Cer de iarbă la Ponorici
visele pământului pulsau în noi,
ne atingeau părul, îl făceau cărunt,
aveam două mii de ani, am fi putut
începe
acolo o altă istorie.
Pământul
sub tălpi era roşu,
nu de sânge, nu de apusuri,
era
roşu ca o amintire de adolescent
plecat
la război, înainte de venirea ploii.
În
toamna aceasta fiecare dac mort acolo
se va
ridica, va gusta dulceaţa porumbelor,
în
altă parte un soldat roman
îşi
va lega sandalele de pulpele pline de pământ roşu,
va
veni spre noi ducând un syllabus vechi,
seara
este o armură pentru noi,
intrăm
în aceeaşi eroare,
cu
toate însemnele bucuriei şi victoriei,
cuvinte
dace precum greierii sar prin iarbă,
spală-ţi
faţă de edictele aerului...
C Stancu
