Hârtia
Hârtia suferă totul:
Insomniile, sudoarea rece, petele de sânge de pe cămașă,
umbrele care dinamizează pereții, pecețile,
ura calculată matematic în fiecare zi.
Fragilă, se destramă într-o flacără,
un tăiș amar în seară.
În urma ei rămân cuvintele,
ele trec de la om la om precum lepra,
precum bolile fără leac,
nu se văd, dar lumea putrezește,
se deplasează spre alte ființe.
Sandalele înfloresc în picioarele scribilor.
Constantin Stancu ©
Eminescu și Evanghelia:
„Învățăturile lui Buddha, viața lui Socrate și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului Lao-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului, n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altuia. Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrate a băut paharul cu venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a antichității. Nu nepăsare, nu dispreț: suferința și amărăciunea întreagă a morții au pătruns inima mielului simțitor și, în momentele supreme, au încolțit iubirea în inima lui și și-au încheiat viața pământească cerând de la tată-său din ceruri iertare prigonitorilor.
Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din
sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă
formă a existenței umane, acest sâmbure de adevăr care dizolvă adânca
dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă.” („Timpul”,
VI, nr. 81, 12 aprilie 1881, p. 1).
*Foto: Statuia lui Eminescu la Deva, 15 ianuarie 2017
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,
cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 28 august
2025, un eveniment cultural-literar cu titlul ZIUA LIMBII ROMÂNE, cu un citat
din Nina Casian: „Chiar de voi fi îngropată/ într-o străină țărână,/ tot
învia-voi odată/ în Limba Română”. Evenimentul s-a desfășurat în sala de lectură a bibliotecii.
Din păcate, o parte din scriitorii din județ s-au dus spre alte orizonturi. Cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru activiștii limbii române.
Au publicat și ei în revistele din județ: Banchetul, Semne, Ardealul literar, Nova Provincia Corvina, Provincia Corvina, Algoritm literar, Ritmuri hunedorene, Vox Libri, Columna, Arena...
Sau Empatia Divina
Tulpina mileniilor
s-a smuls din Marele Sine
Nici mintea nu-i mai ştie nici înţelege noima, rostul,
Rânduiala. ,
Memoria lumii a erupt prin miriade de halouri fisurate
De la substanţă la Inteligencia Sacra ceva s-a epuizat
Şi astralul nu redistribuie e doar neant
Reminiscent ; şi
imemoriala foame a morţii de repaos
A seminţei zburate din haos
Umanul a fost sădit şi
ciclic altoiul
Captiv în mişcarea spirală
„Precum în cer aşa şi pe terra”
precum în atom aşa şi în om
din sălbăticia libertăţii ultra-pure
săltând pe talazurile timpului
fractalic compozit
numărul divin
oglindindu-se –n etern cu nesaţiu de sine.
(Fiinţa este rediestezică
Şi telepatică .
Ceva atemporal se ascunde operei, sieşi !
Ne reumple de enigmă cunoaşterea .
Eroarea care determină în derizoriu
Sublimul
Şi prin aceea că murirea este
măsurată în infime răsăriri şi amurguri
pentru ca fiinţa să poată suporta
şi ideea să transceandă palpabilul
suntem foame a
energiei de sine
îngemănaţi cu visul şi fantasmele
care au umbre fascinant colorate
din sfărmata aură Apheiron
ay ! substratul biochimic al trsiteţii acesteia !
ay,freatica memorie şi izbucnirile ei
periodice –n insesizabila panoramare a
Precesiunilor !
Murim
Memoria murmură agonia orgasmul şi visul
triada şi Legea anamnezica confirmată de
intuiţia lui Niels Bohr
Cromozomul inaccesibil cunoaşterii
Îl purtăm implantat
Auto-distructiv a se salva dăinuirea
Însă prin Sacrificiul naturii
Pe cadranele Celuilalt Timp
Frate şi soră Unul despicat
reciproc din incestul gemelar al
genezei
nu ochii nostri văd
ci vederea vede
nu creierul nostru cugetă
ci inteligenţa sophia duhul
nu lumina o vedem ci
ca raportare
viteza luminii
cum strălucirea lunii pline
este doar oglindirea ternului
dintr-un soare îndepărtat
ce se autodevoră
suntem Lumină
prin aceea că oglindindus-e-n
relativitate
atracţia gravitează Urobouros
înghiţindu-şi
ciclic
primordială sămânţa
perpetuum pulsatoriu
călătoreşte spre Inefabila Noapte
L’Inconnosabile
Splendoarea eonilor Muzica Sferelor
În lobul temporar
Întredeschisă poarta conturându-l pe zeu
Fereastra altui
spectru
Viziune :
Să –şi recunoască Părintele Fiul.
LA CEASUL SERII
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 28 august 2025, un eveniment cultural-literar cu titlul ZIUA LIMBII ROMÂNE, cu un citat din Nina Casian: „Chiar de voi fi îngropată/ într-o străină țărână,/ tot învia-voi odată/ în Limba Română”.
Manifestarea a fost dedicată Zilei Limbii Române,
sărbătoare națională care se sărbătorește, de obicei, la 31 august, dar, din
motive obiective, organizatorii au preferat ziua de 28 august pentru a da
posibilitatea ca mulți iubitori de cultură să poată participa la acest
eveniment.
Directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”
Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara, a organizat momentul aniversar împreună
cu personalul bibliotecii, prezenți fiind și unii membrii ASOCA (Asociația
Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara). Dânsul a evocat importanța
evenimentului, a mulțumit scriitorilor și iubitorilor de literatură din județ
pentru contribuțiile aduse la „creșterea Limbii Române”.
Au condus cu pasiune, căldură și deschidere poeta Paulina
Popa. Au participat mai mulți iubitori
de cultură, scriitori din județ, poeți, profesori. Biblioteca a asigurat cele
necesare, inclusiv căldura de care este nevoie în aceste momente festive. S-a
cântat Imnul Național de către
artistul Ciprian Sebastian Fodor, cei prezenți au susținut versurile imnului cu
glasuri atinse de emoție. S-a ținut un moment de reculegere în memoria Marianei
Pândaru, poetă, editoare, făcătoare de reviste culturale, jurnalist, trecută
spre alte orizonturi. Apoi au avut scurte expuneri sau au recitat, printre
alții: Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Dumitru Dumitrescu, Daniel Marian, Dan
Valentin, Daria Dalin, Daniel Mariș, Constantin Stancu, Mirela Cocheci, Gelu
Dobrescu, Ioan Vasiu, actrița Isabela Hașa, toți transmițând fiorul liric și
magia limbii române. O laudă adusă limbii a fost prezentată de Tiberiu Vințan,
poet, editor, prezentator de evenimente importante în județul Hunedoara. Prin
colajul de citate, evenimentul a fost luminat de cuvintele a mai multor
scriitori, Nichita Stănescu lăsându-ne moștenire „patria mea, limba română”.
Au recitat și au avut scurte intervenții emoționante
creatori și pasionați de literatură și frumos, colaboratori ai revistei
„Piedestal”, editată de bibliotecă și ASOCA,
numeroși participanți: Dorel Neamțu, Hora Hurban, Mărioara Ardelean,
Alexandru Mariana, Florentina Mitrică, Dumitru Tuhuț, Cupșan Ianina, Maria
Sângerean, Cornelia Neaga. Un recital de la folclor la umorul de bun gust, de
la poezia de azi la pamfletul bine temperat. Limba română a fost omagiată cu
har și bucurie.
Doamna Paulina Popa a menționat frumusețea limbii române
așa cum au promovat-o scriitorii și oamenii de cultură de-a lungul timpului.
Au fost și momente în care s-au arătat aspectele negative
care influențează limba română, împrumutul preluat fără luciditate și
discernământ din alte limbi străine, un cosmopolitism de cartier și de gașcă.
Constantin Stancu a prezentat un scurt eseu legat de
folosirea abuzivă a unor jargoane fals juridice, folosite zilnic de presă sau
formatorii de opinie, menite să deruteze și să manipuleze opinia publică. A
făcut trimitere la Constituția României, scrisă în limba română pentru a
stabiliza democrația în România. Citatul prezentat a fost din Ion Luca Caragiale (cacofonie acceptată): „Cinste și gramatică”!
Dumitru Dumitrescu a rostit o scurtă notă despre frumusețea
limbii române.
“Ziua limbii române” a fost ocazia prin care cei care
iubesc cultura să se întâlnească și să schimbe păreri. Cei prezenți au putut
prelua revista „Vox Libri”, editata de bibliotecă.
Limba română a dus
la coagularea conștiinței naționale: Constituția, Biblia, numeroasele cărți ale
românilor, stabilizarea dreptului civil și a celui comercial, a diplomației și
spiritului universitar. De-a lungul timpului, în județul Hunedoara, scriitorii
și oamenii de cultură au iubit limba română: Eugen Evu, Dumitru Hurubă, Ioan
Evu, Dumitru Velea, Radu Igna, Ioan Barb, Daniel Lăcătuș, Mariana Pândaru,
Valeriu Bârgău, Gligor Hașa, Radu Ciobanu etc. Biblioteca județeană
din Deva păstrează acest tezaur de cultură și limbă română în rafturile ei.
Numeroase reviste care apar în județ au promovat cultura și limba română: Banchetul,
Semne, Ardealul literar, Nova Provincia Corvina, Algoritm literar, Ritmuri
hunedorene, Vox Libri, Columna, Arena, Piedestal, Amfiteatru…
Unele au dispărut din viața socială, biblioteca, însă,
păstrează colecțiile ca moment de cotitură în istoria recentă.
La final cei prezenți au legat prietenii, s-au întreținut
la o agapă, au schimbat cărți, reviste.
Ziua Limbii Române, o sărbătoare a conștiinței… Biblioteca
a pregătit și apă pentru cei însetați, plus plăcinte fără răvașe, dar gustoase
și în număr de ajuns pentru fiecare participant.
A notat C Stancu Hațeg©
Scandal pe situația magistraților, cu pensii babane și pensii la promoție. Sar președintele, primul ministru, CSM, formatorii de opinie etc. Complicat. Cum legislația se modifică de foarte multe ori, fiecare modificare intrând în vigoare la date diferite, e greu să ai o practică unitară. ICCJ nu poate stabili o practică unitară pentru un articol deja abrogat sau modificat. Pe de altă parte, multe instanțe nu au numărul de judecători necesar, unele sub 60% din personal. În această situație, oamenii evadează din sistem imediat, e normal. Presiunea pusă pe magistrați este efectul, cauza este la politicienii din parlament. Cu cine se ceartă puterea executivă? Cu cea judecătorească sau cu cea legislativă? Nu prea e clar, magistrații nu-și dau ei legi. Și, da. Orice cerere de pensionare are număr și dată de înregistrare la CSM, nu cred că această instituție nu înregistrează cererile. Pensia este un drept al omului, nu o decizie a CSM sau a președintelui. Codul fiscal și Codul de procedură fiscală are câteva sute de modificări. Mai vorbim de evaziune fiscală? Codul penal și Codul de pr. penală au sute de articole declarate neconstituționale. Mai vorbim de corupție, de sancțiuni? E cam complicat. Numărul de dosare pentru un judecător este dublu față de media europeană. O statistică mereu ocolită. Problema e la clasa politică, nu la magistrați. Președintele, într-o declarație publică, organizată la Cotroceni, făcea afirmația că la CSM există debandadă. Trebuie să ai și niște cunoștințe juridice minime. Prima zi de pensie pentru un magistrat este ziua în care se publică decretul în Monitorul Oficial. De unde să viseze magistratul când va decide președintele să semneze și să publice decretul?
Să ne
înțelegem, judecătorii (nu cred că procurorii sunt magistrați, mai degrabă,
avocați ai statului) fac parte din puterea judecătorească, a treia putere în
stat, alături de cea legislativă și cea executivă. Nu poți să-i compari cu
frizerii. Au un statut aparte, reglementat de legislația internațională,
nu e după cum vrea orice comentator pe FB. Un judecător nu se supune
președintelui, parlamentului, guvernului. Un președinte, după ce iese la
pensie, are vilă de protocol, pază, secretară, plus indemnizație. Nu credeți că
și președintele ICCJ, vârful justiției, ar trebui aibă la fel? Sau nu ar trebui
să aibă nici unii, așa ar mai fi corect. Puterile sunt egale în stat,
judecătorii nu stau la mâna președintelui sau a guvernului. Nu și-au dat ei
legile, parlamentul le-a dat. În mod repetat, în 2023 și 2024. Acum un an nu se
știa? Ba da, dar parlamentarii au băgat skepsisul în proiectul de lege pentru a
cădea la CCR. Apoi au început propaganda. Prea de multe ori domnii politicieni
s-au folosit de judecători, e simplu, nu pot da replici, nu pot angaja
formatori și deformatori de opinie. Politicienii pot, au subvenții de la buget,
fac parte din partide. Prea s-au folosit, pentru voturi, de magistrați. Au
făcut-o cu cinism, în 30 de zile le schimbăm statutul. Bine, Constituția e
facultativă când politicienii se folosesc de magistrați. Se poate discuta, deși
s-a mai discutat și legea are reeșalonări de termene pentru ieșirea la pensie.
Poate 60 de ani, ar fi o vârstă potrivită, dar nu de ieri. Pe de altă parte,
guvernul se plânge că nu are bani la buget, dar din ce îi aduni dacă nu
practică impozite pe tranșe de venit? Poate nivelul pensiei să fie cam 80% din
venitul net, se scad impozitele și rezultă 60% ( 10% impozit + 10% CASS).
Oricând puterea judecătorească poate ataca la CCR o lege, poate declanșa un
conflict juridic între puterile statului. Frizerii nu prea pot, nici
consultanții. Respect pentru judecători, toate mizeriile politicii năvălesc în
justiție. Să vedem ce litigii se vor declanșa după noile reglementări. Și, să
fim sinceri, scandalul vine să acopere scandalul cu Anastasiu, cu TVA crescut, cu
impozitarea pensiilor etc. Nu mai vorbim de indexarea pensiilor care nu s-a
realizat. Acești judecători au dus greul tranziției, reconstituirea
proprietăților pentru că politicienii au vrut să ne întoarcem în evul mediu;
întreprinderi de stat transformate în companii private; posibilitatea atacării
actelor administrative ale instituțiilor; Noul Cod civil, Noul Cod penal, Noul
Cod de procedură penală etc. Ce ar fi să faceți fotografierea zilei de muncă la
un judecător și fotografierea zilei de muncă la un parlamentar sau la un
ministru. Ce credeți că ar rezulta?
Constantin Stancu ©
Despre o istorie a cărților. În zona Hunedoarei,
inclusiv în Țara Hațegului, au existat mănăstiri care au pus în valoare aceste
aspecte legate de limba română: Prislop, Răchitova, Râul de Mori – Suseni, Sibișel, Vaidei, în
secolele XIV-XV. La Prislop au venit tineri pentru a învăța carte, a deprinde o
meserie specifică: zugrăveli, pictura icoanelor, desene, copierea cărților,
ilustrarea lor, o activitate migăloasă și care impunea dedicare, disciplină,
credință, rânduieli specifice. Călugărul Nicodim de la Mănăstirea Prislopului a
scris, între anii 1400-1405, Tetraevanghelul slavon, carte edificată pe
pergament şi înfrumuseţată cu frontispicii, având o valoare aparte, exemplu
pentru tineri și lumea bisericească.
