O PRIVIRE "CRITICĂ" ASUPRA PARADOXISMULUI
Paradoxismul s-a impus şi se
impune în continuare ca un fenomen necesar al lumii, cu atât mai mult a lumii
de astăzi când posibilităţile cunoaşterii au luat-o razna şi când nu ne mai
pasă că există limite, dar chiar lipsa de limite este o limitare, paradoxal.
Fenomenul este prezent în ştiinţă, în artă, în publicitate, în economie, în
cucerirea spaţiului din afara planetei, e necesar ca mod de a trăi cumva pe o
planetă care se sufocă sub talpa mică a unei fiinţe vii- omul…
Mişcarea este legată de
numele lui Florentin Smarandache, un român plecat de aici pentru că acolo, în
lumea largă să fie mai român şi să poată striga liber că este universal, punând
bazele unui mod de a vedea lumea puţin diferit de cel occidental, puţin diferit
de cel oriental, asiatic sau african, diferit de cel al focilor de polul nord
şi chiar de cel al coloniilor de furnici care stăpânesc nevăzute teritorii.
Paradoxismul
este prezent şi nu putem face abstracţie.
Dincolo
de biografia lui Smarandache este un adevăr filozofic care se străduieşte să
fie o persoană, mai mult decât o noţiune filosofică, un adevăr revelat, iar
autorul poate nu realizează totdeauna esenţa paradoxală a paradoxismului, deşi
face trimitere.
Fiind
legat de ştiinţele exacte vectorul Smarandache a recunoscut că el nu a inventat
nimic, doar a descoperit fenomenul şi la pus într-un limbaj artistic sau
matematic pentru a fi cunoscut. Aspectul este unul meritoriu şi nu este duce
atingere personalităţii lui Florentin, ci adaugă merite.
Acest
fenomen însă este ceva mult mai profund şi dacă privim în Scriptură, adică
dintr-un alt punct de vedere ştiinţific pentru că Biblia este ştiinţa
desăvârşită, nu putem să nu observă că
paradoxismul este un mod de a lucra a lui Dumnezeu cu lumea, cu omul, cu tot
ceea ce este creat de El, astfel că s-a impus prin revelaţie, printr-o stare
aparte, de curăţie a fiinţei.
Este paradoxal să realizezi
că Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ESTE ( pentru că, paradoxal, acest este
timpul care se poate folosi când ne referim la eternitate ), când te
străduieşti să te apropii de El, atât jertfa desăvârşită, adică Mielul care ia
păcatul lumii, cât şi Marele Preot, dar şi Proorocul care a spus deschis
oamenilor despre acest lucru. La nivelul gândirii omeneşti este greu să accepţi
acest lucru, aparent contradictoriu şi ieşit din normala normalitate, dar
tocmai această lucrare divină ne-a scos din eroare şi ne-a dat şansa să scăpăm
de teroarea imposibilului, pentru că învierea pare a fi imposibilă, dar
efectele în lume dovedesc exact contrariul.
Tehnica
literară paradosită a fost utilizată de psalmişti, de autorii literaturii de
înţelepciune aşa cum apar cărţile în Biblie, respectiv: Iov, Psalmii, Proverbe,
Eclesiastul …şi nu mai …
Câteva exemple sunt
revelatorii:
„Cerurile
spun slava lui Dumnezeu, / şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. /
O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. /
Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie
auzit: / dar răsunetul lor străbate tot pământul, / şi glasul lor merge
până la marginile lumii”. - Psalmul 19: 1-4
„Fiindcă
pe pământ nu este nici un om fără prihană care să facă binele fără să
păcătuiască”– Eclesiastul 7: 20.
Toate
aceste au fost scrise cu mult înainte, cu peste trei mii de ani faţă de epoca
modernă, cum ne place să o numim perioada în care trăim şi cum au numit-o şi
alte generaţii înaintea noastră perioada lor la fel.
Paradoxal
este că orice legământ încheiat de Dumnezeu cu omul sau cu un popor s-a
respectat deşi în ansamblu toate par a
fi contradictorii.
