În data de 28 octombrie 2023, la sediul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România s-a desfășurat adunarea generală a filialei, la convocarea președintelui, scriitorul Cornel Nistea. Cu această ocazia s-au acordat Premiile Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2022.
Cărțile au fost trimise de membrii filialei și au fost analizate de un juriu format din Cornel Nistea, președintele filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și președinte al juriului, criticul literar Monica Grosu și scriitorul Mircea Stâncel.
Evenimentul, unul de importanță pentru viața filialei, a fost susținut de Consiliului Județean Alba, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor
din România și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Domnului Cornel Nistea a anunțat programul zilei, a făcut o scurtă
prezentare a evenimentului și a încurajat scriitorii să se implice în viața
culturală a localităților unde activează. S-au dezbătut și alte evenimente din
viața filialei, activitatea revistei „Discobolul” și necesitatea ca în paginile
revistei să se prezinte texte de valoare, care să pună în lumină și pasiunea
scriitorilor din filială alături de ceilalți scriitori din țară, revista fiind
una cu expunere națională.
Premiile acordate au fost:
Premiul
Cartea Anului – Silvia Beldiman și Sonia Elvireanu;
Premiul
Opera Omnia – Dumitru Toma și Gabriel Petric;
Premiul
pentru debut – Antonio Doda.
Au mai fost acordate premiile:
Premiul pentru
poezie – Nicolae Crepcia;
Premiul
pentru proză – Dumitru Augustin Doman și Gheorghe Jurcă;
Premiul pentru
eseu – Ion Popescu-Brădiceni;
Premiul
pentru studii dramatice – Ioan Moldovan;
Premiul
pentru literatură destinată copiilor – Rodica Gabriela Chira;
Premiul
pentru istorie și critică literară – Ion Buzași;
Premiul
pentru traduceri – Casandra Ioan.
Domnul Silvan Stâncel, managerul bibliotecii județene, unul dintre
organizatorii evenimentului, a făcut o scurtă prezentare a relațiilor
scriitorilor cu biblioteca, evenimentele în care au fost și vor fi implicați
scriitorii din filială, necesitatea respectării cadrului normativ în această
relație complexă.
Scriitorii prezenți au făcut schimb de cărți, au acordat autografe, s-au
încurajat și s-au întreținut la un scurt banchet literar.
S-au făcut mai multe fotografii, unele de către membrii filialei, altele de
către bibliotecă, ipostazele au fost prezentate pe contului de Facebook al bibliotecii.
Evenimentul Premiile Filialei Alba-Hunedoara
a Uniunii Scriitorilor din România este organizat anual de către Consiliul
Județean Alba, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
A consemnat C Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu