Biblioteca
Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean
Hunedoara, a organizat în ziua de 15 septembrie 2023, la Centrul Cultural
„Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, un eveniment cultural dedicat poetei
Paulina Popa, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață. Purtând denumirea
„Paulina Popa - eternitatea poeziei”, manifestarea a dat prilej unui numeros
public, prieteni ai sărbătoritei, pasionați de poezie, iubitori de cultură,
membrii ai familiei și angajați ai Editurii Emia să fie prezenți și să-și
manifeste empatia față de omul de cultură Paulina Popa...
Directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, domnul Ioan Sebastian Bara, a organizat momentul aniversar împreună cu personalul bibliotecii și angajații Editurii Emia precum și sărbătorita care s-a implicat cu generozitate. A fost prezent scriitorul Dumitru Tâlvescu, președintele ASOCA (Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara). Au participat mai mulți iubitori de cultură, scriitori din județ, poeți, profesori. Din partea consiliului județean au transmis felicitări și flori domnul Nistor Laurențiu, președinte, și domnul Costel Avram, administrator public al județului. Organizatorii au asigurat cele necesare, inclusiv căldura de care este nevoie în aceste momente festive.
S-a cântat „Mulți ani trăiască!” de către
directorul casei de cultură domnul Cristian Fodor. Cei prezenți au cântat împreună cu sărbătorita această urare.
Au avut scurte
alocuțiuni sau au recitat din versurile poetei, printre alții: Elisabeta
Bogățan, Aurelian Sârbu, Daniel Marian, Constantin Stancu, Gabriel Petric, Mihai Posada, Daria
Dalin, Doru Gaita, fost director al combinatului siderurgic din Hunedoara etc…Au
mai fost prezenți scriitorii Ioan Barb, Mariana Pândaru, Daniel Mariș, Ioan Cristănuș, Dumitru Dumitrescu, Camelia Ardelean, prieteni
din județul Sibiu etc.
Trebuie
amintit faptul că Paulina Popa este fondatoarea revistei literare „Semne-Emia”,
care apare fără întrerupere din anul 1998 și, vreme de câțiva ani,
organizatoarea și sufletul Festivalului Internațional de Poezie „Emia”, revista
fiind expusă la standul organizat.
Sărbătorita și-a
prezentat volumele de poezie publicate, standul organizat cu această ocazia
arătând o viață dedicată literaturii pe baza credințelor și trăirilor
autentice: Rochia
nesupunerii, Ghilotina sinelui, Sensul iubirii, Cartea
Iordania, Vâsla de Ametist, Scrisori către Onia Schnaider, Luna albastră,
Floarea de cireș - haiku, Trilogia oglinzii, Umbra rugăciunii etc. Emoționată,
a mulțumit domnului Ioan Sebastian Bara pentru sprijinul acordat, membrilor
familiei care au înțeles-o de-a lungul anilor, personalului editurii pe care o
conduce, a acordat interviuri celor care au solicitat-o și s-au făcut
fotografii care să puncteze momentul, a urmat o sesiune de autografe pe cărțile
publicate. Fotografiile se găsesc pe contul de Facebook a bibliotecii județene.
După
eveniment, cei prezenți s-au întreținut cu Paulina Popa, au legat noi relații
și promisiuni literare la o cafea literară.
A consemnat C stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu