și-a prezentat cărțile sale despre zonă. Lumea a ascultat, autorul le-a dat cărți cu autografe. A rostit și primarul câteva cuvinte.

*Text din romanul Migranți fără bagaje

Revista „Boem@”, nr. 6 (184)/2024. Semnal, sumar, raftul de cărți, literatura ca alegere


 


joi, 6 iunie 2024

Arta pierdută a copilăriei cu Isabela Maria Hașa

 

Fascinația copilăriei cu Isabela Maria Hașa

 

 

În data de 6 iunie 2024, începând cu ora 11, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, cu participarea reprezentanților din Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara  (ASOCA), în sala de lectură a bibliotecii, s-a desfășurat cu entuziasm  evenimentul cultural prilejuit de lansarea cărții Păpușa pierdută, București: Editura Cervantes, 2024, autoare Isabela Maria Hașa. Artistă la Teatrul din Deva și autoare de cărți, ea s-a arătat entuziastă și a oferit o rețetă inedită, participativă, mai ales din partea copiilor prezenți în sală. O zi în care scriitorii şi poeţii hunedoreni, alături de iubitorii de poezie, bibliotecari și reprezentanții presei hunedorene, precum și a numeroși copii veseli și deschiși, au sărbătorit  evenimentul. Copiii au pus numeroase întrebări legate de carte, iar Isabela Maria Hașa a răspuns cu promptitudine, lansând numeroase trimiteri la anii fericiți ai copilăriei, precum și o paralelă cu anii copilăriei de astăzi.


În curtea bibliotecii organizatorii au prezentat pe panouri publicitare, în format mare, evenimentele culturale din județ, plus câteva mese și bănci aranjate pentru cei mici, care au umplut curtea de râsetele și voioșia lor molipsitoare.

Evenimentul a fost deschis de domnul Ioan Sebastian Bara, directorul bibliotecii județene, care a avut cuvinte calde pentru autoare și pentru cei prezenți, a citat din activitatea acesteia și a remarcat numărul important de participanți, mai ales a copiilor.

Educatoarele au făcut o frumoasă prezentare a cărții, a anilor copilăriei, a frumuseții în jurul părinților, bunicilor, educatoarelor.

Actrița Isabela Hașa a recitat câteva fraze din cartea lansată în data de 6 iunie 2024.

Isabela Maria Hașa a acordat autografe pe noua carte dăruită celor prezenți, a ținut să aibă cuvinte calde pentru fiecare și să mulțumească prietenilor care i-au fost alături.

La finalul evenimentului, domnul Ioan Sebastian Bara a invitat pe cei prezenți să realizeze o fotografie de grup în curtea bibliotecii. Cei prezenți au schimbat impresii, cărți, au salutat evenimentul, entuziasmul și bucuria de a fi reclădit împreună, pentru câteva ore, frumusețea copilăriei,  s-au întreținut la o agapă literară…

Biblioteca a fost, pentru câteva ore, un loc al bucuriei, pasiunii pentru literatura destinată copiilor, a dreptului la inocență.

 

A consemnat

Constantin Stancu

 

 

 

 

 

marți, 4 iunie 2024

Maria-Daniela Pănăzan, POEZIA LUI DUMITRU ICHIM... Editura CronoLogia, 2024 și reperele literare de azi


 

Vatra veche, nr. 5/2024. Semnal, sumar, cultura în Cetate, semne literare și actualitatea mesajului spiritual...


 



DUMITRU ICHIM ȘI PRIETENII... Sibiu, 7 iunie 2024


 

ANTOLOGIA CRITICII ROMÂNEȘTI DE ÎNTÂMPINARE

 

Lidia Vianu
şi
Contemporary Literature Press [ https://editura.mttlc.ro/ ],

sub patronajul Universităţii din Bucureşti, al Institutului Cultural Român, al Uniunii Scriitorilor din România, al British Council şi al Muzeului Naţional al Literaturii Române




anunţă Concursul pentru a alcătui

ANTOLOGIA CRITICII ROMÂNEŞTI DE ÎNTÂMPINARE

volum care va fi tradus în limba engleză de Lidia Vianu în
Seria “Lidia Vianu Translates”, 2024

Tema antologiei:
AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI

Cerinţe:

1. Recenzia trimisă va avea maximum 3 pagini, cca 1.500 cuvinte.
2. Recenzentul este rugat să menţioneze titlul, autorul, editura, anul apariţiei volumului ales.
3. Criticul este rugat să trimită o scurtă prezentare a operei lui, inclusiv anul naşterii.
4. Recenziile privesc exclusiv pe autorii români contemporani [poezie, proză].

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită textul până la 1 octombrie 2024,
la adresa lidia.vianu@gmail.com