Apoi
paradoxal este şi faptul că în lume există peste 19.000 de manuscrise ale
Noului Testament, scrise în diferite limbi folosite de om, răspândite pe o zonă
întinsă din Europa, Asia, Africa, Orient, dar ele sunt asemănătoare în
proporţie de 99, 5 % de parcă Cineva Nevăzut s-a îngrijit ca fiecare Cuvânt
scris acolo să ajungă intact până la noi.
Dar
meritul lui Florentin Smarandache este că a descoperit o armă formidabilă
împotriva totalitarismului, a pus în valoare lucruri aparent fără valoare,
uitate, sau inexistente, a folosit elemente aparent neartistice pentru a face
artă, a scris piese de teatru deschise ca o carte, paradoxismul său e folosit
în cercetarea spaţiului cosmic, fiind universal indiferent de locul unde se
aplică, a folosit limbajul matematic pentru a formula fenomenul, dar şi
limbajul utilizat de alte ştiinţe.
Acesta
este şi modul de a lucra a lui Dumnezeu: alege oamenii de jos ai lumii, pentru
a birui pe cei puternici, cheamă lucrurile care nu sunt de parcă ar fi, pune la
baza lumii dragostea cu o structură matematică parcă, condiţionată de modelul
său divin, o dragoste simplă şi puternică, îi face pe cei orbi să vadă cu ochii
minţii ceea ce oamenii normali nu mai pot vedea, schimbă lumea într-o clipită,
în fracţiuni de timp pe care noi nu le percepem, dar care menţin viaţa, face
dintr-un fricos un mare apostol, creează cel mai important Templu, trupul uman,
deşi oamenii vor un altul, ne atrage atenţia că toate lucrurile sunt permise,
dar totodată nu toate zidesc şi nu toate ne sunt de folos, limitarea dând
astfel sens infinitului… Exemplele pot continua.
Ceea
ce vreau să atrag atenţia este că Dumnezeu se foloseşte de cine vrea El pentru
a pune în lumină lucrarea Sa, la fel s-a folosit şi de Florentin Smarandache,
un român plecat de aici pentru a fi mai aproape de România, dar şi de cer.
Apostolul
Pavel a scris sub puterea divină că nu cel ce vrea sau se străduieşte este
acceptat de Dumnezeu, ci este acceptat cel ce îi este plăcut lui Dumnezeu ( Romani
9: 15 –16 ), dovedindu-se de multe ori că slujitori ai lui Dumnezeu sunt cei
plăcuţi, acesta fiind elementul care atrage atenţia asupra alegerii.
Cred
că a venit timpul ca acest concept „ neoutrosofic” al paradoxismului să fie utilizat şi de
teologi în ramura specifică lor de lucru - apologetica. Orice curs de
apologetică va trebui să facă apel la paradoxism ca argument ştiinţific de a
aborda lumea din perspectivă creştină.
Din
acest punct de vedere Florentin Smarandache are merite care trebuie remarcate
şi care nu pot fi puse sub preş occidental sau de oriunde altundeva.
Petre
Ţuţea afirma:
„
Originali, vorba lui Heidegger, nu sunt decât idioţii. Altminteri doar Dumnezeu
e original, iar Aristotel nu e original, că nu face decât să descrie opera lui
Dumnezeu. Dar Aristotel, nu încape îndoială, e un geniu, pentru că descrie
genial opera lui Dumnezeu. „ ( 322 de
vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pagina
88.
Marele înţelept român avea dreptate şi definiţia sa este una valabilă,
citatul fiind prea clar pentru a suporta comentarii.
Florentin
Smarandache afirmă:
„Poezia
salvează raţionamentul, însă prin metafizică, precum o vorbă de duh care
convinge mai mult decât o demonstraţie plată, înlocuind-o uneori. Poezia oferă
posibilităţi la imposibil”. – „
Mărturisirea de credinţă literară „ ,
Editura Carpathia Press- 2006, pagina 104
Apoi:
„Pământul
era pustiu şi gol, peste faţa pământului de ape era întuneric, şi Duhul lui
Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. „ Biblia – Geneza 1: 2.
Pradoxal,
curentul acesta justifică miracolul, miracol care este o excepţie, o deviere de
la legile normale ale existenţei, dar prin faptul că depinde total de Dumnezeu,
confirmă creaţia şi normalul care există în continuare şi în sfera căruia s-a permis această excepţie.
Constantin
Stancu
