Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 3 iunie 2018, de la ora 20, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Svetlana Cârstean și Adriana Teodorescu. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumului „Povești de trecere cu noi” (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Adriana Teodorescu.
Svetlana Cârstean (n. 1969) este poetă, traducătoare și editor al colecției de poezie „Vorpal” de la Editura Nemira. A publicat în volumul colectiv „Tablou de familie” (1995, împreună cu Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Mihai Ignat, Răzvan Rădulescu și Sorin Gherguţ). A debutat cu „Floarea de menghină” (2008), volum urmat de „Gravitaţie” (2015) și „Trado” (2016, împreună cu Athena Farrokhzad), cărți intens comentate și traduse în mai multe limbi.
Adriana Teodorescu (n. 1982) urmează, în prezent, un al doilea program de doctorat la Facultatea de Sociologie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, unde este și cadru didactic asociat. Doctor în Literatură Comparată la Cluj. A publicat studiile „Carnavalul în opera literară caragialiană sau despre posibilitățile peștilor de a zbura” (2009) și „Maternitatea în spațiul românesc. Mecanisme și reprezentări socio-culturale” (2017) și volumele de poezie „Aproape memorie” (2013) și „Povești de trecere cu noi” (2018).
Moderator: Claudiu Komartin