Cărțile erau
achiziționate din diverse motive, specifice vremurilor vechi. De obicei,
preotul sau slujbașul bisericesc achiziționa o carte. De multe ori, o
comunitate se implica, era necesar efortul material colectiv. Era, poate,
singura din acea zonă. Unii o dăruiau, moment de mare smerenie și slujire
duhovnicească, puțin știau să citească și să prețuiască o carte. O carte
dăruită constituia motiv de protecție divină. Erai ferit de evenimente
nedorite, cataclisme, căderi. Uneori, acest gest însemna un eveniment aparte al
familiei donatorului, sau o iertare de mari păcate. Alții erau dornici de
publicitate, de aprecierea comunității, de mândrie personală sau un gest care
marca starea lui socială.
O carte avea un
preț însemnat, raportat la starea economică a vremii. Însemna valoarea unui
Mercedes bun din ziua de astăzi. Tirajele erau reduse, meseriași tipografi
puțini, distanța de la locul realizării ei era mare, negociatori pricepuți
puțini, costuri mari de procurare. Sunt multe analize, ele arată cât de greu se
procura o carte. În anul 1699 în casa preotului Avram din Hațeg, de față cu
alți martori, fețe bisericești din Hunedoara, Tuștea, Fărcădin și Silvaș, s-a
tranzacționat o Evanghelie menită să învețe poporul. Despre achiziția de cărți destinate slujirii
în biserici, sunt multe date legate de Țara Hațegului, în localități ca Sălașul
de Sus, Bucium. Cărțile erau realizate, însă, la Alba Iulia, Blaj, Bucureşti,
Iași, Mănăstirea Dealu, Târgovişte. Monedele în care se făceau plățile erau:
florinul, pitacul, grosul, zlotul, crăițaru, groșița, mărieșul etc. Toate reflectau
pozițiile imperiilor, voința conducătorilor aflați pe tronuri, evenimentele
grave, crize, războaie, mutări de populație, migrații…
Cărțile erau pentru
diferite stări sociale, pentru comunități sau pentru cei cu stare materială.
Erau cărți cu ferecătură de argint și cu pietre prețioase, ele însemnau și o
investiție sigură pentru unii cu stare socială.
STEA ÎNLĂCRIMATĂ,
de Ioan Evu
S-adorm în munţi şi să mă pască mieii
ca pe o iarbă crudă în april.
cu boturi moi să rupă blând din mine
până-mi ajung la trupul de copil.
Să-mi înflorească aerul pe gură
vocalele pe care le-am uitat
şi eu eliberat de sub armură,
să fiu pământul bun pentru arat.
Când vor porni ţăranii să îl are
şi vor înfige fieru-n carnea mea
din pieptul meu vor răbufni izvoare
să oglindească-nlăcrimata stea ...
În limba română
Frica este o certitudine, aşi dori să fiu iarăşi copilul care învaţă
primele vorbe în limba română,
trupul se revoltă, are nevoie de timp, de apă, de tăceri, de radiaţia sângelui.
Îmbrac costumul cel serios,
negru şi cu linia curată, costumul vechi de mire,
nu l-am purtat de zeci de ani,
miroase ciudat, o haină scoasă în afara timpului de clorofilă,
e mirosul unui tânăr care speră să evadeze din
alfabetul unui limbaj pierdut.
Îmi pun costumul cel negru, ies în oraş,
pe marile bulevarde de neon ezit între a fi şi a nu fi...
Constantin Stancu ©
JAR SUB
ZĂPEZI
nu risipi anotimpul
iubirii
cât o noapte polară
nici văpaia ei
tăinuită sub blănuri
adunate în vânători de demult
vei rămâne o pată de
lumină
să-mi țină de ancoră --
chip pictat cu flacără
la vremea amurgului
te voi însoți în veșnicie
Aurelian Sârbu
IISUS
I-au împărțit la sorți
cămașa,
Crucea i-au vândut-o
bucată cu bucată,
L-au dat și morţii, vrăjmașa,
Într-o uitare veșnic neterminată...
I-au vândut și chipul pe
nimic,
I-au risipit pildele
pe-arginţi
Sângele tămăduitor, pic cu
pic,
Rătăcindu-L trist printre
sfinți...
Când draperia la altar s-a
frânt,
Lumina a biruit în
noapte,
S-a născut din moarte un
Cuvânt,
Apostolii topitu-s-au în
fapte...
Deasupra de vreme, ca un
fulger,
Va veni tainic, clar și sfânt,
Nu va fi mit, și nu va fi
cuget
Să nu fie salvate prin
Cuvânt...
E calea, e adevărul, e și
viaţa,
E-mplinirea tainei și a
legii,
De pe ochii tăi se ia
ceața,
E veacul în
care pier regii...
Regii pământeni și idolii
Se duc în
umbre și-n pământ,
Se nasc și trăiesc
ctitorii,
Pentru-nviere în
dulce cuvânt...
Constantin Stancu ©
Mi-a trecut prin minte un gând. Vorba lui Bulă: „Bine că nu mi-a trecut un glonț”… Ce-ar fi să vând cărțile astea. Poate fac un ban bun. Cine mai cumpără cărți? Mă voi întâlni cu oameni, e doar un motiv… Cui îi mai pasă de cărți? Chiar dacă vând câte una cu un leu bucata, sau cu doi… Nu e mult… Fac vreo sută de mii. Ce de bani! Plus că socializez… Fără să vreau am lovit paharul din fața mea cu mâna. Lichidul s-a prelins pe fața de masă, apoi pe covor. Curgea lent și sigur. S-a oprit la picioarele mele. Priveam pata de lichid, părea o hartă veche. O țară străină proiectată la mine pe covor… Cui îi păsa? Am să dau un anunț pe contul meu de pe rețeaua socială, pe Internet. Poate…
-
Trăsnete!
Nu meritați ceva mai bun! Să vă „arză” focul, boieri! Nu dați nimic la un om
sărac!, striga un vagabond pe stradă. I-am auzit glasul ruginit de băutură și
tutun.
În unele seri trecea un vagabond prin Valea
Albă, cerșea cu glas tare. Avea nevoie de bani pentru băutură. Uneori muncea pe
la oameni, ziua săpa prin grădini sau căra sacii de gunoi la o groapă mare.
Niciodată nu-i ajungeau banii.
O liniște suspectă s-a lăsat peste
camera în care stăteam. A coborât brusc, ca o ceață. Nu știu de unde a căzut
aici…
(Fragment din romanul Traficantul de cărți)
Constantin Stancu
Dumitru Tâlvescu: În univers nu
e pustiu…
Lucrurile care sunt aproape de inima omului rămân, sunt importante și zilele capătă o altă dimensiune. Pentru unii poeți lumea se modelează după ritmurile inimii, cu timpul lucrurile se așează în matca lor. Cu volumul de poeme ARCANA ANIMAE, publicat la Editura Cetate din Deva, în anul 2024, Dumitru Tâlvescu serbează timpul poeziei care l-a capturat în ființa fragilă de poet. Unele poeme au titluri, alte sunt texte care se ivesc din alte texte, fiorul liric trece prin vocale și consoane, prin mărturie.
Poetul este în căutarea unui loc liniștit, poezia îi oferă acest tărâm. Nu
caută să inventeze ceva nou de dragul noului, este adeptul păstrării unei linii
clasice, bazată pe lecturile sale, pe experiențele de fiecare zi, pe momentele
în care poezia țâșnește pe neașteptate în locuri simple. Legătura cu natura, iubirea,
lipsa iubirii și indiferența, timpul abrupt. Limbajul care clădește și aduce
liniște, anotimpuri cu semnele în arborii îndrăgostiți. Poezia care vine ca un
animal îmblânzit și dă semnificație fiecărei clipe. Acestea sunt stările,
tablourile volumului.
Ajuns la vârsta descoperirilor solide, poemul se încheagă și dă direcția,
lumea este în derivă, poetul simte toate aceste cu acel organ unic, specific
celor care așteaptă miracolele, misterul nu este în adânc, este în lipsa
luminii: „Sextantul s-a defectat./ Căpitanul nu înțelege deriva corabiei;/
Pământul nu se zărește la orizont,/ Vânturile stau în expectativă,/ Pânzele
sunt strânse pe catarge./ Cârmaciul ghinionist se bucură,/ Marinarii sunt
triști, cu ochii în larg,/ Corabia cheamă stele mai aproape,/ Înainte să se
scufunde mai adânc în noapte” (p. 70). Un fior romantic străbate poezia lui
Dumitru Tâlvescu, versurile sunt clare, legate de sentimentele sale, de
constatările care fac diferența dintre faptul divers și lumea poetului. Într-o
lume în derivă există poezia…
Revolta sa este cenzurată, în fond adevărul contează în lume, un reper în
timpul ce ni s-a dat: „Adevărul se dă la liber,/ S-au desființat parantezele./
Acum poți să mori mai frumos, / Învelit în litere și semne./ Chiar și la colțul
blocului,/ Unde nuntesc șobolanii,/ Iar rimele pier în canale” (p. 10).
Un reper existențial îl oferă artistul, Brâncuși este arhetipul, cel care dezleagă sistemul frumosului, dă
o nouă direcție, opera sa debordează în eternitate, păstrând rădăcinile de la
Peștișani. Suntem invitați să vedem noua geografie artistică, cea care
contează, nu prin resursele minerale, ci prin semne, simboluri, credințe.
Poemul dedicat marelui sculptor poartă acest titlu, Brâncuși, pecete peste
poeme.
În corpul poemelor se află cheile care deschid perspectivele lirice:
„Îngerul său înghite zilele pe nemestecate” (p. 45); „Realitatea dintre eu și mine-i
ștearsă” (p. 47); „Dar mai era și lumina aceea stranie,/ Care estompa umbra
cuvintelor” (p. 75); „Sub cerul etern se vorbește în șoapte” (p. 44) etc.
În căutarea divinul, poetul se identifică prin natură, în pădurea care mai
poate tulbura ființa. Este o viziune panteistă, Dumnezeu este în creația Sa
prezent, atrage viul cu viul: „Uite, crengi îngemănate înfrățesc un arbore cu
altul;/ Își tot transmit prin frunze mesajul, apoi saltul/ Prin aerul rece din
tine, cu păsări cu pene ca lutul,/ Mirosul de moarte din frunze căzute, obolul/
De umbre ce lungi se adună-n zadar…” (p. 51). Același ritual și pentru ea și
el, acolo, sub ocrotirea pădurii, cu „lumina ce-și caută un culcuș în stejar”…
În unele poeme se strecoară nostalgia, vremurile tinereții cu tot aurul din
ele îl fac pe poet să capete forța de a străbate zidurile timpului, cu frumusețea
dintâi, să ajungă în rai. Acolo, pe zidurile Raiului să-și scrie dorințele
permise, pentru ca prezentul amar să nu se simtă: „Pentru că am trăit și am
văzut/ Sclipirea luminii spre absolut” (p. 104). Poetul poate străbate timpul
de la prezent spre trecut, visând spre un viitor posibil, revigorat. Este
dorința fiecăruia dintre noi, nostalgia după vremuri de putere și frumusețe.
Din păcate, destinul s-a scris, dar dorul rămâne: „Mi-e dor, așa, de toate,/
Cum au foste ele așezate”… Timpul prim al creației nu se mai întoarce, mai poți
duce în rai „o mână de vise”.
Când rămâne în oraș, perspectiva se schimbă, este sordid și negru. Mai
mult, „asfaltul s-a tocit de atâta umblet”. Autorul simte răceala lumii: „Un
second hand a devenit și lumea,/ La început de nou veac trist./ Din cer, un
Dumnezeu grăbit/ Întoarce din priviri destinul” (p. 16). Oameni care s-au
pierdut, destinul atins de venin a afectat lumea. Este o imagine de un realism
abrupt, oameni departe de natură, prinși în bucla unui timp de second hand.
În alt poem, el vede lumea în cădere, totul absorbit de o gaură neagră,
spre o altă lume, cu „alt infinit”… (p. 82). Problema vine brutal, finalul este
și în mintea omului: în noua lume ea și el, iubindu-se, vor mai fi amândoi?
Apelând uneori la ritm și rimă, preluând valul clasic al poeziei, alteori
se lasă sedus de noile reguli ale poeziei, cu note de realism dar și nostalgie,
cu momente în care poetul pare a prinde clipa de grație, alteori, alături de
iubita indiferentă, viața așa cum s-a imprimat pe inima bărbatului ajuns la timpul
viziunii subiectiv de lucidă.
Dumitru Tâlvescu se lasă dus pe aripa poeziei, căutând clipele când viața
este frumoasă, deschisă spre eternitate, atent la regula vaselor comunicante
între ceea ce-i viu, în mișcare vizibilă sau subtilă. Am putea spune că
„vânează” aceste momente în care poezia ocupă mintea omului, cu doza necesară
de vise permise. De fapt, într-un poem el se vede vânătorul, pușca lui trage cu
versuri, îmbrăcat cu haine sordide și încălțat cu cizme, el nu ucide pe nimeni,
pe țeava puștii se lăfăiau metafore… Decizia ultimă: „Iau pușca și o frâng,
deodată,/ Lumina poemului se stinge” (p. 98).
Scriindu-și romane și poemele, evadând din mecanic și din lumea second
hand, afirmă că „poetul este o ființă unică”, are nevoie de timp, de loc, de
sentimente, nu are odihnă, somn, hârtia capătă plus valoare sub har.
E pregătit să plătească prețul, el „duce cu greu la capăt poemul” (p. 113)…
Cu alte cuvinte, aurul presupune un munte de căutări sub zgura vremurilor.
Constantin Stancu
* Text publicat în rev. „Sintagme literare”, nr. 3/2025
Sarmizegetusa
și hărțile istoriei
În data de 8 august 2025, de la ora 12.00, a avut loc evenimentul "Ziua Porților Deschise" la Amfiteatrul din situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa - fosta capitală a Daciei romane, un reper pe harta istoriei României. S-au finalizat lucrările de conservare și restaurare la acest monument istoric, reper în județul Hunedoara și, evident, în Țara Hațegului.
La eveniment au fost prezente personalități din toate domeniile implicate
în buna desfășurare a acestui proiect, subliniind importanța restaurării
patrimoniului nostru cultural, iubitori ai istoriei, iubitori ai Țării
Hațegului.
Sarmizegetusa
Cetate cu nume de cetate,
mă pierd în istoriile tale multe
ca-ntr-o apă de râu repede de munte,
valurile îmi poartă umbra mai departe
spre alte lumi, cu alte nume.
Ziduri îngropate în pământ,
au crescut merii deasupra,
glasuri care strigă după armuri, cât mai multe armuri,
strălucesc în noapte aceste armuri,
luna se destramă în luciul lor,
păsări de noapte zboară pe deasupra capetelor noastre,
aur îngropat în râuri, sclipiri în pielea pietrelor de
munte…
Iată semnul: lumea poate începe cu un munte,
poate sfârşi cu un munte,
cade peste memoria mea o pană de rândunică
din alt edict, poemul de sticlă se sparge în mii de
bucăţi,
exilat în provincia unde s-a retras scribul…
Constantin Stancu ©
